Va propun si vreau sa vorbim putin despre cunoastere si sa va intreb si pe voi cum o percepeti. Ne da cunoasterea posibilitatea sa crestem, sa evoluam sau ne poate limita dezvoltarea ? Conceptul de cunoastere presupune tot ceea ce am acumulat pana in momentul prezent, toata informatia pe care am putut-o strange si pe care am fost capabili s-o folosim in interes propriu sau colectiv. Problema care se pune este urmatoarea : ceea ce am invatat ma lasa sa vad dincolo de ceea ce am invatat sau ma opreste la nivelul a ceea ce am invatat ? Din punctul meu de vedere, intrebarea este : ceea ce am invatat ma face curios sa merg mai departe, sa mai fac un pas inainte sa vad ce se afla dupa colt sau imi este de ajuns cu ceea ce am invatat ? Unele persoane isi creeaza un fel de zona de confort din cunoasterea pe care au acumulat-o, se simt bine cu ceea ce stiu si stau in cutiuta lor pana la adanci batraneti, cum se spune. De ce sa-si mai bata capul ?
De pilda, parintii. Macar odata am auzit de la ei : sa faci cum spun eu, ca asa e bine, ca asa am fost si eu invatat sa fac si uite ca am ajuns mare. Si o spun cu intentii bune. Poate deveni cunoasterea si un fel de bariera ? La prima vedere nu. Adica toti suntem tentati sa spunem ca daca stii ceva in plus fata de ieri asta inseamna ca am evoluat, ca am acumulat cunoastere. Important este insa ce facem cu ceea ce am acumulat, cu informatia culeasa. Te satisface acea informatie, te ajuta, te starneste sa vrei mai mult ? Te indeamna sa vrei sa cunosti mai mult ? Sau ramai in placerea pe care ti-o ofera senzatia ca doar tu si foarte putini au aflat ceva nou ? Sunt persoane care imbratiseaza cunoasterea si o tin inchisa doar pentru ei. Altii simt bucurie in a impartasi cunoasterea.
Sa luam de pilda un cercetator care ajunge sa postuleze o anumita teorie. Ajungand la acest nivel de cunoastere el isi va apara teoria la care probabil a muncit multa vreme si in care crede cu toata convingerea, cu toate ca i se aduc argumente ca lucrurile ar putea fi si altfel. Am putea spune despre acel cercetator ca s-a atasat atat de mult de rezultat incat refuza si alte posibilitati. Sau ca cunoasterea la care a ajuns il limiteaza. Sau acelasi cercetator ar putea accepta faptul ca sunt si alte posibilitati ale teoriei sale si atunci merge mai departe cu cercetarea lui si in final sa aduca imbunatatiri propriei teorii. In acest caz vorbim de progres. Ce anume determina cunoasterea sa se transforme in limitare sau progres ? Sau poate ar fi mai nimerit sa intrebam ce anume ne determina pe noi sa alegem sa mergem mai departe spre progres sau sa ne oprim si sa fim limitati.
Cum era oare acum catva timp in urma cand toata lumea stia ca Pamantul era plat, cand un savant al vremii a postulat aceasta teorie ? Acea teorie, acea cunoastere, a limitat nu doar cateva persoane ci intreaga omenire pentru o perioada lunga de timp. A trebuit sa mai treaca vreme pentru ca in final sa se spuna Eppur si mouve si totusi se invarte. Si s-a produs saltul in constiinta colectiva. Ca un prim raspuns, cunoasterea functioneaza ca un prag ce trebuie depasit. Ea creeaza o stare de bucurie care ne umple fiinta pentru o vreme, care ne amorteste cumva simturile si ne da o stare de multumire de sine. Daca ramanem in aceasta stare de multumire de sine nu vom reusi sa mai trecem pragul si ramanem intr-o stare de limitare. Adica ramanem la ideea ca pamantul este plat.
