duminică, 20 ianuarie 2019

Puterea obisnuintei




                    Cu totii am auzit in jurul nostru spunandu-se : asa m-am obisnuit sa fac, sa dreg, sa mananc, sa ...sa....sa..... Or fi bune obisnuintele astea sau nu ? Hai sa vedem impreuna. Pentru ca este o tema cu implicatii majore in viata noastra, uneori obisnuintele ajung sa ne dirijeze intr-un mod inconstient viata. Si ne intrebam apoi de ce suntem asa sau de ce facem mereu aceleasi lucruri ca si cand suntem intr-un tipar, nu mai putem iesi de acolo. Capatam obiceiuri inca de la cea mai frageda varsta iar cu timpul aceste obisnuinte ajung sa devina convingeri, programe, ce se astern in subconstient si ne conduc apoi prin viata. Stiti cum se spune, obisnuinta este a doua natura a noastra. Si cam asa si este daca vrem sa fim onesti, obisnuinta devine tipar si asa ne vom comporta toata viata. Ce este o obisnuinta de fapt ? Este ceva repetitiv. Repeti atat de des incat nu mai esti constient ca faci acel ceva. Devine o a doua natura a ta acum spuneam mai devreme. Devine ca un reflex. Reactionam la ceva din reflex, adica din obisnuinta. Repetam, repetam, pana devine un program subconstient. Stiti cu totii cum invatam tabla inmultirii cand suntem mici. Repetam, repetam.
                Unele obisnuinte sunt bune, altele nu. Unele obisnuinte pot fi, deveni, chiar un stimulent, altele dimpotriva, pot deveni limitatoare. Despre cele bune nu ne batem capul cu ele, sunt binevenite. Spre exemplu, obisnuinta de a ne spala pe dinti zilnic este una folositoare si nu ne punem problema s-o schimbam. Suntem constienti ca este pentru sanatatea noastra, ca face parte din viata noastra si e ok. Este deja un program subconstient pe care-l acceptam aproape inconstient, pur si simplu ne trezim dimineata si printre primele lucruri pe care le facem este spalatul pe dinti. Prospetime, curatenie, elan, trezire, totul e ok. Si obisnuinte bune sunt destule, dar nu despre ele vorbim pentru ca ce ne face bine, e bine.
                     Ce ne facem cu cele mai putin bune ? Foarte multa lume are obiceiul de a bea cafeluta de dimineata, de exemplu. Daca nu beau cafeaua de dimineata, toata ziua parca sunt ametit, sau ametita. O cafea ma trezeste, ma revigoreaza, imi da energie, etc. Ati auzit cu siguranta astfel de afirmatii. De ani de zile asa m-am obisnuit, sa beau o cafea dimineata. Nu asa auziti cel mai adesea ? Nu mai vorbim de cei care beau nu stiu cate pana seara. O obisnuinta care in ani de zile devine un program subconstient care ne conduce prin viata. O fi buna atata cafea pentru sanatate ? Voi decideti, voi alegeti sa traiti in aceste obisnuinte. Are putere o asemenea obisnuinta ? Pai daca o facem ani de zile sigur ca are.
                  Vine omul de la servici, ia masa si ce face apoi ? In fotoliu si la stiri, sau la emisiunea preferata. O alta obisnunta care te tinteste locului. Asa m-am obisnuit, dupa masa sa vizionez telenovela preferata, sport, stiri sau altceva. O fi buna si aceasta obisnuinta ? O fi buna nemiscarea, sedentarismul, sa stai ore intregi in fata televizorului sa asculti tot felul de stiri, ca sa nu mai vorbim despre ce fel de stiri avem parte si despre cum isi fac ele loc in subconstientul nostru. Dar, asa ne-am obisnuit. Puterea obisnuintei. Ce sa facem ca sa scapam de obisnuinte ? In primul rand trebuie sa realizam ca le avem, sa acceptam ca sunt, sa constientizam starea de obisnuinta si ce efecte are asupra modului nostru de viata. Functie de cum ma afecteaza, voi lua masuri. Daca constientizam ca o anumita obisnuinta are efecte benefice pentru noi, e ok, o pastram, cum ziceam mai devreme despre spalatul zilnic pe dinti. Deci este ok sa am obisnuinte, dar sa nu devin sclavul lor, adica sa nu ajung la dependenta fata de ele. Pentru ca intr-adevar puteti sa-mi replicati ca am devenit o persoana dependenta si nu mai am puterea sa scap. Am devenit dependenta de cafea spre exemplu.
                         Daca constientizam ca o anumita obisnuinta ne face rau sau ca nu este benefica, atunci trecem la pasul doi, ce pot sa fac s-o transform, s-o schimb cu ceva mai benefic. Ce este in fond o obisnuinta ? Este si ea tot o forma de energie care vibreaza la o anumita frecventa si cu care m-am obisnuit. Obisnuit, obisnuinta. Devine in timp starea mea de confort. Cum scapam de obisnuinta ? Cum ies din aceasta stare de confort ? Schimband frecventa de vibratie a acelei energii corespunzatoare respectivei obisnuinte. In cazul cafelei de dimineata, pot schimba cu un ceai de plante, cu un pahar cu apa si lamaie, cu un shake de fructe, etc., care sunt mult mai benefice pentru sanatate, mult mai purificatoare. Incep sa pun in balanta vibratia unei cafele versus un ceai sanatos din plante. Cand devenim constienti de aceste efecte benefice deja le-am schimbat frecventa de vibratie, deja ne situam pe alt nivel de constiinta. O simpla schimbare de frecventa a energiilor cu care ne-am obisnuit.  Poti sa-mi raspunzi de pilda cu o recomandare medicala, ca trebuie sa bei sau sa faci nu stiu ce lucruri. Nu discut si nu am aceasta competenta de a comenta un sfat medical. Ma refer strict la obisnuintele care si-au facut loc in viata noastra asa fara sa bagam de seama.
                        Stam la masa. Avem tabieturi sau obisnuinte. Felul unu, felul doi, felul trei, etc. Mancam din obisnuinta, ca asa trebuie. Nu suntem constienti, in timp ce mancam, de hrana pe care o introducem in organism, de energiile asociate hranei, de frecventele ce insotesc acea hrana. Pai acum o sa ma intrebati ce sa fac, sa nu mai mananc ? Cum schimb, cum transform aceasta obisnuinta de a ma aseza la masa si sa infulec in graba mancarea ca nu mai pot de foame dupa o zi de munca, cu stres, cu alea, cu alea , etc ? Schimbam frecventa dragilor. Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma. Cum ar fi daca inainte de masa am binecuvanta toate bucatele ? Inainte vreme, cand ne asezam la masa, tatal sau mama sau altcineva din familie spunea o rugaciune de multumire pentru ceea ce urma sa mancam. Ii multumeam bunului Dumnezeu pentru sfanta masa. Acum am uitat acele obiceiuri, obisnuinte, suntem grabiti, agitati, stresati. Nu mai avem timp de binecuvantare. Actul de a binecuvanta mancarea ii schimba frecventa de vibratie intr-una mai superioara. Eu insumi devin mai constient de ceea ce mananc, energia corespunzatoare mancarii devine mai pura, celulele mele se hranesc astfel cu energie mai pura, eu devin astfel mai pur, mai sanatos. Eu singur imi ridic vibratia prin alegerile pe care le fac. Eu sunt cel care prin alegerile pe care le iau fac posibil ca toate aceste astfel de lucruri sa devina obisnuinte. Eu le imputernicesc si le dau valoare. Pai cum, sa nu stau eu pe terasa sau pe balcon si sa savurez o cafea ? Cine da putere acestor actiuni, obisnuinte ? Nimeni din afara. Doar eu, tu, voi, persoana in cauza.
                         Nici nu intentionez aici sa discutam despre altfel de obisnuinte, despre bautaura, alcool sau altele. Important este sa constientizam si sa ne punem intrebari. Imi sunt benefice astfel de obisnuinte, ma afecteaza in mod direct, pe mine, pe cei dragi sau pe cei din jurul meu ? Cand vom realiza puterea acestor obisnuinte si n-am facut referire decat la cateva dintre cele mai blande, atunci vom capata si puterea de a le transforma, de a le schimba cu ceva mai bun. Obisnuinte si puterea lor. Sau poate le spuneti tabieturi. Sau poate le spuneti principii. O fi acelasi lucru ? Cumva principiile devin si ele niste convingeri cu timpul si se astern si ele in subconstient si apoi ne conduc viata sau noi ne conducem dupa ele ? Pai, eu nu fac asta din principiu. Pai, eu nu cedez din principiu. Eu nu-mi incalc principiile. Suna cunoscut, nu ? Devin ele niste limitari ? Niste blocaje peste care nu putem trece ? Obisnuintele or fi si ele niste limitari, blocaje ? Cum o fi sa stai intr-o obisnuinta o viata intreaga ? Dar in mai multe ?
                  Sau poate le numiti vicii. Tot obisnuinte sunt dragilor, dar unele duse la extrem. Adica le facem asa de des si continuu, repetam, repetam, incat ajungem sa spunem ca a devenit un viciu. Spre exemplu, fumatul. A devenit un viciu sau asa este considerat. Pur si simplu aceasta obisnuinta de a fuma a devenit intre timp un program subconsient. Cum te trezesti dimineata aprinzi o tigara. Esti la birou, aprinzi o tigara. Esti in trafic, iti aprinzi o tigara. Este o obisnuinta. Alcoolul este si el considerat un viciu cand de fapt este si el tot o obisnuinta. Obisnuiesc ca seara sa beau un pahar de ....sau dupa masa sa beau un pahar de..... Intelegem ce vreau sa spun, ce este o obisnuinta ? Noi insa le numim vicii pentru ca suna mai bine acest concept. Si bineinteles ca nu vorbim despre noi, noi nu avem vicii, altii au asa ca suna mai bine. Mi-e si teama sa intreb, consumul de carne zilnic o fi vreu viciu sau obisnuinta ? Of Doamne cate sunt ! Cum spunem adesea despre cineva ? Are cateva vicii dar in rest e o persoana buna, cu suflet. Sau, are viciul bauturii, nu te incurca cu acea persoana. Puterea obisnuintei ne afecteaza pana si perceptiile interioare.
                          Mai fac referire la una pe scurt si gata pe ziua de azi. Dar obisnuinta de a ma ruga la Dumnezeu cum este, buna, rea ? Voi aveti obisnuinta de a va ruga ? Va elibereaza  sau va limiteaza o rugaciune ? Cedati din puterea voastra interioara sau simtiti ca primiti putere in timpul unei rugaciuni facuta din toata inima ? Asta este o obisnuinta placuta si sufletului meu si-mi place sa cred ca si voi o imbratisati cu drag. Nu spun ca este singura dar este printre obisnuintele care ne dau putere launtrica, curajul de a merge mai departe, incredere in sine, impacare de sine, alinare, credinta si multe altele. Tare as vrea sa stiu si parerea voastra. Aveti obisnuinte de care vreti sa scapati ? Constientizati ca aveti obisnuinte care va limiteaza ? Indraznesc sa va intreb, voi insiva sau copiii, aveti obisnuinta de a sta pe net, de a dialoga, de a schimba pareri, informatii, etc. ? Simtiti ca a devenit dependenta ? Constientizarea. Este primul pas inspre transformarea lor. Aveti si obisnuinte frumoase, vreti sa le impartasiti ? Eu as fi incantat sa le aud. Obisnuiti sa spuneti multumesc ? Ca tot am scris in ultimul articol despre semnificatiile lui multumesc. Eu va multumesc ca din cand in cand rasfoiti acest blog. Si daca ceea ce cititi va imbogateste spiritual, va bucura, va ajuta invreun fel, atunci lasati-o ca e o obisnuinta binevenita.

                             Pe final, obisnuinta mea este sa va spun :


                             Descopera si tu calea spre armonie  !!

vineri, 11 ianuarie 2019

Multumesc



                    Astazi este ziua internationala a cuvantului multumesc, zi care este celebrata inca din 1994 incoace. Este la indemana noastra sa adresam un multumesc tuturor celor care ne ofera un cat de mic ajutor, sprijin, etc. Dar simtim ceva cand raspundem cu un multumesc ? Il adresam din politete sau chiar simtim sa facem asta ? Ducem o viata agitata, mintea ne este agitata, mancam pe fuga, iubim pe fuga, am ajuns sa ne bucuram in fuga adica nu indeajuns, uitam sa ne mai oprim, sa ne mai relaxam si uitam sa le multumim celor din jurul nostru care ne fac viata mai frumoasa. De ce ? Suntem prea agitati. Vrem, vrem si iar vrem. Vrem sa avem si nu ne mai ajunge timpul sa-i observam pe ceilalti din jur, nu mai avem timp sa multumim. Ni se pare ca totul ni se cuvine. Si atunci de ce sa mai multumim ?
                     Dar daca incep sa-l observ pe cel de langa mine ca exista, ca acolo in interior este un suflet, atunci incep sa-mi exprim gratitudinea si multumesc vine singur. Asta presupune mai intai ca eu sa-mi dau seama de cine sunt, sa constientizez ca si eu sunt un suflet ca sa pot recunoaste un alt suflet. Acest simplu cuvant multumesc poate si are efecte profunde daca intr-adevar pleaca din inima. Ce vreau sa spun ? Am inceput sa spun ca mai intai e nevoie de constientizarea a cine esti de fapt, cu alte cuvinte e nevoie de un nivel de constiinta.

                      Cand adresam un multumesc unei persoane, se creeaza o punte intre cele doua suflete, vorbim de comuninune, realizam ca nu suntem singuri pe lumea asta si ca nu ni se cuvine totul cum spuneam la inceput de articol. In articolul de ieri va indemnam sa daruim cu toata si din toata inima. E valabil si pentru azi. Adica, sa aducem si acest cuvant la un alt nivel de intelegere, sa aducem si azi mai multa cunoastere. Sa nu mai ramanem la implementarea lui multumesc de cand eram mici, cand trebuia sa spunem multumesc pentru ca dadeam dovada de buna crestere iar mintea ne era in alta parte. Cand multumesc din toata fiinta, intru in rezonanta cu energiile subtile divine care incep sa curga prin fiinta mea catre persoana careia ii adresez multumiri.
                      Dumnezeul din mine multumeste Dumnezeului din fata mea. Eu ma inclin in fata Divinului din persoana din fata mea. Este o stare de constiinta care aduce in fiinta mea pretuire, recunostinta, apreciere vizavi de o persoana. Acest cuvant reprezinta recunostinta pentru ceva infaptuit de catre cineva pentru tine, oricat de mic ar fi acel ceva. Rostit in toate limbile pamantului are cam aceeasi semnificatie. Si la fel ca ieri, ar fi prea mult sa va spun ca multumesc ne face mai sanatosi ? Probabil ati auzit de efectele vindecatoare ale tehnicii prin care rostim : " Imi pare rau, Te rog iarta-ma, Iti multumesc, Te iubesc ". Cand multumim cu adevarat fiinta noastra se pune in rezonanta cu sfera subtila de energie a iubirii universale care ne incarca launtric cu recunostinta fata de tot ceea ce exista. Apare starea de pace si liniste interioara, de bucurie implinitoare, de linistire a mintii, de relaxare a corpului fizic, de sanatate fizica.

                            Deci ? Hai sa incepem sa multumim din inima pentru tot ceea ce ni se intampla zi de zi. Acum hai sa discutam putin si despre cum reactionam noi insine cand cineva ne adreseaza un multumesc. Cum raspundem, ce simtim ? Fiinta obisnuita are la indemana cateva raspunsuri automate, formale. De exemplu : "cu drag" sau "cu placere" sau "n-ai pentru ce " sau si mai grav "pentru nimic". Ati auzit cu siguranta astfel de formule de raspuns. La nivel profund totul este energie, am mai discutat aceste aspecte. Deci si cuvantul este energie. Multumesc este in sine o energie care vine inspre noi de la cel care o emite. Ce facem noi de fapt cand raspundem ?
                        O putem bloca raspunzand sec "pentru nimic" returnand acea energie frumoasa care altfel ar fi patruns la inima mea. Sau o putem accepta raspunzand si noi "multumesc" sau "cu drag", "cu placere". Cei care constientizam cine si ce suntem, cei care suntem constienti de constiinta noastra avem la indemana un alt raspuns : "si eu iti multumesc". Accept energia frumoasa care vine inspre mine si o daruiesc mai departe cu drag. N-am zis ca invatam sa daruim ? Sa primim cu bucurie si sa daruim. Si astfel energia circula tot timpul, nu stagneaza. Raspunzand in acest fel amplificam aceasta energie. O atragem si o daruim. 
                     Asa ca de ziua lui Multumesc, "si eu va multumesc" pentru ca existati, pentru ca rasfoiti prin acest blog, pentru ca-mi ascultati gandurile, pentru ca Sunteti. Dorinta mea ar fi sa sarbatorim in fiecare zi acest cuvant. Si nu ma refer la sarbatoare in sensul obisnuit ci efectiv sa practicam, sa adresam un si eu va multumesc venit din inima tuturor celor pe care-i intalnim.


               Descopera si tu calea spre armonie  !!

joi, 10 ianuarie 2019

Sa invatam sa daruim




                           Suntem la inceput de an si sper ca lucrurile incep sa capete contur pentru voi toti. Va incit si va propun un lucru pentru suflet, sa facem niste lucruri frumoase, poate impreuna dar cel mai bine este sa le facem fiecare, in mod individual, pentru a ne umple de bucuria a ceea ce vom reusi in urma a ceea ce vreau si intentionez sa va propun. Sa incepem sa daruim. Nici nu trebuie sa va preocupe ceea ce vom darui. Important este sa avem aceasta dorinta interioara, sa se nasca in noi, in fiinta noastra subtila.
                         Am trecut prin sarbatorile de iarna si poate am experimentat actul de a darui, o hainuta, un cozonac, un bradut, o masinuta, etc. Daca a fost prezent si sufletul in acele daruri a fost de bine. Imi propun sa ducem actul de daruire la un alt nivel, mai sus, la un nivel care sa ne copleseasca inima de bucurie, la un nivel care sa ne atinga fiinta intr-un mod pe care nu l-am mai simtit. Pentru asta e necesar sa punem mai multa cunoastere in acest act, sa constientizam ceea ce facem si ce inseamna a darui fara conditionare. Probabil ati auzit de multe ori : daruieste si vei primi. Hai sa vedem cum si cand se intampla asta.
                      In primul rand nu trebuie sa ma gandesc ca voi primi inapoi ceva, acum sau mai tarziu. Astfel de ganduri nu trebuie sa rasara in minte. Altfel inseamna asteptare, conditionare. Aspectul subtil pe care vreau sa-l discutam si care ne poate duce la un alt nivel de intelegere face referire la aspiratia nobila care e pe acolo pe undeva in interiorul nostru. Trebuie doar s-o gasim si s-o lasam sa infloreasca, sa devina un canal cat mai curat prin care sa curga Gratia Divina si atunci tot ceea ce vom darui va deveni dar dumnezeiesc. Unele scrieri spun ca exista o lege a daruirii oculte dar eu nu-mi propun sa folosesc termeni pe care poate unii nu-i inteleg. Eu vreau sa vorbim mai pe romaneste, ca sa intelegem toti. Cum gasesc acea aspiratie nobila ? Nu-ti fa probleme, atunci cand vrei cu adevarat te gaseste ea pe tine.
                  Deci, din momentul in care acea aspiratie launtrica divina s-a intalnit cu tine insuti, cu noi insine, ea incepe sa expansioneze, sa creasca acolo in interiorul nostru, noi incepem sa devenim, fara a sti cand incepe sa se intampla acest lucru, niste vase de comunicare cu Divinitatea, niste canale deschise catre Ceruri iar lucrurile incep sa se desfasoare de la sine. Bucuria care insoteste acest act devine una interioara si ne va scalda in niste energii pe care nu le-am mai experimentat pana acum. Este o experienta directa si va fi de fiecare data unica.
                     Deci, cand vom darui plini de aspiratie launtrica divina, cand actul de daruire este plin de entuziasm, de altruism, vom dobandi si noi o parte din energiile divine, vom dobandi prin experienta directa misterul daruirii neconditionate. De aceea am si spus la inceput ca e bine sa fie o experienta individuala, ca sa traim fiecare aceste beneficii profunde. La acest nou nivel de intelegere vom simti ce inseamna de fapt daruieste si vei primi pentru ca in mod inevitabil vom primi si noi o parte din tot ceea ce daruim, parte pe care nu o putem cuantifica. Nu avem masura pentru asa ceva. Poate vom primi mult mai mult decat am daruit. Vom realiza ca practicand acest act nobil de a darui, noi ne transformam din punct de vedere spiritual, crestem, ne inaltam. Si cu cat vom darui mai mult, cu aspiratie spirituala tot mai crescanda, cu atat noi vom creste si mai mult. Beneficiem pe multiple planuri in urma daruirii totale, neconditionate. Doar un aspect doresc sa mentionez si s-ar putea sa fii surprins.
                      Ar fi prea mult sa va spun ca daruind devii o persoana mai sanatoasa ? Cum vine asta ? Pai daca asa stau lucrurile, toata lumea ar darui. Hai sa explicam. Atunci cand daruim asa cum spuneam putin mai devreme, starea de bucurie care ne cuprinde se rafrange pana la nivelul corpului fizic, pana la nivel celular. Sistemul imunitar se relaxeaza de asa natura incat corpul fizic se destinde, dispar tensiuni, contractii, apare zambetul interior, acea spirala a ADN-ului se extinde si corpul fizic straluceste. E vreo minune la mijloc ? Nu. Pur si simplu suntem atinsi de Gratia Divina. Atunci cand daruim asa cum spuneam mai devreme, pur si simplu Dumnezeu se manifesta prin intermediul nostru iar El nu are asteptari, pur si simplu daruieste. Dumnezeu din Ceruri daruieste Dumnezeului uman. Mergand mai departe, Dumnezeu din mine daruieste Dumnezeului din tine. Si mai departe, cand daruiesc de fapt imi daruiesc mie insumi.
                        Beneficiile sunt imense si nu incap aici intr-un articol simplu. Lasati-va in voia imaginatiei si percepeti subtil cam ce beneficii sunt in urma acestui act divin de a darui. Deci, cum e ? Poti deveni o persoana mai sanatoasa ? Are sens ce-am spus ? Te opreste cineva sa nu incerci sa vezi, sa simti daca e asa sau nu ? Te gandesti cumva la ce sa daruiesti, ce fel de daruri ? Materiale ? Nu ai bani ? Nici nu-ti trebuie, incepe cu cele spirituale. Daruieste iubire, nu costa nici un ban. Conecteaza-te la sfera iubirii universale infinite si sa vezi atunci daruire neconditionata. Actul de daruire va deveni unul dumnezeiesc. Din Iubire pentru Iubire. Este cu siguranta cel mai natural si firesc act de daruire ce ne pune in rezonanta cu energiile cele mai rafinate, cu energiile dintre cele mai elevate. Rezultatul este o stare de bine ce se duce pana la nivel de corp fizic. Facand asta mereu, voi fi mai bine mereu. Voi fi sanatos mereu !!! . Hmmm !! Se poate invata asta, sa invat sa daruiesc, ca asa am intitulat articolul ? Tu ce spui, care e parerea ta ? Ar fi interesant sa primesc cateva raspnsuri .
                          A devenit putin mai clar ce-am vrut sa va spun de la bun inceput ? Daca da, hai sa practicam acest act al daruirii oculte. Este inceput de an, putem sa beneficiem si de energiile care insotesc orice inceput. Am avut Luna Noua la inceput de an, pe 6 ianuarie, iar acum energiile lunare sunt in crestere pana la Luna Plina din 21 ianuarie. Suntem spirijiniti daca vrem sa actionam in acest sens. Bineinteles ca totul depinde de noi, alegem sa facem sau nu. Alegerea ne apartine in totalitate. Atunci cand constientizam din ce in ce mai mult ce efecte pot decurge, cand acumulam cunoastere, alegerile noastre vor deveni mai benefice.
                               Suntem inca la inceput de an asa ca va doresc sa faceti alegeri cat mai frumoase pentru sufletul vostru, pentru cresterea si dezvoltarea voastra spirituala. Asa sa fie si sa se implineasca !!



                       Descopera si tu calea spre armonie  !!

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Un nou inceput 2019




                        La multi ani tuturor sufletelelor care urmaresc acest blog si nu doar lor, ci tuturor sufletelor pe oriunde or fi ele. Am intrat in noul an. Cat de mult asteptam sarbatorile de iarna si ce repede trec. Acum depinde de fiecare ce si-a propus sa faca in acest rastimp. Dincolo de veselia acestor zile libere, dincolo de aspectul festiv, comercial, frumos ambalat, intalniri, imbratisari mai mult sau mai putin adevarate, dincolo de cadouri din obligatie sau nu, dincolo de aparente in mod cert exista ceva acolo in interior care simte profunzimea acestor clipe poate de magie ar spune unii, poate mistice ar spune altii, poate revelatoare sau inaltatoare ar spune altii. Daca doar am petrecut, in mod sigur timpul a trecut foarte repede.
                               Daca insa am avut ragazul de a fi in interior, da a-i da voie Christului sa se nasca din nou si din nou in inima noastra, atunci timpul nu mai trece asa de usor, noi suntem in timp si chiar nu ne mai grabim sa iesim de acolo. Nasterea Mantuitorului Interior nu este un fenomen ce se intampla pe 25 decembrie. Am auzit pe cineva intreband cum se face ca El se naste in fiecare an. Adica, cum vine asta, sa te nasti in fiecare an ? Daca o singura data ati simtit cu adevarat, asa de era sa vi se sparga inima de fericire si beatitudine, ca Mantuitorul s-a nascut in Interiorul vostru, atunci El se naste in fiecare clipa a vietii voastre, acolo in voi, nu e intr-un loc anume ci e acolo in voi. In fiecare dimineata il inviti, il chemi sa locuiasca in inima ta, sa-ti fie ghid, sa-ti fie Lumina. Ce alta calauza mai buna ai putea gasi ?

                        Asadar, cand suntem in aceasta rezonanta, mai conteaza timpul ? Dar daca suntem ancorati in aceasta realitate, ne preocupa aspectele fizice. Si daca tot am revenit pe taramul fizic, ce v-ati propus pentru anul ce a inceput ? Ce idei, ce planuri, ce intentii sau proiecte ati vizualizat ? Este un an de vibratie trei, Trinitatea va fi langa noi, cu noi. Va fi un an frumos, constructiv, de actiune. Cei care si-au stabilit tintele chiar vor simti acest ajutor divin. Este foarte important sa va mentineti acele idei, intentii, proiecte cat mai ferm, cat mai clar pentru ca Universul sa va auda tot timpul, sa va intareasca acele forme gand, sa va imputerniceasca cu si mai multa energie astfel incat sa ajungeti sa le materializati in aceasta viata. 
                         Drept dovada ne asteapta cateva portaluri energetice foarte profunde. Avem parte acum in dimineata zilei de 6 ianuarie de fenomenul de Luna Noua impreuna cu o eclipsa partiala de Soare in semnul Capricornului. Este ziua in care noi celebram Boboteaza, dupa care pe 7 ianuarie urmeaza Sfantul Ioan Botezatorul. Energiile sunt in crestere, deci hai sa beneficiem de acest ajutor. Inceputul de an e perfect. Daca anul trecut il incepeam cu o Super Luna Plina, iata ca acest an debuteaza cu o Luna Noua care precede Botezul Domnului.
                        Si de fiecare data cand vorbim despre faza de Luna Noua, vorbim despre noi inceputuri, despre acel timp de initiere a noi lucruri, proiecte, afaceri noi sau poate relatii noi, persoane noi care apar in viata noastra, despre ceva nou care sta sa inceapa. Sau poate ca vom avea parte de o noua viziune si abordare a unor probleme care au ramas nerezolvate in anul ce-a trecut si pe care ar fi bine sa le finalizam in acest an. Deci noi directii, noi orientari. Fiecare va avea impulsuri subtile pe care le va constientiza sau nu. Cand vorbim de Luna Noua, inseamna ca Luna este in acelasi semn zodiacal cu Soarele, deci acum avem Luna Noua in Capricorn iar asta inseamna ca la acest moment vom prelua din energia Capricornului, care este un semn de pamant, fiind orientat spre realitate, simt practic. De fiecare data conjunctia celor doua luminatoare combina si intaresc energiile, astfel ca influenta lor asupra noastra devine mai puternica. Adica primim ajutorul despre care spuneam mai devreme.
                        Pana si in calendarul mayas avem semne de inceput. In ziua de 6 ianuarie, de Botezul Domnului, avem Ton 1, adica este chiar inceputul, initierea despre care va spuneam mai devreme. Iar simbolul zilei este Manik, Mana lui Dumnezeu care ne ghideaza. Cand avem asemenea cunoastere si nu facem nimic, nu putem invinui pe nimeni ca nu ne merge bine. Dumnezeu ne da dar nu ne baga si-n traista.
                           Pe scurt, totul depinde de noi, de hotararea si determinarea cu care vrem sa incepem acest an. Eu va doresc sa va impliniti dorintele de suflet pentru ca ele sunt cele care va hranesc cu adevarat. Sa fiti mai buni, mai increzatori, mai dinamici, cu inimile deschise pentru a primi ceea ce este de primit.



                    Descopera si tu calea spre armonie  !!