miercuri, 24 aprilie 2019

Pastele 2019




                              Suntem inca in Saptamana Mare, spre finalul ei si ne pregatim pentru cel mai frumos moment, unul inaltator, Invierea. Aveti senzatia sau simtiti ca se intampla ceva, ca ceva in interior se schimba ? Sa fie o stare de liniste mai amplificata ? Sa fie o dorinta launtrica de purificare ? Sa fie acel dor inconstient de a ne uni cu Sinele ? Dorul de Acasa ? Si de ce oare aceste senzatii, emotii, se amplifica in aceasta perioada ? Revin cu niste aspecte pe care le-am mai adus in atentia voastra, dar despre care cred ca e bine sa le mai reamintim. Mai e putin si intram in ziua de vineri, cunoscuta popular drept Vinerea Mare, ziua in care Mantuitorul a fost rastignit. Crestinul isi indreapta in aceasta zi gandurile catre El, cel care a venit sa ne spuna ca doar prin renuntarea constienta la conditia umana putem accede spre alta dimensiune. Si a ales aceasta cale, dureroasa pentru ochii si mintea noastra, de a fi rastignit pentru ca noi sa stim ca a murit pentru ca mai apoi sa ne arate ca Spiritul nu moare, ci el este vesnic. Sa ne arate ca Spiritul este viu si ca de fiecare data cand alegem moartea, cand renuntam la tot ceea ce nu ne mai este folositor, Spiritul Re-Invie. Este o perioada magica care s-a inscris profund si de multa vreme in subconstientul colectiv iar noi rezonam acum cu aceasta vibratie a Invierii. Si de aici vin acele senzatii, framantari interioare.
                       Crestinii si intreaga Biserica Ortodoxa, rememoreaza rastignirea si moartea Mantuitorului pe cruce in aceasta zi, iar in Tara Sfanta, in aceasta zi de vineri se reface Drumul Crucii de catre pelerini, care pornesc in aceasta procesiune incepand de la Pretoriu si pana la Biserica Sfantului Mormant, semnificand drumul pe care l-a facut Hristos cu crucea pe umeri spre Golgota, locul rastignirii. Mai este numita si Vinerea Neagra, pentru ca este ziua in care Mantuitorul traieste cele mai grele patimi, judecata, batjocura, umilinta, schingiuirea, rastignirea, moartea. In aceasta zi Mantuitorul a fost rastignit pe Sfanta Cruce, a murit si a fost pus in mormant iar credinciosii obisnuiesc ca in aceasta zi sa tina post negru. Iar in Sambata Mare, trupul Domnului se odihneste in mormant iar credinciosii se reculeg in aceasta zi dinaintea Invierii. Toata aceasta saptamana, se spune despre ea ca este Saptamana Patimilor. Si asta puteti constata pe propria piele, puteti observa daca ati avut parte de provocari, de neadevar, de minciuna, de tradari sau de alte emotii perturbatoare. Spun asta pentru ca astazi este inca ziua de miercuri, ziua in care Iuda il tradeaza pe Mantuitor pentru cei cativa arginti.
                     Ca sa mai raspundem la intrebarile de inceput, prin Inviere fiinta umana isi constientizeaza de fapt esenta divina. Acest moment de Inviere, Sfintele Pasti, asa dupa cum il cunoastem cu totii vine an de an sa ne reaminteasca tuturor, crestini sau nu, cine suntem de fapt si de unde venim. Imi place foarte mult cum ne spune Parintele Arsenie Boca : "Invierea este singura minune care se arata atat credinciosilor cat si necredinciosilor ". Acoperiti de grijile planului material si lasand sa se aseze praful peste esenta noastra, uitam tot mai mult de ce suntem aici. Ne pierdem in densitate. Muncim, construim palate, vrem siguranta zilei de maine, dar ne lipseste ceva. Ridicam zgarie nori in speranta ca vom fi mai aproape de Dumnezeu. Si asta este un fel de inaltare, dar este una exterioara. Si cand cautam ceva in exterior inseamna de fapt ca ne-am separat de acel ceva pe care-l cautam. Cam asa ceva se intampla si cu noi, cautam ceva dupa care tanjim in afara noastra.

                      Este acel dor launtric dupa care alergam la modul subconstient, pentru ca doar acolo in strafundurile subconstientului stim cine suntem si de ce-am venit in aceasta lume. Ne amagim foarte mult prin aceasta cautare exterioara si nu facem decat sa ne dapartam si mai mult de adevarata Sursa. Si asta nu face decat sa amplifice iluzia in care traim si sa-l hranim pe Ego. Eu construiesc, Eu fac bani, Eu sunt puternic si influent, Eu fac totul. Oare ? Daca privim mai atent in jurul nostru vedem ce-a facut identificarea cu Eu. In clipele in care apare Eu Sunt, dintr-o data se schimba realitatea si totul pare distant. De ce ? Pentru ca lui Eu Sunt lucrurile materiale nu ii sunt dragi, sufletul nu le recunoaste, nu sunt incarcate de iubire si adevar profund. Si atunci il apuca pe Eu Sunt acel dor launtric de a-si da seama si in mod constient cine si ce este el de fapt.
                       Si vine aceasta cautare launtrica. Vine dorinta de a se trezi. Vine dorinta de Inviere, de re-Inviere. Vine dorinta de a fi Acasa. Si probabil nu e intamplatoare vorba aceea ca unde-i mai bine ca acasa. Ei bine, aceste zile pline de subtilitate vin sa ajute sufletele noastre pierdute in aceasta cautare sa-si gaseasca drumul, calea. Calea spre armonie. Este o perioada incarcata energetic in care vibratiile iubirii, compasiunii, iertarii, capata frecvente mai inalte decat de obicei. Observati aceste lucruri la cei din jurul vostru. Observati atitudinea, linistea si calmul care se extinte in aceasta perioada. Se simte o vibratie mai inalta la nivelul constiintei de grup si chiar colective. Doar observati si constientizati. Orice bun crestin trece prin aceasta perioada a Postului Mare, cea mai lunga perioada de post si rugaciune a anului in care se purifica si-si ridica vibratia pentru a simti cu adevarat re-Invierea. Observati in aceste zile ca oamenii se mai linistesc, se calmeaza, parca incetinesc ritmul nebun in care traim zi de zi. Daca lasam grijile deoparte vedem ca apare linistea. Stresul nu ne lasa sa ne vedem adevarata natura a fiintei noastre. Ne apropiem de sfarsitul acestei perioade magnifice sustinuti de energiile cosmice care vor culmina cu momentul Invierii Domnului Iisus.


                      Da, putem observa cum aceste zile aduc dorinta de iertare, simtim ca vrem sa daruim, chiar simtim nevoia de liniste si impacare. Si fara sa vrei incepi sa rezonezi cu aceasta vibratie mai inalta, incepi sa te aliniezi la ea si parca totul devine mai bland, mai frumos, mai armonios. Dar ce pacat ca nu dureaza mai mult aceasta vraja a invierii. Ne intoarcem la job-urile noastre, la munca noastra si reintram in stresul de zi cu zi si ne lasam iar acoperiti de griji si uitam ca am re-nascut. Parca trece prea repede acest moment. Cu toate astea sunt binevenite aceste perioade subtile de liniste si pace. Ne ofera ragazul de a mai reflecta, de a mai sta de vorba cu noi insine.
                         Biserica Ortodoxa, crestinatatea in general, considera Invierea Mantuitorului ca pe un pilon central al credintei iar comemorarea Invierii a devenit in timp poate cea mai mare sarbatoare a crestinatatii. A devenit un simbol al biruintei asupra mortii, al Luminii asupra Intunericului. Invierea, asa cum spuneam mai devreme, ar fi singura minune care se arata atat credinciosilor cat si necredinciosilor si probabil multi dintre noi cred ca avem mult de reflectat pe aceasta tema.
                    Aceasta sfanta sarbatoare are menirea de a mentine vie amintirea patimilor, a tradarii, a mortii si invierii Domnului. Pastele ortodox dureaza 40 de zile, incepand cu Duminica intai, prima zi a Invierii si pana la Sarbatoarea Inaltarea Domnului, care este praznuita de catre Biserica Ortodoxa la 40 de zile de la Inviere. Dupa cum bine se stie, Pastele nu pica in fiecare an la aceeasi data.

                   Sa mai amintim inca odata cum se stabileste data in care celebram sarbatoarea de Sfintele Pasti. Variabilitatea acestei date este data de regula instituita in anul 325, cand a avut loc Consiliul Ecumenic de la Niceea, conform careia Pastele va fi sarbatorit in prima duminica urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara. Deci, anul acesta prima Luna Plina de dupa echinoctiul de primavara a fost pe 19 aprilie. In cazul in care sarbatoarea pica in aceeasi duminica cu Pastele Iudeilor, se amana pentru duminica urmatoare. Asa ca noi vom celebra aceasta sfanta sarbatoare in data de 28 aprilie, fiind de departe cea mai importanta sarbatoare, de fapt este singura sarbatoare din calendarul ortodox praznuita timp de trei zile. Si sunt multe alte sarbatori care sunt stabilite functie de Sfintele Pasti. Invierea, ca act in sine, va zdruncina cu fiecare an care trece un intreg sistem de gandire invechit si va da omului o noua speranta. Si de fiecare data acest proces va fi mai intens pentru ca sunt tot mai multi angrenati in acest proces de trezire spirituala iar subconstientul colectiv integreaza aceasta vibratie iar omenirea va rezona din ce in ce mai mult cu aceasta vibratie a reinvierii.
                            Intrebarile, cautarile si rostul omului primesc acum si de fiecare data o alta perspectiva, o alta perceptie pentru ca de fiecare data mai urcam o treapta a constiintei. De fiecare data se vor produce salturi constientiale. Invierea dovedeste ca moartea nu este sfarsitul, ci este o trecere catre o alta viata. Dincolo de aspectul de sarbatoare festiva in continua crestere, de marketing comercial, Pastele trebuie constientizat ca un izvor de speranta, de incredere intr-o noua viata, intr-un nou inceput, de bucurie pentru mantuire si adevar, de credinta si iubire, de lumina. Prin acceptarea mortii de buna voie, asa cum ne-o arata Mantuitorul rastignit pe cruce, se darama zidul dintre Divinitate si Uman, dintre Cer si Pamant. Cade zidul pentru a patrunde Lumina. Ni se arata drumul spre viata adevarata a sufletelor noastre.
                         Invierea Domnului este biruinta asupra mortii si rautatii oamenilor, care in batjocura l-au numit regele iudeilor, punandu-i pe cap o coroana de spini. Traditional, de pe masa de Paste nu lipseste cozonacul, pasca si ouale rosii. Conform traditiei ouale se vopsesc in culoarea rosie, simbolizand sangele varsat de Mantuitor cand a fost rastignit pe cruce. Legenda spune ca Fecioara Maria a incercat sa-i induplece pe romani ducandu-le un cos cu oua, dar fiind refuzata aseaza cosul cu oua sub cruce peste care curge sangele Mantuitorului rastignit, iar acestea se inrosesc. Traditia populara mai spune ca ouale rosii sunt pazitorii casei si din acest motiv ele nu trebuie sa lipseasca de la masa de Pasti. Pastele aduce printre altele si un moment de intregire a familiei, de impartasire a bucuriei, linistii si pacii. Este o bucurie care trebuie impartasita. Asadar, sa ne bucuram de acest moment dar sa nu uitam semnificatia profunda pe care ne-o aduce.

Aruncam o privire si peste calendarul mayas sa vedem ce simboluri au pregatit mayasii pentru aceasta sfanta zi. Pentru inceput va spun ca ne situam inca in coloana centrala a acestui calendar sacru, un fel de coloana vertebrala, sustinuta de-o parte si de alta de multe portaluri energetice ceea ce inseamna ca suntem sustinuti de energii subtile profund revelatoare. Intreaga luna aprilie am fost pe aceasta coloana centrala si inca mai suntem pana la sfarsitul lunii, mai exact 29 aprilie este ultima zi in aceasta centrare dupa care trecem in partea dreapta a acestui calendar. Ca o analogie, am fost ca printr-un tunel energetic in aceasta luna aprilie, si ne apropiem acum de iesirea din tunel la capatul caruia ne asteapta Invierea. Nu e interesant ce ni se petrece ? Si de multe ori am facut observatia ca doar trebuie sa constientizam aceste aspecte pentru ca sa le si traim, simtim, onora. Deci, in ziua de Pasti vom avea simbolul CAUAC, ceea ce se traduce prin Furtuna, simbol care-l precede pe cel mai inalt simbol si anume AHAU adica Dumnezeu.
                        Sa traducem pe intelesul nostru. CAUAC - Furtuna ne aseaza atunci cand suntem patrunsi de acest spirit mayas, exact in locul de unde putem vedea mai departe, dincolo de simturile umane, acolo de unde putem privi spre AHAU- Dumnezeu. O zi in care crestinul fiind patruns de toate acele semnificatii pe care le-am descris la inceput, are sansa de a percepe o alta dimensiune, are sansa de a face saltul in constiinta incat sa-si intalneasca Sinele Divin, are sansa de a-l aduce pe Dumnezeu sa locuiasca in inima lui. Este un simbol al transformarii pentru ca Furtuna spulbera praful care se aseaza peste adevarata natura a noastra. Ne vom vedea asa cum suntem si tot ce e posibil sa fim surprinsi de ceea ce vedem. Dar aceasta legatura conjuncta dintre Furtuna si Inviere ne da puterea sa mergem mai departe. Acestui simbol ii este asociat un Ton 9 , cel mai puternic ton pamantean, un ton care ne da putere, care ne impamanteaza. Deci legatura dintre Cer si Pamant este stabilita de aceasta asociere. Deja "precum in Cer asa si pe Pamant" se implineste. Un ton ce ne vorbeste despre miscare, despre intentie. Vrem sa mergem mai departe, vrem sa cunoastem, vrem sa percepem altfel viata.

                Pe scurt, esenta este aceeasi. Diferitele culturi vorbesc in esenta despre aceleasi lucruri, despre acelasi adevar divin. Vorbim despre Inviere, despre ce inseamna ea pentru noi  de mii de ani. Cat va mai dura pana ce vom Re-Invia ramane de vazut.

               Lumina si caldura Pastelui sa ne deschida inimile spre iertare, iubire si credinta. Sa fim mai buni si sa ne bucuram de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara. Ce bine ar fi sa putem pastra aceasta vibratie si in restul zilelor nu doar in aceste cateva zile.
           

     Deci, va spun si eu, de fapt va reamintesc, un lucru pe care sufletele voastre il stiu deja :  " Hristos a Inviat "

luni, 22 aprilie 2019

Vocea fara glas




                       Bun gasit din nou. Am intrat in Saptamana Mare sau cum mai este ea denumita, Saptamana Patimilor. Este o saptamana cu energii care mai de care. Vom fi si noi incercati de multe patimi. Suntem supusi la incercari, provocari. Suntem predispusi la interiorizari, la introspectii. Dar eu vreau sa va intreb altceva. Vi se intampla sa auziti o voce acolo in interiorul vostru ? O voce care va vorbeste in anumite momente ? O voce care nu are glas pentru ca o auziti doar in mintea voastra ? Nu are glas pentru ca nu este fizica, pur si simplu nu se poate manifesta in plan fizic. Si atunci de unde vine, de unde provine ? Cine este aceasta voce ? Cine este in spatele acestei voci ? Si de ce o auzim cand si cand ? Cum isi alege momentele in care sa ne vorbeasca ? Va puneti astfel de intrebari ? Cu siguranta sunt multe persoane care nu constientizeaza existenta acestei voci fara glas cu toate ca ea exista in fiecare dintre noi. Poate ca chiar in aceste momente iti vorbeste pentru ca ai rostit odata cu mine aceste intrebari.
                           Probabil ati observat persoane mergand pe strada si vorbind cu ele insele chiar cu voce tare ca si cand ar dialoga cu cineva invizibil. Si nu de putine ori etichetam intr-un fel anume astfel de persoane. Sau persoane prin tramvai, autobuz sau metrou care par scufundate intr-o discutie interioara. Sunt momente cand acea voce fara glas le vorbeste. Sunt sigur ca si voi v-ati surprins macar odata vorbind cu vocea voastra interioara fara glas. V-ati intrebat macar odata cu cine vorbiti ? Sau cine va raspunde la cele mai intime ganduri ? Nu ramaneti cel putin surprinsi la cate stie despre persoana voastra, la ce fel de raspunsuri sau solutii va ofera ?
                  Nu va intriga faptul ca uneori va da solutiile exacte la problemele care va framanta ? De unde stie ce va trebuie la momentul respectiv ? Ne controleaza cumva de la un nivel superior pe care noi nu-l putem percepe ? Stie totul despre noi ? Si daca stie de ce nu ne spune mereu ce sa facem ? Dar noi de ce nu putem controla aceasta voce daca tot este in interiorul nostru ? De unde vine aceasta voce fara glas, care este izvorul ei ? Tot mai multi accepta ideea ca suntem mai mult decat acest corp fizic, ca ne extindem dincolo de acest corp fizic prin manifestarea structurilor subtile. Stiiinta chiar vine, incet dar sigur, din urma si incepe sa intareasca acest aspect al multidimensionalitatii noastre.
                Cand incepem sa ne dezvoltam simturile extrasenzoriale comunicarea cu aceasta voce fara glas nu mai intampina probleme, adica incepe sa vina de la sine, ca si cand ar fi ceva firesc si normal. Cand nivelul propriei constiinte devine tot mai elevat ajungem sa realizam si care este sursa acestei voci fara glas. Si cu cat urcam pe aceasta cale ajungem sa ne intalnim cu Sinele Interior care ne vorbeste prin intermediul acestei voci fara glas. Asa imi place sa-i spun, vocea fara glas. Pentru ca daca ar avea si glas probabil ca am fi coplesiti de puterea ei. Dar fiintand intr-un trup fizic si identificandu-ne foarte mult cu el nu dam mare importanta acestei voci interioare si de cele mai multe ori o neglijam. Pentru ca judecam, punem etichete, analizam si reprimam natura noastra intuitiva.
              Noi suntem manifestarea Sinelui in plan fizic. Intrebarea de unde stie atatea despre noi are acum raspuns. Comunicarea din planul spiritual catre planul fizic isi pierde din claritate fiind filtrata de convingerile si limitarile planului material prin actiunea constanta a mintii constiente care este de altfel un instrument subtil al egoului launtric care nu scapa nici un prilej de a diminua aceasta comunicare. Si astfel noi nu mai suntem siguri de unde vine aceasta voce fara glas, cine ne vorbeste si de ce.
            Cand suntem ancorati in planul fizic traim si ne orientam dupa simturile fizice de baza iar conectarea cu Sinele Interior este dificila sau poate deloc. In aceste conditii intrebarile de la inceput au un grad de justificare. Cand suntem preocupati de planul material nivelul nostru de constiinta scade atat de mult incat lasa loc egoului care pune stapanire pe fiinta noastra si interesant este ca foloseste acelasi canal de comunicare, aceeasi voce fara glas. Si aici este dilema, nu mai stim cine ne vorbeste. Cand insa ne situam intr-o stare de calm, de echilibru interior si armonie, cand transcendem dorintele materiale atunci canalul de comunicare cu Sinele Interior se deschide si primim pe cale intuitiva acele raspunsuri sau solutii de care avem nevoie. Ne lovesc acele flash-uri si apare rezolvarea peste noapte, bingo !.
               Sinele ne vorbeste tot timpul, insa noi suntem mai mereu plecati prin planul fizic si nu mai avem semnal cum ar spune unii. Este intr-un fel anume cam ciudat sa fie o voce interioara fara glas pe care s-o foloseasca cine apuca, Sinele sau Egoul. Cred ca este si ar trebui sa constientizati ca nivelul de constiinta la care ne situam la un moment dat este un adevarat barometru in aceasta ecuatie, cui da voie sa vorbeasca prin acest canal de comunicare cu noi insine. La inceputurile muncii mele spirituale am fost la randul meu intrigat de aceasta voce fara glas, nu stiam clar cine o foloseste mai exact. Ca urmare, deciziile erau de multe ori nepotrivite, ca sa nu le numesc altfel. Starea de constienta permanenta care se instaleaza in timp, cu stradanie ce-i drept, te va ajuta sa realizezi cine foloseste aceasta voce fara glas iar de aici incolo vei incepe sa detii controlul. Cu alte cuvinte ai sansa sa mentii deschis acest canal doar pentru Sinele Interior.
                    Din acest moment vocea interioara fara glas devine tot mai placuta, o vei asculta cu drag, te va linisti tot mai mult, te va ghida din ce in ce mai mult, te vei lasa ghidat de ea, starea interioara devine mai armonioasa. Deciziile, hotararile pe care le vei lua de acum incolo, din aceasta stare, se vor inscrie tot mai profund in calea ta evolutiva. Totul va veni in sprijinul tau doar ca tu sa cresti, sa evoluezi. Pot sa spun ca aceasta voce fara glas este foarte importanta pentru ca ea coboara din insasi sursa creatiei motiv pentru care stie cel mai bine de ceea ce avem nevoie la un moment dat. Constituie in acelasi timp sprijinul launtric pentru ca noi sa nu ne ratacim prin planurile inferioare. Cand realizam profund cine este aceasta voce, ea devine coloana noastra vertebrala in cel mai profund sens. Sunt foarte multe de spus despre aceasta voce fara glas, nu ar incapea in acest articol.
                 Cu toate astea v-o aduc in atentie, fiti mai atenti la ea, conectati-va sau re-conectati-va la aceasta voce interioara si veti remarca transformarile interioare. Nu conteaza ca unii spun ca aud chiar mai multe voci, ca este vocea ratiunii, ca este vocea ego-ului, etc., doar una singura este cea adevarata. Doar pe aceasta va doresc s-o gasiti si s-o amplificati prin rezonanta in interiorul vostru launtric. Ne situam si intr-o perioada benefica, suntem in vibratia Postului Mare, ne pregatim sufletul pentru a reinvia iar si iar, asa ca acest canal de comunicare subtila se poate receptiona mai usor. Stradania. Aceasta este una dintre cheile de acces pentru a gasi adevarata voce fara glas. Am intrat deja in Saptamana Mare si ne pregatim sufleteste pentru marea Inviere. Primim ajutor tainic in aceste zile, putem ajunge mai usor la vocea fara de glas, la adevarata voce ce coboara dinspre Sinele Interior producand acel fior launtric de constientizare ca existam.
                          Cautati si gasiti acest post, vocea fara glas. Acordati-va la aceasta frecventa proprie si ascultati mereu acest post. Este o voce fara glas dar care produce ecouri profunde in fiinta si constiinta noastra. Este o voce fara glas care ne vorbeste prin intermediul emotiilor. Saptamana Mare este chiar una benefica pentru rezonanta cu vocea fara glas.
                          Folosesc si eu acest canal de comunicare si va transmit ganduri bune si curate tuturor !!



