Cata lume isi pune aceasta intrebare ! De mii de ani ne dorim sa-l vedem pe Dumnezeu si vom continua sa vrem. Cati dintre noi nu l-am cautat cu disperare in momentele grele ale vietii ? De cate ori n-am spus Unde esti Tu Doamne cand am nevoie de tine ? Cred ca si voi v-ati pus aceasta intrebare macar odata. Si cred ca nu sunt putini cei care s-au suparat ca n-au primit nici un raspuns. Dar de ce-l cautam doar cand avem nevoie ? De ce nu-l cautam si cand ne este bine ? Ne-am obisnuit sa-l rugam, sa-i cerem diverse lucruri, sa ne implineasca diverse dorinte. Si in schimb noi ce facem pentru El ? Am fost invatati si am imbratisat convingerea ca Dumnezeu este undeva in exteriorul nostru, undeva intr-o regiune, intr-o zona, careia ii spunem Cer. Ni-l inchipuim pe Dumnezeu in Ceruri, cum sta acolo pe tronul lui aurit, inconjurat de ingerii si arhanghelii sai. Atata vreme cat avem aceasta convingere, ca El este undeva acolo, in exteriorul nostru, va fi normal sa ne simtim separati, sa avem acel sentiment de separare. Nu stiu cat este de normal, dar atata vreme cat gandim in acest mod, asta vom simti.
Adica dintr-o data il situam in afara noastra cu o astfel de gandire, cu toate ca spunem ca este Tatal nostru iar noi suntem Fiii Lui. Situandu-l in afara noastra, nu facem altceva decat sa marim distanta dintre noi si El, sa punem niste limitari intre noi. El este acolo si noi aici. Punem efectiv niste bariere gandului de a ne apropia de Dumnezeu. Ca sa ajungem la El trebuie sa trecem de Ceruri, de stele, de galaxii sau de spatii infinite, etc. Si uite asa mintea noastra constienta produce bariere, produce separarea. Daca noi l-am situat in exteriorul nostru, inseamna ca de fapt si noi suntem in afara Lui, dupa o logica elementara. Si daca noi ne gandim la Dumnezeu de doua ori pe an, El de ce s-ar gandi tot timpul la noi ? Sau ar fi mai potrivit sa se gandeasca si El tot de doua ori la noi ? Asta asa ca sa fim echitabili. Bineinteles ca El se gandeste tot timpul la noi asa cum o face un Tata iubitor, doar ca nu in felul in care suntem noi obisnuiti sa gandim in aceasta realitate.
De cate ori ne sunam parintii sa-i intrebam ce mai fac ? Sau cat de des ajungem la ei sa-i imbratisam ? Sau macar cat de des ne gandim la ei ? Ne-am obisnuit sa interpunem aceasta distanta intre noi si Dumnezeu si chiar suntem convinsi ca asa este normal sa fie. Vedeti cum este aceasta normalitate ?Adica Dumnezeu este acolo, sus in Ceruri, iar noi suntem aici, jos pe Pamant. Si de aici sentimentul de abandon, "ca Dumnezeu m-a parasit" sau ca "a uitat Dumnezeu de mine". La cati trebuie El sa se gandeasca, o mai avea timp si pentru mine ? Dar oare cati ne intrebam : nu cumva Dumnezeu a uitat de mine pentru ca eu am uitat de El ? Si daca ne simtim parasiti de Dumnezeu, nu cumva noi suntem cei care l-am parasit mai intai ? Cunoasteti cumva cazuri cand copiii uita de parinti ? Cand venim in aceasta viata, Dumnezeu ne inzestreaza cu absolut tot ceea ce ne trebuie, in cantitatea si masura de care avem nevoie pentru a evolua. Pune in noi un model de perfectiune de care noi trebuie sa ne apropiem cat mai mult, pentru a fi ca El, pana vom fi una cu El. Toti am citit pe undeva sau am auzit ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Da, asa este, suntem facuti dupa chipul lui, dar pana sa ne asemanam cu El mai avem. Tocmai despre asta vorbim, despre dezvoltarea tuturor acestor calitati, virtuti, cu care ne inzestreaza cand venim in aceasta viata, ca sa tindem sa ajungem sa ne asemanam cu El. Cand vom fi la fel de iubitori ca El, atunci vom fi asemenea Lui. Cand vom fi la fel de intelepti ca El, atunci vom fi asemenea Lui. Cand vom manifesta toate calitatile Lui atunci vom fi asemenea Lui. Si atunci chiar vom fi dupa chipul si asemanarea Lui.