Este zona de comfort, nu-mi trebuie mai mult. Puteti observa astfel de persoane in jurul vostru. Sunt cele care nu mai avanseaza indiferent despre ce domeniu vorbim, serviciu, relatii, familie, cultura, religie, spiritualism. Ati avut de-a face cu persoane pe care nu le puteti scoate din ale lor, cum spunem adesea ? Poti sa le explici cat vrei ca nu le poti scoate din limitarea lor. Cum e oare cand aducem vorba despre Dumnezeu ? Cata limitare exista pe aceasta tema si ne impiedica sa ajungem la un numitor comun ? Daca parintii ne invata gresit anumite lucruri, in mod neintentionat, doar pentru ca si ei au fost invatati la fel, acea cunoastere imi va fi o limitare spre adevar, spre dezvoltarea mea cu adevarat. Daca cunoasterea este plina de adevar atunci ea ma conduce spre progresul personal si colectiv pana la urma. Un al doilea raspuns : adevarul din cunoastere ma face sa trec acel prag limitator si sa merg mai departe.
Fizica newtoniana pe care am invatat-o cu totii in scoala s-a dovedit a fi limitatoare multa vreme si a stat in calea progresului stiintei. Fizica cuantica a venit cu teorii revolutionare care destrama tot ceea ce am invatat despre atomi si despre componenta acestora. Cunoasterea acumulata in acest domeniu ne-a impiedicat multa vreme si inca ne mai impiedica sa acceptam ca totul este energie in jurul nostru, ca traim intr-un mediu vibrational. Cu cat o cunoastere staruie mai mult in mintea noastra ea va deveni o convingere care ne va conduce prin viata. Daca nu ne atasam de acea cunoastere ea nu are sanse prea mari sa devina convingere si atunci voi cauta mai departe.
In orice domeniu este la fel. In sanatate spre exemplu. Medicina clasica ne-a invatat ca anumite boli se pot trata iar altele sunt de netratat. O cunoastere care a adus o limitare in viata oamenilor. Dar de cate cazuri nu ati auzit ca prin tratamente alternative s-au produs vindecari miraculoase ? Cum e cu credinta in Dumnezeu, exista sau nu ? Ce ne limiteaza in a crede sau nu ? Credinta poate fi si ea limitativa sau ne poate impinge inainte spre cresterea spirituala ? Parerea voastra care este ? M-as bucura sa dati si voi niste raspunsuri. Altfel raspunsurile mele pot deveni o cunoastere si depinde doar de voi cum o veti percepe.
Nu ramaneti prea mult in zona de comfort. Fiti curiosi si puneti-va intrebari mereu. Este pentru mine aceasta cunoastere ? Ma face sa ma simt implinit, ma conduce mai departe sau ma limiteaza ? Citeste mereu si fii deschis catre nou.
Descopera si tu calea spre armonie !!
De pilda, parintii. Macar odata am auzit de la ei : sa faci cum spun eu, ca asa e bine, ca asa am fost si eu invatat sa fac si uite ca am ajuns mare. Si o spun cu intentii bune. Poate deveni cunoasterea si un fel de bariera ? La prima vedere nu. Adica toti suntem tentati sa spunem ca daca stii ceva in plus fata de ieri asta inseamna ca am evoluat, ca am acumulat cunoastere. Important este insa ce facem cu ceea ce am acumulat, cu informatia culeasa. Te satisface acea informatie, te ajuta, te starneste sa vrei mai mult ? Te indeamna sa vrei sa cunosti mai mult ? Sau ramai in placerea pe care ti-o ofera senzatia ca doar tu si foarte putini au aflat ceva nou ? Sunt persoane care imbratiseaza cunoasterea si o tin inchisa doar pentru ei. Altii simt bucurie in a impartasi cunoasterea.
Sa luam de pilda un cercetator care ajunge sa postuleze o anumita teorie. Ajungand la acest nivel de cunoastere el isi va apara teoria la care probabil a muncit multa vreme si in care crede cu toata convingerea, cu toate ca i se aduc argumente ca lucrurile ar putea fi si altfel. Am putea spune despre acel cercetator ca s-a atasat atat de mult de rezultat incat refuza si alte posibilitati. Sau ca cunoasterea la care a ajuns il limiteaza. Sau acelasi cercetator ar putea accepta faptul ca sunt si alte posibilitati ale teoriei sale si atunci merge mai departe cu cercetarea lui si in final sa aduca imbunatatiri propriei teorii. In acest caz vorbim de progres. Ce anume determina cunoasterea sa se transforme in limitare sau progres ? Sau poate ar fi mai nimerit sa intrebam ce anume ne determina pe noi sa alegem sa mergem mai departe spre progres sau sa ne oprim si sa fim limitati.
Cum era oare acum catva timp in urma cand toata lumea stia ca Pamantul era plat, cand un savant al vremii a postulat aceasta teorie ? Acea teorie, acea cunoastere, a limitat nu doar cateva persoane ci intreaga omenire pentru o perioada lunga de timp. A trebuit sa mai treaca vreme pentru ca in final sa se spuna Eppur si mouve si totusi se invarte. Si s-a produs saltul in constiinta colectiva. Ca un prim raspuns, cunoasterea functioneaza ca un prag ce trebuie depasit. Ea creeaza o stare de bucurie care ne umple fiinta pentru o vreme, care ne amorteste cumva simturile si ne da o stare de multumire de sine. Daca ramanem in aceasta stare de multumire de sine nu vom reusi sa mai trecem pragul si ramanem intr-o stare de limitare. Adica ramanem la ideea ca pamantul este plat.
Este zona de comfort, nu-mi trebuie mai mult. Puteti observa astfel de persoane in jurul vostru. Sunt cele care nu mai avanseaza indiferent despre ce domeniu vorbim, serviciu, relatii, familie, cultura, religie, spiritualism. Ati avut de-a face cu persoane pe care nu le puteti scoate din ale lor, cum spunem adesea ? Poti sa le explici cat vrei ca nu le poti scoate din limitarea lor. Cum e oare cand aducem vorba despre Dumnezeu ? Cata limitare exista pe aceasta tema si ne impiedica sa ajungem la un numitor comun ? Daca parintii ne invata gresit anumite lucruri, in mod neintentionat, doar pentru ca si ei au fost invatati la fel, acea cunoastere imi va fi o limitare spre adevar, spre dezvoltarea mea cu adevarat. Daca cunoasterea este plina de adevar atunci ea ma conduce spre progresul personal si colectiv pana la urma. Un al doilea raspuns : adevarul din cunoastere ma face sa trec acel prag limitator si sa merg mai departe.
Fizica newtoniana pe care am invatat-o cu totii in scoala s-a dovedit a fi limitatoare multa vreme si a stat in calea progresului stiintei. Fizica cuantica a venit cu teorii revolutionare care destrama tot ceea ce am invatat despre atomi si despre componenta acestora. Cunoasterea acumulata in acest domeniu ne-a impiedicat multa vreme si inca ne mai impiedica sa acceptam ca totul este energie in jurul nostru, ca traim intr-un mediu vibrational. Cu cat o cunoastere staruie mai mult in mintea noastra ea va deveni o convingere care ne va conduce prin viata. Daca nu ne atasam de acea cunoastere ea nu are sanse prea mari sa devina convingere si atunci voi cauta mai departe.
In orice domeniu este la fel. In sanatate spre exemplu. Medicina clasica ne-a invatat ca anumite boli se pot trata iar altele sunt de netratat. O cunoastere care a adus o limitare in viata oamenilor. Dar de cate cazuri nu ati auzit ca prin tratamente alternative s-au produs vindecari miraculoase ? Cum e cu credinta in Dumnezeu, exista sau nu ? Ce ne limiteaza in a crede sau nu ? Credinta poate fi si ea limitativa sau ne poate impinge inainte spre cresterea spirituala ? Parerea voastra care este ? M-as bucura sa dati si voi niste raspunsuri. Altfel raspunsurile mele pot deveni o cunoastere si depinde doar de voi cum o veti percepe.
Nu ramaneti prea mult in zona de comfort. Fiti curiosi si puneti-va intrebari mereu. Este pentru mine aceasta cunoastere ? Ma face sa ma simt implinit, ma conduce mai departe sau ma limiteaza ? Citeste mereu si fii deschis catre nou.
Descopera si tu calea spre armonie !!