                           Descopera si tu calea spre armonie  !!

marți, 16 aprilie 2019

Luna Plina in Balanta 19 aprilie 2019



                  Iata asadar ca vom avea a doua Luna Plina in Balanta din acest an. In mod normal se intampla doar odata pe an dar asa cum am pomenit in articolul din martie cand am avut prima Luna Plina in Balanta , in data de 21 martie, acum a venit randul sa experimentam si sa ne bucuram de a doua Luna Plina in Balanta , 19 aprilie. Maximul acestei a doua faze va avea loc in jurul orei 14:12. Cum de se intampla asta ? Pai Soarele este inca in Berbec si deci Luna fiind in opozitie cu Soarele, inseamna ca se situeaza in Balanta.
                  Din 20 aprilie Soarele incepe tranzitul prin Taur asa ca in data de 19 aprilie va fi la final de zodia Berbecului. Asta inseamna ca acea nebunie a berbecului de a se avanta cu capul inainte isi mai pierde din intensitate. Daca la prima faza de Luna Plina in Balanta pe grad zero eram intr-o conjunctura astrala deosebita, cu acel portal echinoctial de primavara ce facea ca Luna sa fie si mai stralucitoare, acum conjunctura este alta. Atunci Soarele isi facea debutul in Berbec iar acum este la sfarsit de Berbec. Dintr-o zodie de Foc, Berbecul, trecem la o zodie de Pamant, Taurul. Nu mai ardem asa de rau pe dinauntru ci incepem sa ne impamantam, sa ne ancoram mai bine in realitate, in planul fizic.
                    Dar vom fi inca sub influenta Berbecului cu specificatia ca influenta lui nu va mai fi asa de puternica, vom aluneca usor inspre Taur. Tendintele Berbecului inca sunt prezente dar Balanta despre care spuneam ca este in natura ei sa echilibreze, acum isi va dovedi renumele mai mult ca oricand. Ne echilibreaza si urmeaza sa ne aduca cu picioarele pe Pamant. Ce face in mod normal o balanta ? Scopul ei este sa cantareasca, nu conteaza ce anume. Pentru noi asta ar insemna sa cantarim ce am facut pana acum. Sa punem in balanta ce-am facut si unde suntem. A cantari ceva poate insemna analiza acelui ceva. Deci inseamna o analiza, introspectie, asupra noastra. Putem duce aceasta analiza in orice domeniu. Analizam si vedem cum stam.
                Cum ar spune altii culegem roadele a ceea ce am plantat la Luna Noua. Balanta ne spune unde suntem deficitari si ce trebuie sa facem ca lucrurile sa mearga mai bine, fie ca vorbim de relatii, prietenie, servici, familie, etc. Balanta ne cantareste dezechilibrele care ne sunt aduse in lumina de aceasta Luna Plina. Pana la urma ce este o Luna Plina ? Este un aspect de opozitie, adica ceva se opune la altceva. Cele doua energii , lunare si solare, sunt in opozitie. Dar cum ele sunt energii complementare, trebuie cumva gasita solutia de compromis, de echilibrare a lor. Un factor comun. Femininul si Masculinul trebuie sa se echilibreze.
                  Deci, universul ne ofera prin aceasta Balanta un timp de gandire, nu ne mai repezim precum Berbecul in a decide instantaneu. Senzatia de a actiona rapid se mai domoleste. In aceste momente Balanta devine o balanta cosmica, ceea ce ne duce cu gandul la o echilibrare spirituala, sa ne echilibram mental, sa ne gasim linistea interioara, sa facem pace cu Berbecul interior. Pe de alta parte Luna ne influenteaza maxim la aceasta faza, ea fiind cea care ne amplifica receptivitatea , emotiile si sensivitatea. Luna ne vorbeste despre trairi, despre emotii, despre relatii. Asa ca fiind cu receptivitatea la maxim, suntem tentati sa luam decizii fara sa stam prea mult pe ganduri iar Berbecul isi pune si el influenta. Deci in aceste momente este recomandat sa fim mai rezervati in a lua decizii, lucru pe care Balanta vine sa ni-l spuna acum. Cu alte cuvinte sa stam putin sa gandim, sa analizam inainte de a decide.
                        Asadar o Luna Plina in Balanta pe grad 29 care vine sa sa ne ajute sa ne cautam si sa ne gasim echilibrul, linistea sufleteasca. Dezechilibrele sunt aduse la lumina iar noi le putem vedea mai bine, le putem constientiza. In concluzie, cautati factorul comun peste tot, ca e vorba despre relatii, prietenie, afaceri, familie, etc.
                 


            Descopera si tu calea spre armonie  !!




vineri, 5 aprilie 2019

Nunta Cosmica 2019



                       Dragilor, incepand cu ziua de maine participam constient sau nu la inca un eveniment cosmic de mare anvergura energetica pe care specialistii il numesc Nunta Cosmica dintre cele doua astre ceresti, Soarele si Luna. Nunta dintre aspectul Masculin si aspectul Feminin. Unirea celor doua aspecte primordiale ce sunt continute in toata manifestarea, in fiinta umana si in tot ceea ce exista. Cu toate ca este un moment de varf energetic el este putin cunoscut, fiind din cauza asta si putin mediatizat. Cum este el definit astrologic ? Este momentul in care cele doua astre se afla in pozitia lor de exaltare maxima, adica in cele mai inalte puncte unde vibratiile sunt extrem de rafinate, de inalte.
                       Punctul de exaltare maxima pentru Soare este atunci cand se afla in zodia Berbecului, cand trece deja de momentul echinoctiului de primavara si incepe un nou ciclu zodiacal, aratandu-si forta solara, masculina. Luna isi are momentul de exaltare maxima cand isi incepe tranzitul prin zodia Taurului aratandu-si forta feminina, lunara. Cele doua zodii vor sta brat la brat timp de aproape doua zile si jumate, exact timpul cat dureaza tranzitarea fiecarei zodii de catre frumoasa Luna, in cazul de fata zodia Taur. In data de 5 aprilie, adica astazi, avem Luna Noua in Berbec dupa care Luna isi va incepe tranzitul prin Taur, adica se intampla acest miracol cosmic, Nunta Cosmica cum mai este ea numita.
                           Deci aceasta nunta cosmica va incepe pe la mijlocul zilei de maine, 6 aprilie, in jurul orei 16:00 si se va termina in data de 8 aprilie, la miezul noptii, mai exact la orele 00:15, cand Luna paraseste Taurul, deci intram putin si in ziua de marti 9 aprilie. E o nunta ca-n povesti, tine aproape trei zile. Probabil de aici vine si obiceiul nostru, sa facem nunta trei zile si trei nopti, ca-n povesti. Mai degraba cred ca e precum in Cer asa si pe Pamant. Si pentru ca nu toata lumea cunoaste acest aspect, care se intampla doar odata pe an, merita sa-l aducem la cunostinta tuturor.  Forta vitala, masculina, solara adusa de Soare se impleteste armonios cu emotivitatea, sensibilitatea, senzitivitatea adusa de Luna, daruri pe care le vom primi noi, nuntasii de pe Pamant.                   


                     Momentan Soarele tranziteaza zodia Berbecului si se va afla inca in aceasta zodie pana la 20 aprilie, asa ca este in plina exaltare. Astazi 5 aprilie avem aspectul de Luna Noua in Bebec dupa care frumoasa mireasa, Luna, se pregateste de nunta, va intra in Taur si va fi gata sa-si intalneasca mirele, Soarele. In astfel de momente energiile sunt mult amplificate iar cei care le constientizeaza le pot folosi pentru a pune temelia unor proiecte, idei marete, planuri de suflet tinute acolo de cine stie de cand. Energia subtila care se manifesta in aceste zile te poate scoate din zona ta de confort si sa-ti dea curajul de a incepe ceva despre care poate tu considerai nebunesc si de neinchipuit. Esti o persoana dispusa sa iasa din zona de confort ? Multi intelepti ai istoriei au folosit acest moment cosmic pentru a pune bazele unor edificii marete.
                      Ati putea intreba pe buna dreptate, ce putem noi sa facem in aceste zile de exaltare cosmica ? Pentru ca aceste doua energii, putere, forta, vitalitate pe de-o parte si emotia pe de alta sunt la maxim, influenta lor benefica am putea s-o crestem in launtricitatea noastra prin punerea la unison cu ele  datorita proceselor de rezonanta care au loc intre noi fiintele receptoare si sferele de putere cosmica, emitatoarele. Aceste transferuri de forta se amplifica prin constientizare si prin intrarea intr-o stare de consonanta cu aceste sfere de influenta divina. Mai concis, daca noi vom avea in acest interval de timp ganduri si emotii dintre cele mai curate, elevate, ele vor fi amplificate de maximul celor doua astre, cei doi miri, si se vor intoarce asupra noastra cu puteri inzecite.
                      Deci orientarea sau directionarea gandurilor catre tot ceea ce este frumos, spre pozitivitate, ne va incarca cu energie benefica lucru ce se va indrepta catre planul fizic al manifestarii, vom simti ca avem forta si simtirea ca putem face lucruri noi, sau ca vedem altfel realitatea, ca putem schimba ceva in viata noastra. Similar, la o nunta pamanteana, facem cadouri frumoase, le oferim cu toata inima si ne bucuram pentru miri. Ce se intoarce la noi ? Este acea bucurie sufleteasca si pofta de viata pe care o simtim. La nivel cosmic totul se amplifica. Cand mergem la o nunta important este sa si participam la ea, sa intram in vibratia ei, sa simtim emotia acelui eveniment cu toate etapele lui. Asa este si aici, in cazul acestei nunti cosmice, trebuie sa participam cu sufletul, sa intram in aceasta vibratie, sa ne punem la unison cu ea, sa simtim, sa traim cu emotie inalta evenimentul pentru a beneficia de aceste energii, pentru ca gandurile si emotiile noastre sunt pe cea mai inalta frecventa de materializare.
                 Ei bine, in acest interval, este o sansa de a depasi anumite limitari, este o sansa pentru salturi constientiale. Si daca tot ai sarit gardul, nu te mai intoarce, da-i inainte. Ce vreau sa spun ? Intotdeauna va fi alegerea noastra, constienta sau nu. In primul rand trebuie sa vreau sa merg la nunta, invitatia este lansata deja. Daca nu merg n-o sa stiu cum este. Deci participarea ar fi primul pas. Apoi implicarea in vibratia acelui eveniment. Acestea doua se traduc in relationare. Deci se pot dezvolta relatii, parteneriate, relatii de afaceri, de cupluri, idei noi, proiecte de viitor, etc. Iata deci, fiti atenti la relatii in aceasta perioada, pentru ca tot ceea ce emitem se va amplifica datorita acelor procese de rezonanta care fac sa se acumuleze in fiinta noastra acele energii cosmice.
                 Iata cum un eveniment cosmic ne poate impregna in plan fizic. Interesant este si faptul ca aceasta nunta cosmica are loc dupa faza de Luna Noua asa cum ziceam putin mai devreme. Iarasi momente favorabile pentru a initia ceva nou asa dupa cum am mai spus in articolele trecute despre faza de Luna Noua. De la faza de Luna Noua pana la faza de Luna Plina avem Luna in crestere, deci energiile sunt in crestere. Nu e pacat sa nu profitam de toata aceasta subtilitate la nivel macrocosmic ? Ce face omul la o nunta ? Este vesel, se bucura de moment. Apoi nunta inseamna o relatie armonioasa, ceva de lunga durata, ceva temeinic, o legatura pe vecie bazata pe ceva solid.
                 Sa mai spunem ca aceasta nunta cosmica incepe sambata, ziua cand si noi pamantenii facem nunti. Sambata, duminica si luni, trei zile magice. Bucurati-va de ele. Traiti-le pe deplin. Poate veti avea parte de un inceput de relatie, poate puneti bazele unei afaceri sau a unui edificiu. Credeti in aceasta oportunitate si se va implini.
Cum spuneam mai devreme, fii ca la nunta, inconjoara-te de oameni frumosi, de aceeasi vibratie cu tine, rezoneaza cu ce e mai bun si se va intampla. Mai toti avem cate un proiect de suflet, un vis care am vrea sa devina realitate. Ne trebuie putin curaj sa incepem sa vorbim despre el. Sa-l aducem in atentia Universului, sa stie ca ni-l dorim foarte tare. Curaj, vointa, determinare, viziune, sunt vibratii care in aceste zile te pot urca pe alte nivele de intelegere si perceptie interioara.
                   Cam despre asta este vorba aici in acest interval cosmic in care se manifesta maxim aceste doua energii, principiul masculin Soarele si principiul feminin Luna.
                         Sa privim putin si prin calendarul mayas. Pentru ziua de 6 aprilie avem zimbolul CABAN, adica tradus Pamant, insotit de Tonul 13. A doua zi avem simbolul CREMENE asociat cu Ton 1 iar in ultima zi avem un simbol FURTUNA asociat cu Ton 2. Sa luam prima zi. Simbolul Caban, in traducere Pamant, ne ancoreaza in planul fizic, acest eveniment Nunta Cosmica o vom simti aici in planul fizic, pe Pamant iar Tonul 13 este tonul cel mai inalt cel care ne pregateste pentru a vedea ce este mai departe, adica ne spune ca urmeaza un alt inceput. Tonul 13 iti spune ca daca vrei sa vezi ce este dincolo de munte mai intai trebuie sa urci muntele. Alias, daca vrei sa stii cum este la nunta trebuie mai intai sa mergi, sa participi la nunta. V-am mai spus-o si cu alte ocazii, pentru mine sunt uimitoare aceste similaritati, cum pot prezice aceste fiinte mayase evenimente in timp. Urmeaza un Ton 1 care da tonul la ceva nou, dar asa cum spuneam, mare atentie la ce gandim, la ceea ce emitem. Apoi un Ton 2, care aduce putina dualitate, adica imi pun intrebarea : am facut bine ceea ce am facut ? A fost o nunta frumoasa, mi-a adus o reala bucurie sau dimpotriva ? Furtuna vine sa curete, sa ridice praful asezat peste adevar, sa elimine impuritatile dintr-o relatie spre exemplu.
                               Pe scurt, vorbim despre armonizare, echilibru, impacare, iertare cu noi insine dar si cu cei din jurul nostru. La o nunta este multa voie buna. Sa aducem aceasta voie buna si in viata de zi cu zi , in relatia de cuplu, in familie, prieteni, servici, etc.
                                Asadar, invitatia de a participa la Nunta Cosmica este lansata. Ce alegi ?


                        Descopera si tu calea spre armonie  !!

joi, 4 aprilie 2019

Luna Noua in Berbec 2019



                           Maine, 5 aprilie, ne intalnim cu aspectul de Luna Noua in Berbec. Fenomen ce are maximul in jurul orei 11:50, ora noastra. Ce aduce nou acest aspect ? Este prima Luna Noua din acest nou ciclu solar in care am intrat deja. Ciclu solar pe care l-am inceput cu o Luna Plina. Am vorbit de multe ori ca momentul de Luna Noua este asociat cu noi inceputuri, ca este prielnic pentru a demara ceva nou, ca suntem ajutati, impulsionati de aceste energii sa initiem ganduri, activitati creatoare. Si nu trebuie sa va ganditi ca musai la aceasta ora de maxim sa avem ganduri, intentii, actiuni. Aceasta este ziua cu maximul ei, dar noi putem lansa dorintele, ideile in preajma acestei zile fara teama ca pierdem ceva din influenta acestor energii.
                      Forta care vine in plus la acest moment este inceputul de nou ciclu solar, Soarele este in Berbec, incepe un nou tur prin cercul zodiacal. Incepe un nou ciclu de viata. Berbecul este prima zodie, ea da tonul, vorbeste despre optimism, spontaneitate. Berbecul aduce gandirea rapida, ia decizii aproape instantanee, nu sta mult pe ganduri. Fiind o zodie sub semnul Focului, aduce si mai multa forta actiunilor. Aduce spirit de actiune, energie, entuziasm si chiar vitalitate. Nu mai vorbim de ambitie. Tot ceea ce este in interiorul nostru arde, este sub influenta acestui foc interior. Dorintele ascunse, intentiile, chiar si visele am vrea sa le materializam. Este o nerabdare subtila care ne da curaj sa demaram lucruri. Atentie insa, daca analizam putin mai profund, aceasta ar constitui o latura mai putin benefica pentru ca nerabdarea Berbecului de a se arunca in lupta ar putea sa ne coste. Ce inseamna asta ? O decizie gresita este buna luata, dupa care suportam consecintele. Berbecul se arunca de obicei cu capul inainte, dupa care vede daca isi sparge capul sau nu.
                  Frumoasa Luna vine sa compenseze aceasta nerabdare prin sensibilitatea ei. Intr-un fel anume vine sa ne spuna sa nu luam decizii pripite, sa ne oferim mai mult timp de gandire. Si aici putem aduce in atentie vorba din popor : graba strica treaba. Este bine sa constientizam aceste aspecte negative pe care le aduce Berbecul in aceste momente. Sa-i folosim forta dar intr-un mod cumpatat, echilibrat. Cand Soarele si Luna impart acelasi semn zodiacal, adica ceea ce avem acum aspect de Luna Noua, cele doua energii fundamentale, masculin-feminin, solar-lunar, yin-yang, cauta sa se echilbreze, ceea ce se rasfrange si asupra noastra in modul cel mai subtil. 
                Daca Berbecul ne aduce planul material atunci Luna vine cu gramul ei de misticism, cu intuitie feminina si ne indeamna sa ne gasim si implinirea sufleteasca. Cam asta vrea sa ne spuna acest moment, sa fim echilibrati, sa fim impacati cu noi insine, sa ne mai uitam si la suflet. Asta intentioneaza aceasta Luna Noua in Berbec, vine sa calmeze acele aspecte negative. Sa mai domoleasca egoul personal, nerabdarea, agresivitatea, incapatanarea, mandria . Asadar, sa cautam sa fim, sa devenim fiinte mai echilibrate, mai intelepte si mai armonioase cu noi insine si cu cei din jurul nostru. 
                       Si doar asa ca sa vedeti sincronicitate, mayasii aduc pentru ziua de maine simbolul CIB care inseamna Intelepciune. Un simbol care ne indeamna sa coboram in interiorul nostru, in acel spatiu sacru al inimii pentru a primi daruri ceresti. Tonul 12 asociat acestui simbol, aduce o incarcatura mistica care ne pregateste pentru desavarsire, ne invita la introspectie profunda. 
                         Dragilor, fiti voi insiva, gasiti-va linistea interioara, cautati mereu calea spre armonie. Aceasta conjunctie astrologica subtila vine in ajutorul si sprijinul celor ce constientizeaza astfel de momente. Si cei care nu constientizeaza momentul beneficiaza de aceste energii, doar ca nu stiu de unde li se trage cum s-ar spune.
                           Sa va fie de folos !!


                          Descopera si tu calea spre armonie  !!