Doar ca noi facem greseala de a nu sti sa folosim aceste daruri si ne mai si suparam cateodata. Pana nu vom incepe sa gandim ca Dumnezeu este in fiecare dintre noi si ca noi suntem o parte din El, cu siguranta nu vom putea elimina acest sentiment de separare, aceasta senzatie de abandon. Pana si rugaciunea este auzita mai repede atunci cand constientizam ca Dumnezeu este in noi, nu mai trebuie sa parcurga acele distante infinite. Schimbarea convingerilor, este solutia pentru a-i ingadui lui Dumnezeu sa faca parte din sinea noastra atat de mult incat sa fim scaldati in permanenta de Prezenta Lui. Sa ajungem la acea stare incat sa stim, sa simtim cu inima, nu sa credem cu mintea constienta, ca Dumnezeu este cu noi in fiecare clipa a vietii pe care am ingaduit s-o experimentam aici si acum. Si atunci, in aceasta stare, oriunde am merge, orice am intreprinde, oriunde ne-am indrepta, am face-o impreuna cu Dumnezeu. Si cand ne vom bucura si cand vom rade si cand vom plange, Dumnezeu va fi cu noi. Va rade odata cu noi, va plange odata cu noi. Va munci odata cu noi, se va odihni odata cu noi, va petrece odata cu noi, va iubi odata cu noi, va indura odata cu noi, se va bucura odata cu noi, va suspina odata cu noi. In orice gand, in orice actiune, va fi cu noi. Toate experientele noastre sunt si experientele Lui, le traieste odata cu noi.
Atunci va disparea si intrebarea unde esti tu Doamne. Sunt convins ca nu pentru toata lumea este usor sa considere Divinitatea inseparabila noua. Dar trebuie sa stim macar, sa constientizam ca avem in noi acea scanteie dumnezeiasca, care de-abia asteapta sa se aprinda, sa lumineze intocmai ca un far calauzitor. Multi spunem rugaciunea Tatal nostru doar pentru ca asa am fost invatati, ca asa este crestineste. Este foarte bine ca o spunem. Este un inceput. Dar ar fi si mai bine s-o intelegem, sa traim cu adevarat ceea ce spunem, sa fim in interiorul rugaciunii. Rugaciunea sa ne spuna pe noi si nu noi pe ea. Spunem cu totii sfinteasca-se numele Tau, dar cum il sfintim? Doar ceea ce este pur poate purifica si doar ceea ce este sfant poate sfinti. Poate acum devine mai clar de ce trebuie sa ne dezvoltam continuu toate capacitatile interioare, potentialul interior, spre si pentru asemanarea cu Dumnezeu.
Cand suntem in lumina pura a sufletului nostru, atunci vom sfinti numele Lui, atunci il vom face sa coboare in fiecare lucru, in fiecare fiinta si-l vom face sa fie cu adevarat in noi insine. In aceasta stare de fiintare la nivele inalte ale constiintei vom trai cu adevarat bucuria de a ilumina totul in jurul nostru cu Lumina Lui ce curge prin noi. De la aceasta stare si dincolo de ea Dumnezeu este cu noi, in noi, in tot ceea ce atingem, spre tot ceea ce privim, in tot ceea ce facem, in toate gandurile noastre. Unde este Dumnezeu ? Cred ca incepem sa pricepem unde este, daca constientizam cele de mai sus. Vrem sa fim in Imparatia lui Dumnezeu, sa fim in prezenta Lui. Aceasta imparatie nu este nicidecum prin Ceruri asa cum am fost invatati, ci ea se afla in interiorul nostru, este o stare de constiinta inalta in care se reflecta tot ceea ce este bun, generos si neconditionat. Putem aduce aceasta imparatie aici pe Pamant, manifestand toate acele vibratii inalte, sfintind totul in jur prin lumina divina interioara ce vine de la Sursa, armonizand vointa noastra cu Vointa Divina.
Si atunci va fi precum in Cer asa si pe Pamant. Nu-i asa ca lucrurile par usoare cand le asterni pe hartie ? Ca chiar pot fi realizabile ? Chiar se poate. Important este cum aplicam astfel de informatii in viata de zi cu zi. Ne mai intrebam unde este Dumnezeu cand avem nevoie de El ? Pai, daca doar pronuntam rugaciunea si mai apoi prin viata pe care o ducem, impiedicam, stagnam, oprim si nu sfintim tot ceea ce atingem in jur, cu siguranta nu vom fi cu El si nici El cu noi, asa cum suntem obisnuiti sa gandim in aceasta dimensiune. Dar daca suntem preocupati sa ne extindem in permanenta constiinta, daca aducem Imparatia in inima noastra, daca prin tot ceea ce facem implinim Vointa Divina, atunci ne armonizam cu Cerul, rezonam cu cele mai inalte frecvente ceresti si atunci painea noastra cea de toate zilele, abundenta mult dorita, chiar va fi prezenta. Atunci Dumnezeu va fi langa noi, cu noi, in noi, prezenta lui va fi simtita peste tot si nu mai este nevoie sa te te intrebi unde este Dumnezeu cand ai nevoie de El, pentru ca pur si simplu El este tot timpul in noi. Si tot ceea ce gandim si tot ceea ce facem de fapt le face Dumnezeu si nu au cum sa fie lucruri gresite pentru ca in tot ceea ce face, El isi exprima marea lui iubire pentru noi, copiii lui.
Greu ? Nu e greu deloc. Hai sa renuntam la toate convingerile limitative, hai sa dam drumul potentialului interior, hai sa manifestam recunostinta fata de tot ceea ce avem, hai sa iertam totul si sa iubim totul, hai sa facem totul in numele Lui. Hai sa invatam sa-l apropiem pe Dumnezeu de noi, sa-i dam voie sa fiinteze inlauntrul nostru si nu ne vom mai simti separati, abandonati. Spuneam mai devreme ca avem un model de perfectiune in noi, acea samanta dumnezeiasca ce contine totul, in stare latenta. Acest model exista, dar pentru mintea constienta s-ar putea sa para a fi inca departe sau poate parea chiar o utopie. Am fost invatati ca doar Dumnezeu are puterea de a face minuni si tot ceea ce nu putem noi face, ii atribuim Lui. Dar trebuie sa avem dorinta de a ajunge la perfectiune, sa avem aspiratia pentru perfectiune, pentru ca de aici se trezesc acele calitati si virtuti necesare ascensiunii pe nivele tot mai superioare in constiinta, locul de unde intr-adevar manifestarile capata fizicalitate. Trebuie sa avem dorinta de asemanare cu El si-atunci suntem pe calea cea buna, pe calea spre armonie, El chiar ne tine de mana si ne conduce pe aceasta cale. Te intrebi daca e posibil sa fie asa cum spun ? Este o singura cale de a afla. Renunta la bagajul energetic nefolositor, transcende toate limitarile sociale si da-ti voie sa descoperi Adevarul din tine. Am trecut de sarbatoarea Craciunului, de sarbatoarea Nasterii Domnului si-am discutat si acolo despre semnificatii. Totul vine in intimpinarea noastra. Mai ramane ca noi sa constientizam aceste aspecte subtile. Parintele Arsenie Boca ne invata un lucru extraordinar despre Dumnezeu. Ca atunci cand nu poti vorbi cu cineva despre Dumnezeu, atunci sa vorbesti cu Dumnezeu despre acel cineva. Pentru mine are foarte mult sens. Practicati-l si voi si veti vedea cate raspunsuri primiti. Dupa cate am discutat credeti ca isi mai are rost intrebarea unde este Dumnezeu ? Eu nu-mi mai pun aceasta intrebare de multa vreme. Voi ?
Si pentru ca suntem la sfarsit de an, la sfarsit de ciclu evolutiv si ne pregatim pentru un nou inceput, hai sa ne permitem sa coboram in interiorul nostru si sa-l gasim pe Dumnezeu, sa-i dam voie sa ne ghideze El prin aceasta existenta numita viata.
Va doresc tuturor tot ce e mai bun !!!!
Descopera si tu calea spre armonie !!
Adica dintr-o data il situam in afara noastra cu o astfel de gandire, cu toate ca spunem ca este Tatal nostru iar noi suntem Fiii Lui. Situandu-l in afara noastra, nu facem altceva decat sa marim distanta dintre noi si El, sa punem niste limitari intre noi. El este acolo si noi aici. Punem efectiv niste bariere gandului de a ne apropia de Dumnezeu. Ca sa ajungem la El trebuie sa trecem de Ceruri, de stele, de galaxii sau de spatii infinite, etc. Si uite asa mintea noastra constienta produce bariere, produce separarea. Daca noi l-am situat in exteriorul nostru, inseamna ca de fapt si noi suntem in afara Lui, dupa o logica elementara. Si daca noi ne gandim la Dumnezeu de doua ori pe an, El de ce s-ar gandi tot timpul la noi ? Sau ar fi mai potrivit sa se gandeasca si El tot de doua ori la noi ? Asta asa ca sa fim echitabili. Bineinteles ca El se gandeste tot timpul la noi asa cum o face un Tata iubitor, doar ca nu in felul in care suntem noi obisnuiti sa gandim in aceasta realitate.
De cate ori ne sunam parintii sa-i intrebam ce mai fac ? Sau cat de des ajungem la ei sa-i imbratisam ? Sau macar cat de des ne gandim la ei ? Ne-am obisnuit sa interpunem aceasta distanta intre noi si Dumnezeu si chiar suntem convinsi ca asa este normal sa fie. Vedeti cum este aceasta normalitate ?Adica Dumnezeu este acolo, sus in Ceruri, iar noi suntem aici, jos pe Pamant. Si de aici sentimentul de abandon, "ca Dumnezeu m-a parasit" sau ca "a uitat Dumnezeu de mine". La cati trebuie El sa se gandeasca, o mai avea timp si pentru mine ? Dar oare cati ne intrebam : nu cumva Dumnezeu a uitat de mine pentru ca eu am uitat de El ? Si daca ne simtim parasiti de Dumnezeu, nu cumva noi suntem cei care l-am parasit mai intai ? Cunoasteti cumva cazuri cand copiii uita de parinti ? Cand venim in aceasta viata, Dumnezeu ne inzestreaza cu absolut tot ceea ce ne trebuie, in cantitatea si masura de care avem nevoie pentru a evolua. Pune in noi un model de perfectiune de care noi trebuie sa ne apropiem cat mai mult, pentru a fi ca El, pana vom fi una cu El. Toti am citit pe undeva sau am auzit ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Da, asa este, suntem facuti dupa chipul lui, dar pana sa ne asemanam cu El mai avem. Tocmai despre asta vorbim, despre dezvoltarea tuturor acestor calitati, virtuti, cu care ne inzestreaza cand venim in aceasta viata, ca sa tindem sa ajungem sa ne asemanam cu El. Cand vom fi la fel de iubitori ca El, atunci vom fi asemenea Lui. Cand vom fi la fel de intelepti ca El, atunci vom fi asemenea Lui. Cand vom manifesta toate calitatile Lui atunci vom fi asemenea Lui. Si atunci chiar vom fi dupa chipul si asemanarea Lui.
Doar ca noi facem greseala de a nu sti sa folosim aceste daruri si ne mai si suparam cateodata. Pana nu vom incepe sa gandim ca Dumnezeu este in fiecare dintre noi si ca noi suntem o parte din El, cu siguranta nu vom putea elimina acest sentiment de separare, aceasta senzatie de abandon. Pana si rugaciunea este auzita mai repede atunci cand constientizam ca Dumnezeu este in noi, nu mai trebuie sa parcurga acele distante infinite. Schimbarea convingerilor, este solutia pentru a-i ingadui lui Dumnezeu sa faca parte din sinea noastra atat de mult incat sa fim scaldati in permanenta de Prezenta Lui. Sa ajungem la acea stare incat sa stim, sa simtim cu inima, nu sa credem cu mintea constienta, ca Dumnezeu este cu noi in fiecare clipa a vietii pe care am ingaduit s-o experimentam aici si acum. Si atunci, in aceasta stare, oriunde am merge, orice am intreprinde, oriunde ne-am indrepta, am face-o impreuna cu Dumnezeu. Si cand ne vom bucura si cand vom rade si cand vom plange, Dumnezeu va fi cu noi. Va rade odata cu noi, va plange odata cu noi. Va munci odata cu noi, se va odihni odata cu noi, va petrece odata cu noi, va iubi odata cu noi, va indura odata cu noi, se va bucura odata cu noi, va suspina odata cu noi. In orice gand, in orice actiune, va fi cu noi. Toate experientele noastre sunt si experientele Lui, le traieste odata cu noi.
Cand suntem in lumina pura a sufletului nostru, atunci vom sfinti numele Lui, atunci il vom face sa coboare in fiecare lucru, in fiecare fiinta si-l vom face sa fie cu adevarat in noi insine. In aceasta stare de fiintare la nivele inalte ale constiintei vom trai cu adevarat bucuria de a ilumina totul in jurul nostru cu Lumina Lui ce curge prin noi. De la aceasta stare si dincolo de ea Dumnezeu este cu noi, in noi, in tot ceea ce atingem, spre tot ceea ce privim, in tot ceea ce facem, in toate gandurile noastre. Unde este Dumnezeu ? Cred ca incepem sa pricepem unde este, daca constientizam cele de mai sus. Vrem sa fim in Imparatia lui Dumnezeu, sa fim in prezenta Lui. Aceasta imparatie nu este nicidecum prin Ceruri asa cum am fost invatati, ci ea se afla in interiorul nostru, este o stare de constiinta inalta in care se reflecta tot ceea ce este bun, generos si neconditionat. Putem aduce aceasta imparatie aici pe Pamant, manifestand toate acele vibratii inalte, sfintind totul in jur prin lumina divina interioara ce vine de la Sursa, armonizand vointa noastra cu Vointa Divina.
Si atunci va fi precum in Cer asa si pe Pamant. Nu-i asa ca lucrurile par usoare cand le asterni pe hartie ? Ca chiar pot fi realizabile ? Chiar se poate. Important este cum aplicam astfel de informatii in viata de zi cu zi. Ne mai intrebam unde este Dumnezeu cand avem nevoie de El ? Pai, daca doar pronuntam rugaciunea si mai apoi prin viata pe care o ducem, impiedicam, stagnam, oprim si nu sfintim tot ceea ce atingem in jur, cu siguranta nu vom fi cu El si nici El cu noi, asa cum suntem obisnuiti sa gandim in aceasta dimensiune. Dar daca suntem preocupati sa ne extindem in permanenta constiinta, daca aducem Imparatia in inima noastra, daca prin tot ceea ce facem implinim Vointa Divina, atunci ne armonizam cu Cerul, rezonam cu cele mai inalte frecvente ceresti si atunci painea noastra cea de toate zilele, abundenta mult dorita, chiar va fi prezenta. Atunci Dumnezeu va fi langa noi, cu noi, in noi, prezenta lui va fi simtita peste tot si nu mai este nevoie sa te te intrebi unde este Dumnezeu cand ai nevoie de El, pentru ca pur si simplu El este tot timpul in noi. Si tot ceea ce gandim si tot ceea ce facem de fapt le face Dumnezeu si nu au cum sa fie lucruri gresite pentru ca in tot ceea ce face, El isi exprima marea lui iubire pentru noi, copiii lui.
Greu ? Nu e greu deloc. Hai sa renuntam la toate convingerile limitative, hai sa dam drumul potentialului interior, hai sa manifestam recunostinta fata de tot ceea ce avem, hai sa iertam totul si sa iubim totul, hai sa facem totul in numele Lui. Hai sa invatam sa-l apropiem pe Dumnezeu de noi, sa-i dam voie sa fiinteze inlauntrul nostru si nu ne vom mai simti separati, abandonati. Spuneam mai devreme ca avem un model de perfectiune in noi, acea samanta dumnezeiasca ce contine totul, in stare latenta. Acest model exista, dar pentru mintea constienta s-ar putea sa para a fi inca departe sau poate parea chiar o utopie. Am fost invatati ca doar Dumnezeu are puterea de a face minuni si tot ceea ce nu putem noi face, ii atribuim Lui. Dar trebuie sa avem dorinta de a ajunge la perfectiune, sa avem aspiratia pentru perfectiune, pentru ca de aici se trezesc acele calitati si virtuti necesare ascensiunii pe nivele tot mai superioare in constiinta, locul de unde intr-adevar manifestarile capata fizicalitate. Trebuie sa avem dorinta de asemanare cu El si-atunci suntem pe calea cea buna, pe calea spre armonie, El chiar ne tine de mana si ne conduce pe aceasta cale. Te intrebi daca e posibil sa fie asa cum spun ? Este o singura cale de a afla. Renunta la bagajul energetic nefolositor, transcende toate limitarile sociale si da-ti voie sa descoperi Adevarul din tine. Am trecut de sarbatoarea Craciunului, de sarbatoarea Nasterii Domnului si-am discutat si acolo despre semnificatii. Totul vine in intimpinarea noastra. Mai ramane ca noi sa constientizam aceste aspecte subtile. Parintele Arsenie Boca ne invata un lucru extraordinar despre Dumnezeu. Ca atunci cand nu poti vorbi cu cineva despre Dumnezeu, atunci sa vorbesti cu Dumnezeu despre acel cineva. Pentru mine are foarte mult sens. Practicati-l si voi si veti vedea cate raspunsuri primiti. Dupa cate am discutat credeti ca isi mai are rost intrebarea unde este Dumnezeu ? Eu nu-mi mai pun aceasta intrebare de multa vreme. Voi ?
Si pentru ca suntem la sfarsit de an, la sfarsit de ciclu evolutiv si ne pregatim pentru un nou inceput, hai sa ne permitem sa coboram in interiorul nostru si sa-l gasim pe Dumnezeu, sa-i dam voie sa ne ghideze El prin aceasta existenta numita viata.
Va doresc tuturor tot ce e mai bun !!!!
Descopera si tu calea spre armonie !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu