Am creat acest blog din dorinta de a impartasi cu voi tot ce am acumulat si acumulez in continuare. De multa vreme imi propusesem acest lucru si iata-l ca a luat nastere. Toate sunt la timpul lor si trebuie sa vina in mod natural si firesc. Asa cred eu ca trebuie sa fie. Lucrurile grabite nu ies asa cum trebuie, parca lipseste ceva din natura lor. De cele mai multe ori va fi un dialog cu voi, suflete nevazute. Cu siguranta stiu ca sunteti acolo, dornici de adevar, dornici de comunicare din inima. E un sentiment subtil de conexiune care se creeaza si este greu de explicat in cuvinte, cum, de ce si in ce fel apare. Exista informatie peste tot, dar stiu, simt, ca doar adevarul ne face sa vibram sau sa rezonam unii cu altii si sunt convins ca si voi tot asta cautati. Tot ceea ce redau, sunt revelatii, experiente, trairi, care pe mine m-au schimbat si m-au facut sa-mi schimb perceptiile despre viata, despre relatii, despre tot ceea ce ma inconjoara.
Sunt si au devenit adevaruri pentru mine, functioneaza si-mi fac viata mai plina de intelegere, mai plina de intelepciune, mai plina de liniste si simt ca urc intr-adevar pe calea spre armonie asa cum mi-am imaginat ca o sa fie. Cu adevarat poti deveni creatorul realitatii tale. Este o ghidare interioara care a aparut in urma unei credinte puternice si care s-a amplificat ca urmare a programului personal de reflexii, de meditatii, de rugaciune zilnica si de tot ceea ce simteam ca este in sensul evolutiei constiintei proprii. Toata informatia, indiferent de unde a venit, am trecut-o prin filtrele personale, prin simtirea mea, pana a ajuns sa se seteze pe nivelele constiintei mele in continua ascensiune. Daca ceva nu ajunge sa faca parte din fiinta ta, cred ca ramane doar la nivelul de invatatura, adica nu a atins nivelul de experimentare, de traire cu tot ansamblul minte corp.
Altfel spus, nu este expresia ta ci a altcuiva. Este maniera personala in tot ceea ce spun si va invit si pe voi sa treceti totul prin filtrele voastre personale, sa devina al vostru, cu adaugirile, simtirile, trairile si interpretarile voastre conform nivelului evolutiv la care va situati clipa de clipa. Descoperiti mereu aspectele care va ajuta sa evoluati si va incurajez sa fiti voi insiva, nu copiati pe nimeni pentru ca n-o sa fiti niciodata autentici. Fiecare dintre noi suntem Spirite Divine si doar carapacea asta in care ne-am inchis ne face sa nu ne vedem adevarata natura. Cred ca e timpul sau a venit timpul sa spargem aceasta carapace si sa ne cunoastem pe noi insine, sa-i permitem Eu-lui din noi sa iasa la suprafata, daca vrem sa vedem un alt Eu langa noi. Nu ai cum sa vezi ce este la suprafata cand tu traiesti la subsol.
Este vremea spargerii barierelor si eliberarea de toate tiparele de gandire si de paradigmele limitative ce mentin Spiritul inchis in carapacea de mai sus. Spun unii, este vremea Marii Schimbari in Constiinta. Si eu folosesc acest concept in unele articole, tocmai pentru a intelege despre ce momente facem referire. Dar conteaza cum ii spunem ? Important este ceea ce simtim. Daca va este de folos, atunci adoptati, daca nu, atunci cautati altceva, nu va opriti. Este o munca, este un efort, este un proces pe care va indemn sa-l parcurgeti daca simtiti cu adevarat ca este spre binele vostru cel mai inalt. Cat dureaza nu stiu sa va spun, pentru ca este pe persoana fizica. Este drumul Golgotei, iar greutatea crucii pe care o avem de purtat, o dam fiecare dintre noi. Nu imitati, nu copiati, nu va lasati manipulati si nici nu manipulati, daca vreti sa spuneti si sa simtiti in orice clipa Eu Sunt. Fii mereu prezent, fii mereu constient, experimenteaza si traieste inainte de a inghiti informatii nemestecate daca vrei sa nu faci vreo indigestie spirituala.
Te gandesti vreodata ca tu, chiar tu, poti fi acel om , noul om, liber si neimpovarat pe care-l astepti de atata vreme sa-ti schimbe in bine viata ? Nu esti curios sa simti vibratia noului om care sta sa se nasca in tine ? De ce sa astepti pe altcineva sa-ti schimbe viata, cand o poti face chiar tu ? Un om care nu-si pune intrebari, nu e curios. Odata ce apar intrebarile, se schimba ceva, e inceputul unui proces interior de trezire dupa cum afirma multi si asa cum am spus si eu la inceput. Ca m-am trezit. Dar, este mult mai corect si mai adevarat sa spunem ca suntem intr-un proces de trezire, pentru ca nu stiu cati dintre noi suntem treji cu adevarat. Cred ca nimeni nu poate afirma ca pur si simplu, gata, s-a trezit si de acum incolo nu mai are nimic de facut. Este vorba doar de inceputul procesului de trezire care continua la nesfarsit si ne desavarseste evolutia.
Avem de munca intr-adevar, avem multe de eliberat, multe de iertat, multe de integrat iar pentru asta e nevoie de curaj, de determinare pentru a sustine acest proces transformational. Suntem si intr-un an cu o vibratie deosebita, vibratie 9, ultimul dintr-un ciclu de 9 ani de evolutie si schimbari sociale, de finalizare de cicluri. Ne pregatim deja pentru un nou mare inceput. Universul conlucreaza pentru a ne sprijini in efortul nostru de ascensionare spre nivele mai superioare ale constiintei, care vrem nu vrem, cam da peste noi. Din ce in ce mai multa lume va face tranzitia de la o stare de incertitudine si nesiguranta la o stare de mai buna intelegere asupra vietii. Toata lumea face cursuri de dezvoltare personala, seminarii, toti invatam cate ceva, lucruri exterioare pana la urma, dar putini suntem cei care ne indreptam spre noi insine, spre interiorul fiintei, spre ultima varianta si cea mai clara, cea mai sigura, cea mai limpede, aceea de a fi, de a exista, de a fi Eu Sunt Cel Ce Sunt. Tendinta de a ne compara mereu cu altii, cu ceea ce fac sau cum arata, cum gandesc si altele de acest gen, nu ne fac nici un bine pentru ca pur si simplu nu evoluam in locul lor si nici ei in locul nostru. Avem propria cale de evolutie. Avem propria cale spre armonie.
Hai sa nu mai opunem rezistenta la lucrurile noi care tot vin peste noi. Hai sa nu mai opunem rezistenta noului val de constiinta si sa fim flexibili, sa fim adaptabili la noile situatii, sa fim deschisi noilor oportunitati. Hai sa fim deschisi infinitului camp de posibilitati pe care ni-l ofera Universul in marea lui iubire pentru noi. Vrem nu vrem, constientizam sau nu, suntem intr-o perioada accelerata de schimbare si transformare, de evolutie, iar rezistenta nu inseamna decat cheltuirea inutila a energiei creative interioare. N-ar fi mai benefic pentru fiinta noastra s-o cheltuim in sensul dezvoltarii noastre ? Pentru asta nu trebuie decat sa alegem constient. In principal este vorba despre a patrunde inspre nivele mai superioare ale constiintei, de a incepe sa le dam forma, de a incepe sa le manifestam in fizicalitatea pe care intr-un mod subtil, inconstient pentru noi acum, am ales s-o experimentam.
Pentru ca la nivelul realitatii profunde a sufletului nostru, cand transcendem inspre acele dimensiuni in care suntem constienti ca suntem Spirite Divine, stim totul si ne este clar cine suntem. Cu toate astea, venim de fiecare data aici pe aceasta planeta sa mai invatam lectii si sa evoluam neincetat, sa ajutam si alte suflete sa evolueze, sa ajungem la starea de indumnezeire. Vorbesc despre o stare de introspectie continua care ne ajuta sa depasim legile rigide in care ne-am ancorat, tocmai pentru a evolua, tocmai pentru a ne putea elibera de aceste influente nefaste sufletului, tocmai pentru a deveni intr-un fel imuni, daca vreti sa-i spunem asa, la aspectele nefolositoare dezvoltarii. Introspectia, intuitia, cunoasterea, meditatia, sunt instrumente de folos in dezvoltarea personala si va invit sa faceti uz de ele cu curaj. Fiecare dintre noi suntem unicat si ceea ce poate fi folositor pentru cineva, poate sa nu fie la fel de bun pentru altcineva. Asa ca, experimentati propria cale spre armonie.
Veti fi pe calea spre armonie atunci cand va veti aduce aminte ca posedati tot ceea ce va trebuie pentru a duce o viata plina de abundenta in toate planurile ei. In alte expresii folosim termenul de potential interior. Este acelasi lucru. Ce bucurie poate fi mai mare decat sa traiesti dupa propriile simturi, sa simti ca tu esti propriul creator al realitatilor pe care vrei sa le experimentezi ? Intr-un alt articol spuneam sa fii propriul lider al revolutiei tacute a constiintei tale. Ce simpla si limpede poate fi viata, chiar in mijlocul unor dispute sau furtuni. Multi incep sa traiasca cu un alt orizont, mai largit, mai plin de intelepciune. Si cata usurare, cata pace interioara poate aduce cu sine o viata traita in responsabilitate cu sine insusi si fata de tot ceea ce exista. Am fost obisnuiti sa gandim si sa simtim cum au vrut altii. O obisnuinta care ne-a fost inoculata de multa vreme si care a deschis calea influentelor negative, devenind ca un fel de virus. Munca pe care o depunem acum, este ca un fel de devirusare, daca vreti s-o numim asa.
Este vorba despre curajul si increderea de a va descoperi acel potential interior latent, care asteapta de prea multa vreme sa fie scos la suprafata. Este un prag ce trebuie depasit de fiecare dintre voi. Curajul si increderea va apartin in totalitate, dupa cum si succesul va fi al vostru in totalitate. Nimeni nu va putea vreodata sa traiasca experientele in locul vostru, dupa cum si voi nu veti putea trai in locul altora. Chiar daca nimeni nu va impartaseste sentimentele, emotiile, trairile rezultate in urma experientelor voastre, urmati-va cu incredere ghidarea interioara. Spuneti-i intuitie, inima, al saselea simt, presentiment, voce interioara, etc. Nu conteaza cum. Trebuie doar constientizat ca aceasta forta interioara stie foarte bine de ceea ce avem nevoie pentru acest ansamblu minte-corp-suflet. Este forta Adevarului, este o forta nepolarizata pentru ca Adevarul nu este nici negativ, nici pozitiv. Adevarul este doar Adevar, este nepartinitor.
Cand simturile fizice dau gres, Adevarul ne arata calea cea buna. Paradoxal, aceasta munca de trezire este una ce indeamna la liniste si pace, starea in care iti poti asculta vocea interioara, ghidarea, starea din care ai intelepciunea, viziunea cea mai buna pentru viitoarele actiuni. Pentru a avea curajul de a revela aceasta forta, potentialul interior, este nevoie sa acceptam neconditionat responsabilitatea tuturor actiunilor noastre bune sau rele, responsabilitatea pentru propria viata, pentru fiecare gand emis, pentru fiecare cuvant exprimat. Fiecare greseala trebuie asumata pentru ca din greseli invatam. Greselile au rolul lor, sunt lectii de invatat asa cum spuneam mai devreme. Ele ne conduc incet, incet, spre libertatea autentica, care data viitoare iti arata optiunea cea mai clara, fara a mai lasa loc de alte alegeri, de interpretari, fara a mai fi nevoie sa judeci. Totul devine certitudine de nezdruncinat.
Acesta este omul liber pe care cu nerabdare il astepti. Si tu poti fi liber. Daca toate astea constituie pentru tine un ajutor, o indrumare, un imbold folositor, atunci integreaza-le sau extrage ceea ce simti ca ti se potriveste. Fiecare fiinta umana are nevoie din cand in cand de niste stimuli, de niste indrumari, tocmai pentru a-si putea stimula, trezi sau ridica limitele potentialului interior, pentru a inflori in plenitudinea divina ce i-a fost harazita. Am primit fiecare cate un vehicul, corpul nostru fizic, cu care sa calatorim prin aceasta viata. Si de cele mai multe ori il tamponam exact ca pe un vehicul in accidentele rutiere. Il supunem la stres, lacomie, excese de orice natura, depresii si mai cate. Si mai mult decat atat nu bagam de seama nici semnalele pe care ni le trimite. Suntem precum un autovehicul auto caruia trebuie sa-i schimbam uleiul din cand in cand daca vrem ca motorul sa aiba viata lunga.
Cu toate astea, Spiritul Divin ne va calauzi pe calea evolutiva pe care am ales-o dinainte de a veni in acest plan existential. Bineinteles ca putem rataci calea prin gandurile si actiunile noastre. Bineinteles ca putem ramane pe cale daca constientizam ca suntem fiinte luminoase, ca esenta noastra este de natura divina. Bineinteles ca viata noastra in aceasta fizicalitate poate fi mult mai armonioasa daca ne straduim sa dezvoltam in noi acele calitati native cu care am fost inzestrati. Bineinteles ca sunt inca multe de spus. Si bineinteles ca alegerea de a fi pe cale sau nu, va apartine in intregime. De fapt nici nu ar trebui sa va faceti prea multe griji, pentru ca Universul va avea grija sa va scoata in cale toate experientele conforme cu Planul vostru Existential pentru a evolua. Fiecare experienta ar trebui sa aduca mai multa cunoastere, mai multa intelepciune, mai multa incredere de sine, mai multa recunostinta, mai multa apreciere pentru tot ceea ce exista, mai multa armonie.
Atingerea si trairea acestor stari de a fi, de a exista, de a percepe lucrurile la un alt nivel, ne situeaza pe nivele superioare de constiinta si asta inseamna ca evoluam. Nu ocoliti experientele, dati-va voie sa le traiti, sa le simtiti, sa extrageti lectiile ce va sunt trimise, amintiti-va cine si ce sunteti cu adevarat. Suntem in luna septembrie care a debutat cu Luna Noua, suntem intr-o perioada in care intentiile, gandurile, proiectele personale pot capata mai multa creativitate, mai multa energie de la Luna in crestere, o energie feminina ce ne aduce mai multa intuitie si iubire in tot ceea ce ne propunem. Perioada in care Luna este in crestere este cea mai benefica pentru a initia ceva nou in viata personala si nu numai. Energiile cu care suntem infuzati in aceasta perioada ne ajuta in toate aspectele pe care le vom initia. Sunt foarte multe aspecte de relevat, dar cum spuneam mai devreme e nevoie si de putin curaj pentru a pleca in aceasta aventura a descoperirii de sine. Asadar, priviti cu bucurie experientele ce vin catre voi.
In calendarul mayas astazi avem un Ton 3, ca intentie a zilei, intentie ce indeamna la actiune, acompaniat de un simbol jucaus, Maimuta. Jucati-va cu intentiile voastre, vedeti ce vi se potriveste cel mai bine, rasuciti-le pe toate partile si imbratisati-o pe cea mai draga, pentru ca ea are toate sansele sa se implineasca. Tot ce e mai bun sa vina langa voi !!
Descopera si tu calea spre armonie !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu