sâmbătă, 25 martie 2017

Buna Vestire 2017




                            Dupa cum ii spune si numele, Buna Vestire este o zi in care avem parte de vesti bune care aduc bucurie sufletului. Este ziua in care omenirea a primit cea mai inaltatoare veste, aceea ca se va zamisli Fiul lui Dumnezeu, cel mult asteptat. Fecioara Maria este cea aleasa sa primeasca aceasta veste si cea prin care se va manifesta Vointa lui Dumnezeu de a ni-l trimite pe insusi Fiul Sau printre noi. Aspiratia dintotdeauna a sufletului uman de a-l avea pe Dumnezeu alaturi se implineste odata cu acceptarea Fecioarei Maria de a implini cu umilinta si bucurie aceasta sarcina divina : "Fie mie voia Ta, Doamne". Prin aceasta umila acceptare, fiinta Fecioarei Maria este absorbita in energia divina si astfel Duhul Sfant coboara in fiinta ei implinind astfel o asteptare de mii de ani.

                     Arhanghelul Gavriil este vestitorul lui Dumnezeu, el este cel care aduce vestile cu adevarat importante pentru omenire, pentru fiinta umana. Atunci cand primim vesti frumoase in planul nostru particular, vesti care ne bucura si ne implinesc, lui trebuie sa-i multumim, arhanghelului Gavriil. Intarind aceasta legatura subtila cu acest arhanghel dumnezeiesc, prin multumire continua si recunostinta fata de vestile primite, prin constientizarea faptului ca de la el vin, cu timpul vom observa ca vestile bune chiar se inmultesc si vor fi insotite de o emotie speciala traita doar de cel care le primeste. Cei care simt si traiesc o astfel de stare interioara pot confirma la nivel de suflet ca chiar primesc iubire divina prin acest mesager. De aceea este bine sa constientizam vestile pe care le primim in aceasta zi plina de subtilitate. Cei care sunt plini de credinta adevarata chiar primesc vesti bune in aceasta zi. Cu timpul, prin intrarea in rezonanta cu acest arhanghel veti observa ca primiti din ce in ce mai multe vesti frumoase.
                       In traditia populara chiar s-au creat anumite obiceiuri, crezuri despre acest moment. In anumite zone ale tarii in aceasta zi se pune in pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor si exista credinta ca acesti ingeri vin si se hranesc din ele. In vestul tarii aceasta zi de Buna Vestire mai este cunoscuta ca si Zamislirea Domnului. In alte parti aceasta zi mai este cunoscuta ca si Ziua Cucului, pentru ca in aceasta zi se aude pentru prima data cantecul acestei pasari. Tot in traditia populara, in unele zone, mai este cunoscuta ca si Blagovestenia, fiind o zi de sarbatoare asteptata cu evlavie si smerenie de catre crestini pentru cinstirea Maicii Domnului. Este de altfel prima din an dintre sarbatorile inchinate Maicii Domnului. Este o zi celebrata in Postul Mare al Pastelui iar Biserica oranduieste mereu dezlegare la peste, indiferent in ce zi ar pica. Traditia populara spune ca este bine sa mancam astazi peste, ca sa fim sanatosi si vioi precum pestele in apa. Si ca nu e bine sa ne certam in aceasta  zi pentru ca vom avea necazuri tot restul anului.


                                Acest moment de vestire dumnezeiasca, prin care arhanghelul Gavriil o vesteste pe Fecioara Maria din Nazaret ca va zamisli si va da nastere Fiului lui Dumnezeu si ca acest Fiu se va numi Iisus, devine crucial pentru crestinii de pretutindeni si este sarbatorit cu mare inaltare sufleteasca. Si Biserica noastra Ortodoxa Romana sarbatoreste si celebreaza in aceasta zi, 25 Martie, aceasta zi de Buna Vestire, zi in care tot crestinul afla si i se aminteste de fiecare data vestea zamislirii Fiului dumnezeiesc. Zamislirea prin Duh Sfant anunta astfel venirea Mantuitorului iar Fecioara Maria devine Nascatoarea de Dumnezeu, cea "de-a pururi fecioara". Prin Buna Vestire se implinesc fagaduintele de venire a Fiului lui Dumnezeu si totodata inceperea mantuirii omului. Este credinta ca sufletul intr-adevar poate renaste. Este drumul spre Lumina al sufletului. Buna Vestire este samanta noii constiinte pe care o sadim in fiinta noastra. Este cresterea de care avem nevoie. Este saltul de care avem nevoie in viata chiar daca se intimpla odata la un an de zile. Este bine si asa, macar sa constientizam momentul.

                 Ce se intimpla insa in societatea moderna ? Actualmente, societatea ne-a obisnuit mai mult cu vestile proaste si este adevarat ca viata noastra sta mai mult sub semnul grijilor, al taxelor si al stresului, incat sunt tot mai putini cei care inteleg si mai au timp sa perceapa sau sa patrunda adevarata semnificatie a acestei sarbatori. Si de aici greutatea de a intra in rezonanta cu acest mesager divin. Dar aceasta zi de Buna Vestire devine cel mai important moment si cea mai buna veste pe care o putea primi omenirea. Este vestea care zamisleste pe Mantuitor in fiecare suflet tanjitor dupa Lumina, veste aducatoare de multa bucurie. Atunci cand flamanzim dupa Dumnezeu, intr-adevar Buna Vestire devine bucurie curata, asa dupa cum si arhanghelul Gavriil ii vesteste Fecioarei Maria : " Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine". Fecioara Maria, prima care primeste Buna Vestire, prin acceptarea zamislirii Fiului, uneste Cerul cu Pamantul, mijloceste venirea lui Dumnezeu printre oameni : "Fie mie voia Ta, Doamne ". Asadar, sa primim si noi cu bucurie Vestea cea Buna, ca Dumnezeu este zamislit in sufletul nostru. Si ca mantuirea dupa care tanjim ne este acum la indemana.
                       Si poate mai presus de toate ar trebui sa intelegem ca mantuirea este un dar dumnezeiesc pe care-l primim, dar daca noi nu-l imbratisam cu bucurie, daca nu venim in intampinarea lui, daca nu participam total in acest proces de transformare, mantuirea nu se va implini, nu se va desavarsi complet. Fara participarea fiintei umane mantuirea nu e posibila. Aceasta Buna Vestire cuprinde si acest aspect al acceptarii de sine. Dumnezeu ne-a dat printre alte daruri si darul liberului arbitru. Adica sa ne putem manifesta propria vointa in ceea ce credem noi ca vrem sa facem. "Fie mie voia Ta, Doamne". Prin aceasta acceptare, Voia lui Dumnezeu se impleteste cu voia umana si devin Una. Dumnezeu Tatal se uneste cu Dumnezeu Mama si ia nastere Fiul. Cerul se uneste cu Pamantul si ia nastere Trinitatea. Este unirea dintre Spirit si Materie ce duce la nasterea noii constiinte. Este nevoie deci si de participarea noastra. Lucrarea divina se face prin noi, cu noi, pentru noi !!!  Asadar Buna Vestire nu este doar o veste pe care o primim pur si simplu. Ea este plina de profunzime si semnificatii si nu ajunge un simplu articol pentru a detalia. De fiecare data insa vom mai adauga si alte detalii. 

                      Astazi in calendarul mayas este consemnat un portal energetic, ziua de azi fiind sub semnul lui MEN, Vulturul, insotit de Tonul 12. Cine a inceput sa patrunda tainele acestui calendar sacru, va observa ca suntem in a doua jumatate a acestui calendar, in partea sa dreapta, unde avem 10 portaluri energetice, printre care si cel de azi. Vestea zamislirii Mantuitorului ce produce in fiinta umana un salt in constiinta nu putea veni decat intr-o astfel de zi, cu siguranta sustinuta de energiile divine. Pentru a vedea, pentru a simti astfel de aspecte subtile este nevoie intr-adevar de un anumit nivel de stare de constienta, care se capata treptat. Devine o stare in care poti percepe un peisaj de la o inaltime din ce in ce mai mare. Cam asta este si mesajul simbolului Vultur de azi. Vulturul traieste si este mereu la inaltime, avand o viziune completa asupra realitatii de sub el. Atunci cand avem o constiinta situata la nivele superioare, ne putem detasa de realitatea materiala si putem percepe aspectele subtile ale adevaratei realitati ale sufletului si astfel devin posibile acele constientizari si accesari ale dimensiunilor inalte. Vulturul traieste intre Cer si Pamant si-l putem privi ca pe un mesager divin, simbol extrem de important pentru mayasi. Nu intamplator probabil il avem si noi in aceasta zi. Ca sa ai viziune trebuie sa te inalti. Poti vedea intregul dar si detaliul.
                     Este vestea cea mare pe care toti crestinii si nu numai, o asteapta si o primesc cu mare bucurie. Este vestea ca Lumina exista si ca ne va calauzi Calea ! Va urez tuturor sa primiti doar vesti bune  !!
                      
                   



                         Descopera si tu calea spre armonie  !!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu