marți, 5 martie 2019

Luna Noua in Pesti - 6 martie 2019




                       Maine pe 6 martie Luna isi face intrarea in zodia Pestilor unde intalneste Soarele care o asteapta acolo inca din 19 februarie. Conjunctia celor doua luminatoare aduce impreuna energiile lor care inevitabil vor exercita o influenta si asupra noastra. Punctul de maxim va avea loc in jurul orei 18:04, ora noastra. Sa vedem insa cu ce energii vin cele doua astre. Luna in Pesti, semn de apa, va aduce in prim plan multe emotii, sensibilitate crescuta. Oricum, fiecare persoana va trai aceste momente speciale functie de starea de constiinta la care se situeaza in astfel de perioade, lucruri pe care de altfel le-am mai precizat si cu alte ocazii.
                      Putem avea diverse constientizari la astfel de momente si ma refer aici la persoanele aflate deja pe o cale spirituala. Cei ancorati puternic in planul material vor resimti de alta natura aceste energii. Am spus de multe ori ca la aceasta faza de Luna Noua sunt momente de bune de a incepe ceva nou, dar trebuie sa fim constienti ca nu este valabil pentru toata lumea. Sunt persoane care spun ca nu simt in nici un fel astfel de evenimente. Deja stim in ce plan se situeaza. Depinde foarte mult ce drum am ales pentru evolutia noastra, constient sau inconstient. Persoana care face alegeri constiente chiar va avea parte de noi inceputuri, le va percepe astfel pe cand persoana care traieste inconstient nu va sti ca ceva nou a inceput.
                  Fiinta spirituala cunoaste ca la astfel de momente sunt energii subtile care-ti sprijina aspiratiile launtrice si are o stare de constiinta elevata care-i permite sa atraga in manifestare vise, dorinte, proiecte de suflet. Alegerile pe care le face o astfel de fiinta se implinesc mult mai usor datorita rezonantei cu aceste sfere de energie subtila cosmice ce se afla in spatiul divin, comparativ cu fiinta care traieste intr-un mod robotic, purtata de vantul iluziei.
                     Cumva aceste recomandari sunt cu caracter general, fiecare fiinta este unica si nu se poate specifica pentru fiecare in parte ce va simti sau ce se va petrece cu acea persoana. De pilda zodia Pestilor ne vorbeste despre emotivitate, fluiditate pentru ca este un semn de apa. Ne vorbeste in acelasi timp si despre o inconstanta, apa este mereu in miscare, isi cauta mereu echilibrul. Vorbim aici si de oscilatii ale apei care ne duc si in zona sentimentala. Pot aparea probleme relationale daca ne ducem pe aceasta directie. Si atunci recomandarea ar fi una de adaptabilitate la diversele situatii care ne pot surprinde. Noutatea in acest caz ar fi sa ma deschid, sa accept, sa ma adaptez noii situatii. Nativii vor simti intr-un fel aceste energii, ceilalti in alt fel.
                        Recomandarea de a profita de aceste energii ramane insa valabila pentru toti numai ca alegerea ne apartine. Perceptia noului depinde iarasi de starea de constiinta la care ne aflam. Deci este dificil de a particulariza. Fiinta spirituala asteapta astfel de momente, se pregateste, mediteaza, sta in rugaciune, isi indreapta intentia, gandul catre divinitate si stie ca primeste ajutor neconditionat, nu-si face probleme despre unde si cand se va manifesta. La astfel de momente Universul ne pregateste mereu ceva nou. dar aici se aplica si vorba : Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista. Daca nu esti pregatit sa primesti, nu vei primi sau nu vei sti ce sa faci cu ce-ai primit.
                    Am mai discutat si stim deja ca Luna are influenta asupra vietii pe Pamant, asupra apelor marilor si oceanelor, fluxul si refluxul, mareele. Corpul nostru contine peste trei sferturi apa. Avem Luna Noua in Pesti, zodie de apa. Nu putem nega influenta asupra fiintei noastre, emotiile si sentimentele se pot amplifica. Anumite convingeri sau limitari ne amplifica emotiile. Noutatea pe care o putem aduce in acest caz ar fi renuntarea la vechile convingeri, limitari si deschiderea catre ceva nou. Vedeti, aspectele sunt multe si subtile. Pestii sunt zodie de apa. Ca sa patrunzi tainele apei este necesar sa te scufunzi in ea. Similar, pentru a patrunde tainele mintii trebuie sa ne scufundam in apele subterane ale subconstientului. Noul in acest caz ar fi sa lucram cu subconstientul, sa schimbam convingeri, limitari, blocaje, etc. Toti putem aduce cate ceva nou in viata noastra. Deci, recomandarea mea este sa traim din ce in ce mai constient ca sa putem observa ce ni se intampla, de ce se intampla cutare eveniment, ce lectie trebuie sa invatam, etc.
                          Evenimentul de maine are loc pe ultimul segment din cercul zodiacal. Suntem in ultima zodie, cea a Pestilor. Soarele se situeaza maine pe gradul 15 in Pesti, exact la mijlocul zodiei Pestilor si se pregateste pentru a intra in Berbec. Ne pregatim deja pentru echinoctiul de primavara. Terminam un ciclu si ne pregatim pentru un nou inceput. Deci aceasta faza de Luna Noua ne vorbeste despre noi inceputuri in viata noastra.
                          Asadar, sa incepem sa devenim mai constienti . O Luna Noua cu mult folos !!


                        Descopera si tu calea spre armonie  !!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu