Toti sau cei mai multi dintre noi am avut parte de durere. Sau poate suntem in situatia de a simti inca durerea. Cei mai multi am avut parte si de suferinta. Si tot mai multa lume este predispusa la suferinte, daca ne uitam atent in jurul nostru. De multe ori nici nu stim ce anume ne supara, durerea sau suferinta. De cate ori n-ati auzit in jur oameni spunand ca sufera, dar daca ii intrebi, nu stiu exact de ce sufera. Confundam adesea durerea cu suferinta. De ce facem aceasta confuzie ? Nu stim inca, dar ne trezim spunand ca" merg la doctor pentru ca am o suferinta". Si cand ajungem la doctor, el ne intreaba ce ne doare, pentru ca el stie ca ai venit la el pentru ca de fapt te doare ceva. Cand ne doare ceva, de fapt ne referim la o durere fizica, ne-am lovit, ne-am taiat, ne-am accidentat sau suntem bolnavi, ne doare o mana, un picior si efectiv ne doare .
Problema cea mai grava care se petrece, cred ca este atunci cand suferim, cand apare suferinta, pentru ca suferinta doare mai mult decat durerea fizica, daca putem sa ne exprimam in acest fel. Pentru ca suferinta se aduna peste sufletul nostru si am vazut ce inseamna un suflet inchis si plin de rani. Si nu de multe ori suferinta se transforma sau duce la boala fizica, pentru ca stim acum ca boala apare mai intai la nivel subtil. Cel mai adesea suferinta incepe sau isi are cauza in refuzul de a vedea de fapt cum arata situatia cu adevarat. Adica mai pe scurt, nu vrem sa vedem adevarul din fata noastra. Sa nu vrei sa vezi adevarul, cand noi tocmai asta cautam! Spre exemplu, daca o persoana se trezeste in fata faptului ca a fost inselata de partenerul de viata, ea va refuza sa creada ca asa ceva i s-a intimplat tocmai ei. Si de cate ori n-ati auzit spunand "nu-mi vine sa cred ca m-a inselat, refuz sa cred asta". Este o negare profunda a situatiei, a experientei, pe care tocmai a trait-o persoana respectiva.
Situatia este inregistrata insa de subconstient, care acumuleaza aceasta energie joasa si nu trece mult pana ce suferinta isi face simtita prezenta. Sau sa luam un alt exemplu. Multi oameni, cand sunt pusi in fata unei concedieri sau isi pierd serviciul din varii motive, la fel, incearca sa-si nege experienta. Toate sunt situatii de criza, neasteptate. Si in loc sa le acceptam ca fiind experiente din care sa invatam cum sa trecem mai departe, noi le reprimam, le negam si le adancim mai mult, le adunam in subconstientul nostru pana cand explodeaza in suferinta. Cum ar fi daca am privi cu prietenie, cu compasiune astfel de situatii ? Mai tineti minte cand spuneam ca putem fi prieteni cu ego-ul nostru ? Ca-l putem transforma in cel mai bun prieten daca ii daruim iubire ?
Sunt persoane care duc povara suferintei unui divort sau a unei despartiri, aproape toata viata sau chiar toata viata. Sunt persoane care duc suferinta pierderii unei persoane dragi toata viata. Si exemple sunt destule. Este bine sa intelegem ca durerea nu este acelasi lucru cu suferinta, cu toate ca uneori una se poate transforma in cealalta si invers. Cu siguranta ati observat ca daca ne lovim la mana spre exemplu, ne doare, ceea ce este normal. Dar dupa un timp, durerea dispare. Corpul fizic isi rezolva singur problemele, asta in conditii normale de functionare, bineinteles. Daca noi il agresam continuu, aspectele sunt altele. Suferinta insa ne-o creaza instinctul misterios al mintii, care ne face sa credem ca poate meritam ceea ce ni s-a intimplat. De pilda, daca avem convingerea la nivel subconstient ca meritam ca persoana draga sa ne paraseasca, suferinta deja este prezenta. Suferinta este durerea de care ne agatam dandu-i astfel si mai multa putere. Chiar vrem sa suferim uneori ca sa ne lecuim de ceva. Vi s-a intimplat vreodata sa suferiti, sa vreti sa fiti lasati in pace sa va consumati suferinta ? Ganditi-va la o persoana indragostita care incheie o relatie si imaginati-va cum vrea sa fie lasata in pace, cum isi traieste suferinta in speranta ca se va lecui . Cum se retrage si se izoleaza intr-o carapace a suferintei. Uneori credem ca durerea este buna. Asta este perceptia pe care o aruncam asupra durerii pierderii a cuiva drag, dupa ce am investit sentimente, transformand-o astfel in suferinta.
Deci de fapt cum ne cream suferinta ? Cu mintea. Intr-adevar, ca sa apara suferinta, este nevoie de forta mintii. Ea este cea care arunca si amesteca perceptia cu durerea, le contopeste, le creste puterea si in final ne produce suferinta. De ce o lasam sa faca asta ? Pentru ca ne-am rupt, ne-am separat de Sinele interior. Pentru ca-l pierdem pe Eu Sunt. Pentru ca ne adancim in conditionarea materiala. Si cum ati observat ca acopera cei mai multi suferinta ? Prin placere. Inlocuiesc suferinta cu placerea. Nu ati vazut destule cazuri in care oamenii incearca sa uite de suferinta prin bautura sau alte substante care provoaca placerea ? Nu cunoasteti cazuri de persoane care se inchid total, care nu mai vor sa vada, sa auda si stau toata ziua cu ochii in televizor ? Putini sunt cei care apeleaza la ajutor de specialitate. Cei mai multi prefera sa-si nege instinctiv experienta si s-o ascunda sub iluzia placerii. De cele mai multe ori insa, placerea este de scurta durata si nu face decat sa adanceasca suferinta. Solutia ? Calatoria interioara, despre care am mai vorbit. Constientizarea suferintei, aducerea ei la suprafata, dorinta de a analiza experienta care a produs-o.
Suferinta este o perceptie a realitatii pe care o negam, pe care nu mai vrem s-o acceptam. Ajungem pana acolo incat refuzam sa analizam problema, nici nu vrem sa mai auzim de ea, nici macar nu vrem s-o discutam cu cineva apropiat noua, care ne-ar putea da eventual un sfat sau sa ne arate putina compasiune. Refuzam si negam experienta. Este o negare profunda pentru ca ne-a ranit personalitatea ego-ului interior. Suferim. Dar oare constientizam cine sufera de fapt ? Inlocuirea suferintei cu placerea nu este decat o iluzie. Daca spre exemplu apelam la bautura, asta va dura o noapte, dar cand ne trezim dimineata cine sufera din nou ? Deci pana nu mergem la sursa suferintei si sa discutam cu ea, nu vom scapa. Multi cred si asa este din moment ce inca sunt in suferinta, ca a bloca, a tine sub control o suferinta, inseamna ca o pot diminua. Este o nuanta fina care le scapa. Cu cat o tinem mai mult blocata, cu atat aduna mai multa forta. Este ca un arc pe care vrei sa-l tii comprimat. Forta de reactiune va izbucni la un moment dat, atunci cand vei obosi. Sentimentul de vinovatie, blocarea lui in interiorul nostru, duce sau constituie o cauza a suferintei. Spre exemplu o palma data unui copil, nu conteaza imprejurarea, va crea un sentiment de invinovatire pentru ce-am facut. Daca nu eliberam aceasta vinovatie, nu vom fi capabili sa daruim acea iubire neconditionata, nu vom fi capabili sa eliminam suferinta ca ne-am lovit copilul si ca el ar putea sa nu ne mai iubeasca din acest motiv. Putem extinde exemplul in cadrul unei relatii. Se intimpla la fel. Este valabil peste tot. A trai in suflet cu sentimentul vinovatiei, inseamna acumulare de energie negativa si inseamna suferinta, mai devreme sau mai tarziu. Ne-am obisnuit sa pastram tacerea asupra lucrurilor, intimplarilor sau experientelor prin care am trecut si despre care ne este greu sa vorbim.
Rusinea inseamna suferinta. Rusinea inseamna inchidere, izolare, necomunicare, blocarea potentialului interior. Trecem cu vederea peste tot ceea ce nu vrem sa vedem, peste tot ceea ce credem ca ne strica imaginea de sine. Ne agatam si traim in iluzii. A trai in iluzie inseamna suferinta. Vom suferi atata vreme cat ne vom lasa pierduti in propria creatie a mintii. Suferinta va persista atata timp cat noi ii dam putere. Constientizarea ca suferim ne va trezi din suferinta, ne va duce la sursa ei putand astfel s-o intelegem si s-o depasim. Si nu este vorba doar despre a fi constienti ca suntem in suferinta, la nivel mental, adica sa spunem da, stiu sunt in suferinta si-mi trece. Ci ne referim la faptul ca trebuie sa putem analiza cauza producerii suferintei, cum am ajuns in acea stare ca s-o putem schimba. Trebuie sa ne dam voie sa patrundem la radacina suferintei, sa iertam cauza suferintei, s-o imbratisam cu iubire si ea se va transforma, vibratia ei se va inalta si nu va mai fi daunatoare. Prin iertare si recunostinta vom recrea echilibrul la nivelul sufletului. Poate fi o cale usoara sau mai dificila. Functie de nivelul evolutiv la care ne situam, transcenderea suferintei este pana la urma un proces interior care ne ajuta sa facem salturi constientiale. Fiecare salt individual inseamna evolutie si inseamna evolutie colectiva in final, ceea ce este scopul nostru.
Descopera si tu calea spre armonie !!
Suferinta este o perceptie a realitatii pe care o negam, pe care nu mai vrem s-o acceptam. Ajungem pana acolo incat refuzam sa analizam problema, nici nu vrem sa mai auzim de ea, nici macar nu vrem s-o discutam cu cineva apropiat noua, care ne-ar putea da eventual un sfat sau sa ne arate putina compasiune. Refuzam si negam experienta. Este o negare profunda pentru ca ne-a ranit personalitatea ego-ului interior. Suferim. Dar oare constientizam cine sufera de fapt ? Inlocuirea suferintei cu placerea nu este decat o iluzie. Daca spre exemplu apelam la bautura, asta va dura o noapte, dar cand ne trezim dimineata cine sufera din nou ? Deci pana nu mergem la sursa suferintei si sa discutam cu ea, nu vom scapa. Multi cred si asa este din moment ce inca sunt in suferinta, ca a bloca, a tine sub control o suferinta, inseamna ca o pot diminua. Este o nuanta fina care le scapa. Cu cat o tinem mai mult blocata, cu atat aduna mai multa forta. Este ca un arc pe care vrei sa-l tii comprimat. Forta de reactiune va izbucni la un moment dat, atunci cand vei obosi. Sentimentul de vinovatie, blocarea lui in interiorul nostru, duce sau constituie o cauza a suferintei. Spre exemplu o palma data unui copil, nu conteaza imprejurarea, va crea un sentiment de invinovatire pentru ce-am facut. Daca nu eliberam aceasta vinovatie, nu vom fi capabili sa daruim acea iubire neconditionata, nu vom fi capabili sa eliminam suferinta ca ne-am lovit copilul si ca el ar putea sa nu ne mai iubeasca din acest motiv. Putem extinde exemplul in cadrul unei relatii. Se intimpla la fel. Este valabil peste tot. A trai in suflet cu sentimentul vinovatiei, inseamna acumulare de energie negativa si inseamna suferinta, mai devreme sau mai tarziu. Ne-am obisnuit sa pastram tacerea asupra lucrurilor, intimplarilor sau experientelor prin care am trecut si despre care ne este greu sa vorbim.
Rusinea inseamna suferinta. Rusinea inseamna inchidere, izolare, necomunicare, blocarea potentialului interior. Trecem cu vederea peste tot ceea ce nu vrem sa vedem, peste tot ceea ce credem ca ne strica imaginea de sine. Ne agatam si traim in iluzii. A trai in iluzie inseamna suferinta. Vom suferi atata vreme cat ne vom lasa pierduti in propria creatie a mintii. Suferinta va persista atata timp cat noi ii dam putere. Constientizarea ca suferim ne va trezi din suferinta, ne va duce la sursa ei putand astfel s-o intelegem si s-o depasim. Si nu este vorba doar despre a fi constienti ca suntem in suferinta, la nivel mental, adica sa spunem da, stiu sunt in suferinta si-mi trece. Ci ne referim la faptul ca trebuie sa putem analiza cauza producerii suferintei, cum am ajuns in acea stare ca s-o putem schimba. Trebuie sa ne dam voie sa patrundem la radacina suferintei, sa iertam cauza suferintei, s-o imbratisam cu iubire si ea se va transforma, vibratia ei se va inalta si nu va mai fi daunatoare. Prin iertare si recunostinta vom recrea echilibrul la nivelul sufletului. Poate fi o cale usoara sau mai dificila. Functie de nivelul evolutiv la care ne situam, transcenderea suferintei este pana la urma un proces interior care ne ajuta sa facem salturi constientiale. Fiecare salt individual inseamna evolutie si inseamna evolutie colectiva in final, ceea ce este scopul nostru.
Descopera si tu calea spre armonie !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu