vineri, 23 iunie 2017

Sanzienele la Luna Noua in Rac 2017




                          Dupa ce acum cateva zile am avut solstitiul de vara sau cap de vara asa cum i se mai spune, maine, 24 iunie, avem faza de Luna Noua in zodia Racului. Cele doua luminatorii Soarele si Luna impart acelasi semn zodiacal. Masculinul si Femininul isi impletesc din nou energiile dar de aceasta data sub semnul Racului. Stiti deja de-acum ca faza de Luna Noua este asociata cu noi inceputuri. Atentie insa ca nu intotdeauna se refera chiar la un nou inceput. Adica poate fi vorba despre lucruri care nu s-au finalizat pana acum iar din acest moment pot lua o intorsatutra noua, ca si cum le-am incepe acum dar pe o noua directie, cu un nou sens ceea ce s-ar putea sa ni se para ca o luam de la inceput. Putem trai astfel de senzatii. Cu toate ca sunt lucruri vechi, cunoscute, ele vor capata ceva nou in actiune, in desfasurarea lor. Echilibrul fortelor masculin si feminin care domina aceasta perioada de cateva zile poate da o creativitate noua vechilor probleme. Si atunci totul capata sens de nou. Entuziasmul posibil care ne-ar putea cuprinde nu trebuie sa ni se urce la cap, ci trebuie sa pastram acest echilibru interior al fortelor, adica sa fim cu capul pe umeri, sa devenim constienti de noul sens de inceput.

                       Bineinteles ca pot aparea si proiecte noi, idei noi sau perspective noi. Asta nu inseamna ca le vom refuza. Asta inseamna sa le observam, stiti din starea aia de observator, si sa vedem ce ni se potriveste cel mai bine, care are sansele cele mai mari de reusita. Echilibrul acestor forte cosmice se rasfrange si asupra fiintei noastre. Dar daca nu constientizam acest aspect echilibrant putem pierde aceste momente. Daca eu nu-mi propun si habar nu am de astfel de aspecte subtile, daca constiinta mea se afla pe un nivel scazut evolutiv, atunci cel mai probabil voi trece pe langa. Ca si cum trece gasca prin apa. Nu ramane nici un strop de apa pe ea. La fel este si la noi. Nu ne alegem cu nimic daca nu constientizam momentele acestea speciale. Aceste forte si energii cosmice exista si sunt in preajma noastra tot timpul, problema se pune daca noi suntem in stare sa le percepem.
                    Vorbeam candva de refacerea legaturii, de reconectare la energiile universale. Daca ele ne-ar infuza pur si simplu fara sa ne intrebe, n-ar mai exista conflicte, razboaie, foamete, etc. Ele insa doar ne bat la usa. Daca vrem sa deschidem usa sa intre Lumina in casa sufletului, e de bine. Daca nu, mai asteptam. De asta avem liber arbitru, sa hotaram noi insine asupra noastra. Poate va mai aduceti aminte discutiile despre cum ne cream propria realitate. Alegem in fiecare clipa si asta devine manifestarea constiintei noastre. Nu ne baga nimeni pe gat acest echilibru cosmic fara ca noi sa ne dam acordul. Cand ne situam intr-o stare de centrare si echilibru launtric puterea de patrundere mentala asupra aspectelor vietii se amplifica si solutiile par mai accesibile. Echilibrul vine din interior si apoi el se va reflecta si in exterior. Cand se unesc cele doua stari de echilibru, interior si exterior, atunci viata capata plenitudine, implinire. Deci in primul rand este vorba despre noi, despre ceea ce putem descoperi in interiorul nostru, despre universul launtric.


                        Zodia Racului este prim zodie de vara, prima din cele trei de vara, ceea ce inseamna din nou un alt inceput. Planeta guvernatoare a acestei zodii este Luna, o infuzie de energie feminina. Deci avem Luna Noua in Rac. Racul este si zodie de apa ceea ce ne va aduce emotivitate, sensibilitate dar si fluiditate. Asta inseamna ca suntem predispusi sa traim multe stari interioare. Sa trecem de la o stare la alta precum curgerea apei. Ca sa nu fim asa de fluctuanti avem nevoie de echilibrul pe care ni-l aduce aceasta faza de Luna Noua. Uneori simtim nevoia unui sprijin solid, ceva de care sa ne ancoram sa nu mai fim la discretia emotiilor. De cele mai multe ori gasim acest sprijin acasa, in familie, intre prieteni adevarati. Deci aceasta Luna Noua sub semnul Racului ne va aduce cel mai probabil multe emotii dar pe care le putem controla prin aceasta stare de echilibru interior asa cum am amintit mai sus.
                         In acest an Luna Noua coincide si cu sarbatoarea Sanzienelor sau Dragaica asa cum mai este ea cunoscuta popular. Legenda spune, asa cum a fost ea transmisa din mosi stramosi, ca daca te intalnesti cu o Sanziana ai sansa sa-ti fie indeplinite dorintele. Se spune despre Sanziene ca sunt niste fapturi tinere si foarte frumoase ce traiesc prin paduri si campii, dar fiind fapturi divine nu toata lumea le poate vedea. Despre Noaptea de Sanziene si Mircea Eliade spune ca : "Unii spun ca in noaptea aceasta se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei ce stiu cum sa le priveasca". In aceasta noapte dinspre 23 - 24 iunie se deschid cerurile. Fiind o sarbatoare magica doar cei pregatiti spiritual vor putea sa vada deschiderea cerurilor.


                          La noi a ajuns sa fie o sarbatoare a Soarelui, a dragostei si a poftei de viata, o sarbatoare a iubirii si a fertilitatii. Este o sarbatoare ce vine dupa solstitiul de vara si celebreaza inceputul verii, inceputul coacerii holdelor. Se spune despre aceste fapturi ca in aceasta noapte ar dansa deasupra padurilor si campiilor, conferind florilor si ierburilor puteri tamaduitoare. Astfel traditia spune ca e bine sa culegem dupa aceasta noapte plante si ierburi de leac.
                  Denumirea de Sanziene se trage dintr-un stravechi cult solar, cumva de la zeita romana, Santa Diana, socotita in cultul roman, ocrotitoarea padurilor. La noi a capatat si alte denumiri, precum Frumoasele, Zanele sau Dragaica si chiar in unele zone este cunoscuta ca fiind sarbatoarea de Dragaica. De ce se spune doar despre o Dragaica ? Traditia populara spune ca se alege dintr-un grup de sapte fete care aduna flori de sanziene si le impletesc sub forma de cununa, doar o singura fata sa fie Dragaica. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai cuminte dar si cea mai buna la suflet. Fata aleasa este impodobita cu spice de grau iar restul fetelor se imbraca in alb si pornesc prin sat, la rascruce de drumuri oprindu-se sa se prinda in hora, sa danseze si sa cante voioase.

               Sanzienele sunt considerate a fi niste zane bune, in comparatie cu ielele sau cu Rusaliile, dar in popor exista superstitia conform careia persoanele care nu cinstesc aceasta sarbatoare cum se cuvine, pot supara Sanzienele, atragand diverse rele asupra lor. Din acest motiv oamenii aprind focuri mari pe dealuri sau pe locurile mai inalte, arunca in foc substante cu arome puternice, joaca, canta din bucium si striga in jurul focului pentru a tine la distanta spiritele rele. De altfel se spune ca cine sare peste foc in aceasta noapte se purifica si este ferit de rele.
                       Simbolul CIMI pe care ni-l aduce calendarul mayas pentru aceasta zi de Sanziene cu Luna Noua in Rac este un simbol al transmutarii, al transformarii. Nimic nu moare ci totul se transforma, este transmutat. Florile si ierburile se transforma in plante de leac in aceasta zi. Noi insine ne transformam, renuntam la vechi si adoptam noul. Are loc o transmutare pe un alt nivel constientologic. Primavara se transforma in vara. Totul in jur se transforma dupa cum observati. Tonul apostolic 12 care insoteste acest simbol pregateste cumva desavarsirea a ceea ce urmeaza sa facem. Plantele devin tamaduitoare, noi ne ajustam constiinta pentru noua forma, fructele si granele incep sa se coaca. Se desavarsesc procese transformationale. Maine este ultima zi din Trecena Vulturului si ne pregatim pentru urmatoarea trecena, ultima din acest an mayas.
                Chiar avem o zi speciala maine. Luna Noua in Rac, Sanzienele si sarbatoare religioasa. In fiecare an, pe 24 iunie, Biserica Ortodoxa sarbatoreste nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, cel ce are dumnezeiasca misiune de a pregati poporul pentru venirea lui Iisus Hristos, cel care-l boteaza pe Hristos in raul Iordanului, sfant care este praznuit cu mai multe ocazii. Universul ne rasfata in aceasta zi cu energii si aspecte subtile care mai de care. Sa ne bucuram de aceasta zi.




               Descopera si tu calea spre armonie  !!

miercuri, 21 iunie 2017

Solstitiul de vara 2017



                       Se incheie un ciclu si incepe altul. Se termina un anotimp si incepe altul. Si asa am ajuns in ziua solstitiului de vara, azi 21 iunie 2017. Intr-un an de zile avem doua solstitii, cel de vara si cel de iarna. Sunt momentele in care Soarele se afla la cea mai mare sau la cea mai mica inaltime fata de ecuator. Deci aceasta data, 21 iunie, marcheaza solstitiul de vara si practic este inceputul verii astronomice in emisfera nordica iar pe de alta parte in emisfera sudica incepe iarna astronomica. Din iarna si pana acum durata zilei a tot crescut ajungand ca astazi sa aiba cea mai lunga durata comparativ cu noaptea care acum are cea mai scurta durata. Dupa aceasta data, de la solstitiul de vara, ziua incepe sa scada ca si durata iar noaptea incepe sa creasca, lucru ce continua pana la solstitiul de iarna cand se inverseaza din nou procesul. Se incheie un anotimp, incepe altul, finalizam un ciclu, incepem altul asa cum spuneam la inceput. Functionam dupa niste cicluri universale care isi pun amprenta energetica asupra noastra chiar daca constientizam sau nu acest aspect.                        

                    Daca anul trecut energia solstitiului de vara venea si se impletea cu energia fazei de Luna Plina, momente astronomice mai rare, in acest an solstitiul de vara precede faza de Luna Noua de peste cateva zile. Si cel mai probabil de fiecare data vom avea un cumul de energii la astfel de momente astronomice pe care e benefic sa le constientizam cat mai profund. De ce ? Pentru ca doar o singura zi din an are cea mai lunga durata. Pentru ca doar o singura zi din an Soarele ne infuzeaza cu mai multa lumina, cu mai multa energie. N-ar fi pacat sa nu stim astfel de lucruri ? N-ar fi pacat sa nu constientizam astfel de aspecte si sa ne lasam constient in curgerea acestor fluxuri energetice ?
                        In astfel de momente este recomandat sa petrecem cat mai mult timp in natura, in aer liber, sa integram energiile subtile care in aceste zile sunt mult amplificate. Cei care si-au dezvoltat aceasta sensivitate stiu cu siguranta despre ce este vorba. Aceste energii subtile chiar se simt. Aspectul Yang al acestei zile ajunge la maxim urmand sa faca tranzitia inspre aspectul complementar Yin. Aceste energii complementare Yang si Yin, se intalnesc astazi pentru a se transforma din una in alta. Este principiul Yin-Yang despre care traditiile orientale vorbesc de multa vreme si pe care incepem sa le asimilam si noi intr-un tarziu. Multe popoare antice tineau ritualuri in aceasta zi pentru sarbatorirea Soarelui care in aceasta zi statea cel mai mult pe cer. Venirea verii insemna eliberarea trecutului si imbratisarea noului anotimp cu inima curata. In traditia noastra populara, solstitiul de vara este in stransa legatura si cu sarbatoarea Sanzienelor, cand oamenii aprind focuri pe locurile cele mai inalte si se rotesc in jurul lor. Se spune ca cine sare peste foc in aceasta noapte va fi ferit de boala si de duhurile rele. Cu mult timp in urma sarbatoarea Sanzienelor sau Dragaica cum mai este ea cunoscuta in popor coincidea cu celebrarea solstitiului de vara. Dar cum ea era considerata o sarbatoare pagana Biserica a mutat aceasta sarbatoare in data de 24 iunie. Sa revenim la perioada solstitiului de vara.

                      Astfel de perioade, momente, trebuie onorate cum se cuvine, integrate profund prin prisma energiilor benefice care se manifesta. Intr-o astfel de perioada este benefic pentru noi sa constientizam latura pozitiva din viata noastra, bucuria, fericirea, iubirea care salasluiesc in fiinta noastra. In aceasta perioada se deschid portaluri de energie si este benefic sa ne concentram pe lucruri, proiecte, intentii si actiuni de dezvoltare, pentru ca ele vor capata un potential sporit de implinire. Cineva a pus o intrebare. Cum se deschid cerurile si cine le vede ca se deschid ? Ei bine, cei care sunt pregatiti si stiu cum sa priveasca vor vedea cum se deschid. Si cred ca deja intuiti ca este vorba despre nivelul de constiinta la care ne situam fiecare dintre noi. Cand esti ancorat puternic in planul fizic cel mai probabil nu vei putea vedea cum se deschid cerurile. Deci in aceasta perioada lucruri initiate mai devreme se pot implini, se pot apropia de finalizare. Propuneti-va idei mari si vedeti, simtiti cum cresc.
              Sunt energii care pot aduce schimbari pozitive in viata noastra. Soarele isi incheie tranzitul prin zodia Gemenilor si se pregateste sa intre in zodia Racului, incepand de maine 22 iunie. Si incheiem zodia Gemenilor cu solstitiul de vara, care ne pregateste intrarea in zodia Racului. Intreg Universul conlucreaza cu noi, pentru noi, doar, doar ne vom trezi. Este ziua cea mai lunga din an, asa ca suntem infuzati cu multa lumina, energie si informatie.

                 Hai sa vedem ce ne aduce si calendarul mayas pentru aceasta zi puternic solara. Mayasii ne supun atentiei pentru aceasta zi simbolul Akbal, Noapte Albastra, insotit de cel mai puternic ton pamantean, Tonul 9. Este o zi speciala care trebuie privita si integrata in energiile trecenei din care face parte, Trecena Vulturului, trecena care a inceput acum opt zile si mai continua inca patru zile, timp in care energiile inalte ale Vulturului ne conduc spre stari superioare ale constiintei. Vulturul este cel ce zboara la inaltimi subtile. Noi cum am putem ajunge la inaltimi subtile ? Doar atunci cand ne dam voie sa fim purtati pe aripile constiintei, cea care ne rupe de planul fizic si ne poarta in alte dimensiuni. Ca sa ajungem la inaltimi subtile ale constiintei e necesar sa lasam jos bagajul grosier, sa ne debarasam de acest bagaj. Ce se afla in bagajul grosier ? Toate convingerile limitative, toate paradigmele invechite, tot ceea ce nu-ti mai foloseste, tot ceea ce te retine sa evoluezi. Atasamentul fata de trecut sau fata de confortul tau personal fac si ele parte din acest bagaj grosier. Si mai adaugati si voi cateva la aceasta lista pentru ca am impresia ca tot mai multi realizam cate tare avem in spate. In mare este vorba despre iesirea din starea de iluzie. Putem corupe un Vultur care vibreaza la inaltimi subtile ? Putem corupe o constiinta inalta ? Vibratia bagajului grosier nu ne permite sa ne ridicam la inaltimea lor subtila. Cred ca intelegeti ce vreau sa spun.
                     Ei bine, astazi in zi de solstitiu de vara, Akbal este cel care aduce totul la Lumina. Este un semn de zi, cu toate ca a capatat si denumirea de Noapte Albastra. Astazi este cea mai lunga zi din an si parca special s-a suprapus Akbal peste aceasta zi, tocmai sa avem timp mai mult sa vedem secretele intunericului pe care el incearca sa le aduca la lumina. Akbal inseamna si Casa sufletului, locul unde Tatal Divin si Mama Divina zamislesc copilul ce pleaca in aventura spirituala pe Pamant, calatoria prin viata. Astfel Akbal aduce soarele diminetii sa lumineze drumul vietii. In zi de solstitiu de vara Akbal aduce mult soare, multa lumina. Tonul 9 ce insoteste acest simbol, este un ton de putere, cel mai puternic ton pamantean, ton care da putere startului, plecarii, imbobocirii. Ton care da progresul, ascensiunea constiintei. Prin aceasta forta a puterii, ne sileste sa luam decizii, sa manifestam claritate si fermitate in actiunile noastre. Daca unim aceste doua aspecte, inseamna ca atunci cand aducem adevarul la lumina, totul devine mai usor, deciziile vin de la sine. Nimic nu mai este dificil cand traiesti in adevar. Asa ca aceasta zi de solstitiu ne aduce cea mai lunga zi din an, ne aduce multa lumina. Ne lumineaza pe interior. Mai ramane ca si noi sa intentionam, sa alegem sa aducem adevarul la lumina.

                  Nu intimplator azi beneficiem de o infuzie de Lumina mai speciala, ca doar experimentam cea mai lunga zi din an. Nu intimplator, azi, Soarele ne trimite caldura, energie si lumina din abundenta. Este ziua cand straluceste cu cea mai mare putere, este ziua cand se ridica la unghiul cel mai mare deasupra arizontului. In aceasta perioada, locuitorii de la altitudinile ridicate au parte de ceea ce se cheama noptile albe. De maine Soarele intra sub semnul Racului. Peste alte cateva zile, pe 24 iunie, avem Luna Noua in semnul Racului. Deci alte energii combinate ce rezulta din aceasta conjunctie, despre care sper sa am timp sa vorbim. Important este ca beneficiem, constienti sau nu, de energii si fluxuri energetice de mare vibratie peste care este pacat sa trecem cu vederea. Sunt momente de salturi constientiale. Le pierdem, inseamna ca mai avem de asteptat. Le constientizam, inseamna ca ne transformam interior. Sa ne bucuram de energia benefica neconditionata ce-o primim de la Tatal Soare, astazi la zi de solstitiu de vara. Incepe vara, deci sa ne bucuram de Soare.
                       Petreceti cat mai mult timp in natura, in aer liber, pentru a va bucura de aceasta energie speciala in aceasta zi. Vibratia zilei este 3, deci trinitatea este cu noi, in noi. Vibratia datei la care ne aflam este 9, incheiem un ciclu si incepem altul, se termina un anotimp si incepe altul. Suntem si chiar functionam in si dupa niste cicluri universale. Observati si simtiti cum se schimba fluxurile energetice. Avem parte de energii minunate in aceasta perioada, sunt energii cosmice fabuloase care in acest an de nou inceput de ciclu evolutiv, de vibratie 1, in acest context de mai sus, capata o frecventa din ce in ce mai inalta. Dati-va voie sa le absorbiti, chiar daca la nivel constient nu le constientizati. Lansati intentia in Univers si ele vor lucra in planurile voastre subtile. Bucurati-va pur si simplu ca traiti in prezenta lor. Nici nu trebuie sa ne facem griji daca le simtim sau nu. Ele sunt acolo in permanenta si pentru inceput e suficient sa stim acest lucru.


                   Intamplator sau nu, ziua de 21 iunie este declarata de catre ONU ziua internationala pentru Yoga, masura adoptata la propunerea premierului indian care a spus ca yoga permite oamenilor sa descopere "sensul de unitate cu sinele, lumea si natura". Aceasta practica antica cu beneficii holistice cunoaste foarte bine energia puternic Yang a acestei zile de solstitiu si nu intamplator au ales aceasta zi drept celebrare a unei invataturi stravechi. Peste tot in lume, in ziua de solstitiu, yoghinii practica Salutul Soarelui. conectandu-se astfel la energiile Soarelui . Totodata este si o modalitate de multumire, recunostinta si cinstire fata de fluxurile energetice universale in care ne scaldam zi de zi. Meditatiile care se realizeaza in aceasta zi si in special la rasaritul soarelui sunt mult mai benefice pentru ca au un aport sporit de energie din partea Soarelui. Usor, usor, incepem si noi sa descifram semnificatiile invataturilor antice. Pe si prin directii diferite cu totii ne indreptam spre acelasi punct, spre adevarata Sursa. 
                    Deci, pentru ca a inceput vara, va doresc tuturor sa va lasati infuzati de energia Tatalui Soare, care ne iubeste neconditionat si ne incalzeste pe toti indiferent de rasa, religie sau convingeri. O vara cat mai frumoasa pentru fiecare ! 



                             Descopera si tu calea spre armonie  !!

marți, 6 iunie 2017

Timpul




                     Timpul este o iluzie a celei de-a treia dimensiuni. Din ce in ce mai multa lume face remarca "simt ca nu-mi ajunge timpul" sau "timpul trece prea repede" sau "ma grabesc, nu am timp". Cati dintre noi nu avem senzatia ca traim intr-un ritm mult mai rapid decat acum zece ani sau douazeci de ani ? De cate ori nu auzim in jurul nostru "nu-mi ajunge timpul" ? Credeti cumva ca s-au defectat ceasurile ? La toata lumea ? Ca s-a marit viteza de rotatie a acelor ceasornicului ? Sau ni s-a accelerat propria perceptie a trecerii timpului ? Sau facem acum mult mai multe lucruri in aceeasi unitate de timp fata de acum zece ani ? Cumva accesam mai multa informatie decat acum zece ani ? Societatea in care traim este in continua dezvoltare iar noi oamenii ne inscriem si noi in acest ritm acumuland tot felul de concepte, ideologii, viziuni,informatii, etc.


                     Este o avalansa de informatie careia cu greu ii putem face fata. Totul se vrea a fi facut in sensul cresterii, indiferent de consecinte. Economia trebuie sa creasca, veniturile, profiturile, companiile de asemenea. Majoritatea ne-am inscris intr-o competitie acerba de a deveni mai bun, mai abil, mai rapid, de a fi primul, incat o incetinire sau o stagnare ar fi de neconceput sau chiar un dezastru. Asta face ca noi sa procesam cat mai multa informatie. Asta face ca sa stabilim mereu si mereu alte teluri de atins. Consecinta ? Perceptia asupra timpului se schimba. Shimbarile sunt tot mai rapide. Gandurile noastre sunt tot mai multe. Specialistii ne spun ca avem mii de ganduri in fiecare zi. Si nici nu trebuie sa ne spuna ei acest lucru. Doar stati cinci minute si analizati cate ganduri va trec prin minte, apoi faceti un calcul pentru o zi intreaga. Actiunile noastre se succed cu o viteza din ce in ce mai mare. Viteza cu care se invart acele ceasornicului este aceeasi dintotdeauna, doar noi am ajuns sa ne invartim de zece ori mai mult in aceeasi ora fata de acum zece ani de zile. Este rezultatul stilului de viata mult prea incarcat, mult prea alert. Stresul vietii moderne, grijile zilnice, isi pun amprenta si asupra conceptului de timp. Asupra perceptiei timpului.
                   Era o vorba, cum ca suntem in secolul vitezei. Simtiti aceasta viteza ? Simtiti ca totul se petrece la o viteza mult mai mare fata de anii din urma ? Este perceptia asupra a ceea ce facem in aceeasi unitate de timp. Cand suntem prinsi in diverse activitati nici nu stim cand trece timpul, iar alteori cand nu facem vreo activitate avem senzatia ca de-abia trece timpul. Sau cand asteptam ceva cu nerabdare parca timpul nu mai trece. Am vrea sa treaca mai repede sa aflam rezultatul dar el isi urmeaza ritmul natural. Conditiile si imprejurarile in care ne situam la un moment dat ne produc propriile perceptii asupra timpului. Azi vrem sa treaca mai repede, maine vrem sa treaca mai incet. Acum traiesc o stare de bucurie si vreau ca timpul sa treaca mai incet sa ma pot bucura cat mai mult. Maine traiesc o stare de anxietate, de suparare si vreau ca timpul sa treaca mai repede sa scap de acea stare. Ne cream singuri propria perceptie asupra realitatii pe care o traim si deci si asupra timpului in care experimentam acele realitati.

                   Hai sa ne imaginam ca suntem la un interviu foarte important, pentru obtinerea unui post mult dorit si asteptat poate de ani buni. Emotiile si asteptarea pana la a fi fata in fata cu angajatorul fac sa percepem ca timpul trece extrem de incet, cu toate ca unitatea de timp este aceeasi, trece la fel. Daca suntem in bratele partenerului iubit, timpul se scurge foarte repede, cu toate ca el se scurge la fel ca si in cazul de mai sus. Deci emotiile si trairile pe care le experimentam la un moment dat din viata, fac sa percepem timpul in diferite grade de miscare. Ganditi-va cum trece timpul cand asteptam un rezultat de la un examen medical de exemplu sau ati dat un concurs si asteptati nota. Fiecare are propria perceptie a timpului. Timpul meu nu este la fel cu timpul tau. Pai, cum vine asta, nu traim toti in acelasi Univers ? Da, dar fiecare are un stil de viata si propriul sistem de gandire. Observati dimineata cum sunt unii oameni foarte grabiti iar altii de-abia merg. Fiecare are propriul ritm.
                       Daca tu gandesti ca nu ai timp si nu-ti ajunge timpul sa faci lucruri, cu siguranta nu vei avea timp. Daca tu crezi ca ai tot timpul din lume sa faci lucruri, cu siguranta perceptia ta este ca vei avea timp si atunci nu te vei mai grabi si vei face lucrurile intr-un mod echilibrat. De fap, atunci cand esti in starea de echilibru, de armonie cu tine insuti si cu tot ceea ce exista, timpul nu mai exista. Notiunea de timp dispare. Cei care obisnuiesc sa mediteze pot spune ca timpul este o iluzie. Cand revii la simturile fizice dintr-o meditatie, nu poti spune cand a trecut timpul. Atunci cand reusim sa ne transcendem simturile de baza, coordonata timp nu mai exista. Asta inseamna ca in aceasta realitate fizica pe care o experimentam, noi percepem timpul prin simturile noastre fizice care ne determina experimentarea lui in moduri unice, asa cum spuneam mai devreme, functie de emotii, de trairi, de interese personale, etc.


                    Dar, asa cum am spus mai devreme, in alte dimensiuni in care ne proiectam constiential, pe care ni le cream, in care transcendem, nu mai suntem conditionati de timp pentru ca pur si simplu acolo nu mai exista notiunea de timp. Deci putem spune ca timpul exista si nu exista, functie de observarea noastra. Ca timpul sa treaca trebuie sa-l observi ca trece. Daca nu-l observam, nu exista. Ceva despre care nu observi, nici nu exista pentru tine, nu face parte din realitatea ta. Timpul este o notiune inventata de noi oamenii ca sa ne putem orienta in aceasta viata fizica. Asa au aparut si ceasurile, ca sa stim sa ne intilnim la o ora fixa, cu toate ca daca ne miscam pe acest glob s-ar putea sa nu ne mai intilnim la aceeasi ora. Si asa a aparut si fusul orar. Deci totul este o necesitate de a ne pune de acord cum trece timpul, ca sa fie un jalon universal. Pe cand el, timpul, este de fapt o perceptie individuala. Iti astepti iubita si te uiti de o mie de ori la ceas iar el are ritmul neperturbat de emotiile tale.
                     Deci cum e cu timpul ? Nu va mai faceti griji in privinta lui pentru ca nu veti reusi sa-l faceti sa treaca nici mai repede nici mai incet. Vrei timp liber ? Trebuie sa ti-l faci singur. Cand a fost Revelionul ? Parca a fost ieri. Acum e Luni, acum e Sambata. Pentru ca suntem foarte ocupati. Parca cineva ne incarca cu tot felul de sarcini si nu mai realizam in ce zi suntem. Pur si simplu nu mai avem timp pentru noi. Si deci, nu avem timp. Si cand in sfarsit prindem cate un weekend mai prelungit, nu stim sa ne bucuram de timpul liber. Parca ceva ne cheama inapoi la ritmul alert, acceptam aceasta dependenta de stres. Pentru ca ne gandim ca avem plati de facut, de sustinut familia, etc. Si iar nu mai avem timp. Deci cum e cu timpul ? Avem si nu avem. Cand suntem in conditionarea fizica nu vom avea timp niciodata. Cand depasim conditionarea fizica, timpul nici nu mai conteaza. Am putea sa dam doua coordonate timpului. Temporal si atemporal. Sau timpul fizic si timpul nonfizic. Depinde de realitatea pe care o experimentam la un moment dat. Timpul este pana la urma un subiect destul de controversat.
                   Toti filozofii si-au dat cu parerea de-a lungul timpului despre ce inseamna timpul. Felul in care simtim trecerea timpului nu are nici o legatura cu modul in care se misca acele ceasornicului. Nu cred ca noi putem influenta miscarea acelor ceasului dar cred ca ceasul sau timpul ne poate influenta viata. Ganditi-va cum e dimineata cand privesti ceasul si constati cu groaza cat e de tarziu si ca vei intarzia le serviciu. Ce emotii se produc in fiinta noastra incat lasam totul balta si fugim catre servici sau sa ducem copilul la scoala, etc. Timpul a ajuns pana acolo incat ne controleaza viata. Trebuie sa fim la ora fixa la servici, ai un program de lucru care trebuie respectat, ai un numar de ore de odihna, altele de somn. Nu trebuie sa pierzi timpul. Timpul inseamna bani. Cu siguranta ati auzit astfel de vorbe care in mod subconstient induc o stare de stres. Sa predai lucrarea la timp, sa te intorci acasa la timp, sa nu intarzii, etc. Putem controla timpul sau il putem influenta ? Nu. Chiar daca oprim ceasul, timpul tot curge. Este un flux in a carui curgere nu putem interveni. Deci ce este timpul ? O iluzie.
                     Tu cum stai cu timpul ? Ai sau nu ai timp ? Iti faci timp pentru tine, pentru familie, pentru prieteni, pentru cei dragi ? Petreci timp cu tine insuti ? Petreci timp in natura, te abandonezi in energiile universale sa vezi ca nu exista timpul ? Ai timp sa vezi ca nu exista timp ? Ne mai auzim si mai vorbim despre timp. Daca vom avea timp !!!



                         Descopera si tu calea spre armonie  !!
                  

sâmbătă, 3 iunie 2017

Rusaliile 2017




                           Ne pregatim de alta sarbatoare. De sarbatoarea Rusaliilor. Am auzit spunandu-se ca avem multe sarbatori. E de rau sa avem multe sarbatori ? Dincolo de faptul in sine ca multa lume intelege ca sarbatorile sunt prilej de petrecere, de zi onomastica, de cadouri si alte asemenea lucruri, cred ca semnificatiile subtile ce vin cu fiecare astfel de eveniment ar trebui sa inceapa sa ne preocupe in mai mare masura pentru ca ele ne trezesc sufletul sau vin in intampinarea sufletului, cum va convine mai bine. Credinta. Fiecare sarbatoare mai pune cate o picatura de credinta peste fiintele noastre aflate intr-un proces continuu de trezire sufleteasca, de ascensiune in plan evolutiv, constient sau nu. Nu e de rau sa petrecem dar nici nu e de rau sa mai cautam prin sufletele noastre.
                        Pentru ca nevoia noastra de a trai, de a evolua si de a petrece daca vreti, vine din suflet. Pentru ca de fiecare data, orice sarbatoare, mai rascoleste ceva prin constiinta noastra. Ne mai punem cateva intrebari, ne mai cufundam intr-o introspectie, ne mai linistim mintea, ne mai interiorizam, cautam raspunsuri intr-o zona nonfizica. Poate mi se pare doar mie, dar cu cat intelegem mai bine semnificatiile subtile ale sarbatorilor, ce vor ele sa ne spuna dincolo de aspectul comercial, cu atat bucuria si petrecerea interioara pe care o simtim ne intareste si ne inalta sufletele. Starea de constienta care se instaleaza in urma constientizarii acestor aspecte subtile face ca tu sa fii intr-o continua sarbatoare iar energia care radiaza din tine face sa atraga prin legea rezonantei altele asemenea tie si din acest moment putem vorbi si despre petrecere, dar de una sufleteasca. Care o fi mai importanta ? Deci hai sa discutam despre ele.
                            Ce inseamna Rusaliile, de unde le vine denumirea si ce este aceasta sarbatoare ? Rusaliile se praznuiesc intotdeauna la 50 de zile de la Invierea Domnului, fiind o sarbatoare crestina ce ne aduce aminte de Pogorarea Sfantului Duh asupra ucenicilor Domnului, fapt pentru care mai este cunoscuta ca si Pogorarea Sfantului Duh. Tot traditional i se mai spune si Cincizecimea, pentru faptul ca este sarbatorita mereu la 50 de zile dupa Inviere. Asa ca maine, 4 iunie 2017, cinstim Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile. Duhul Sfant ce coboara asupra ucenicilor in aceasta zi, le da puteri sporite si nebanuite precum puterea de a vorbi limbi straine, necunoscute lor pana atunci, tocmai pentru a-i intari in credinta lor de a merge in lume si sa propavaduiasca cuvantul Domnului. La fel este si pentru noi. Aceasta Pogorare trebuie perceputa sau mai bine spus este benefic s-o percepem ca pe o coborare a Fiului lui Dumnezeu in sufletul nostru, pentru intarirea credintei.

                      Trebuie este un cuvant care impune sa faci ceva, intr-un anume fel, este un fel de limitare. Conform nivelului tau evolutiv vei face sau nu, vei percepe sau nu, vei crede sau nu. Nimic nu trebuie. Daca nu vine din interiorul fiintei, este o fortare. Denumirea de Rusalii vine cumva de la vechea sarbatoare romana, Rosalia, sarbatoare a florilor de la acea vreme, prilej de comemorare a celor adormiti. Era o zi inchinata cultului mortilor si prilej de ofrande pentru imbunarea sufletelor celor plecati dintre vii. Traditie asimilata si de poporul nostru care continua si astazi. Ca dovada ca azi avem si noi Sarbatoarea Mosilor de Vara sau Sambata Mortilor dinainte de Rusalii, prilej cu care crestinii isi aduc aminte de cei adormiti facandu-le pomenire. In aceasta zi crestinii merg la biserica cu crengute de tei si frunze de nuc unde sunt sfintite de preoti iar mai apoi sunt asezate la icoane sau ferestre pentru protejarea gospodariilor. Si obiceiuri sunt inca multe. De-a lungul timpului miturile autohtone au influentat Rosaliile romane si le-au asociat unor fapturi tinere, frumoase, uneori chiar capricioase si razbunatoare, sub numele de iele. Ierusalimul, locul sfant unde a fost rastignit Mantuitorul, contine aceasta sarbatoare. Pentru cine este atent, Ierusalim se poate scrie Ie-RUSALII-m. Pogorarea Duhului Sfant este continuta aici.
                            Asadar, azi 3 iunie avem Mosii de Vara sau Sambata Mortilor dinainte de Rusalii iar maine 4 iunie e prima zi de Rusalii si pe 5 iunie a doua zi de Rusalii. Zile care au devenit nelucratoare, prilej pentru unii de petrecere iar pentru altii prilej de introspectie, asa cum incercam sa spun mai devreme. E de rau sa avem sarbatori ?
                          Calendarul mayas ne aduce pentru ziua de Rusalii simbolul CIMI, simbol cu forta transformatoare, de transmutare a vechiului si de imbratisare a noii constiinte. Prin acceptarea cu iubire a coborarii Sfantului Duh in inima noastra, de fapt integram noua constiinta la care ne indeamna El. Tonul 5 care insoteste acest simbol nu face altceva decat sa ne spuna ca asta e drumul de parcurs, ca energiile s-au pornit sa ne ajute. Restul depinde de noi, nu de faptul ca trebuie. Pentru a doua zi de Rusalii avem simbolul MANIK, Mana lui Dumnezeu, care ne mangaie, ne incurajeaza, ne ajuta in drumul nostru daca asta ne dorim. E destul de simplu. Daca vrem, se va intampla. Daca nu, mai asteptam.  Lasati intuitia sa va ghideze in tot ceea ce faceti.



                    Descopera si tu calea spre armonie  !!