De mici ne formam acest ego si-l dezvoltam odata cu noi. Inca din copilarie suntem ajutati sa-l crestem. Suntem instruiti cu mare grija chiar de parintii nostri, inca de la primele inceputuri. Ni se inoculeaza sa fim atenti si grijulii cu ce este al meu, cu eu, mie. Suntem impinsi sa fim competitivi, sa fim cei mai buni, sa obtinem ce este mai bun doar pentru noi. Suntem aruncati in lupta pentru supravietuire. Ne inscriem fara sa vrem in scoala conditionarii sociale. Mai trece o zi, mai invatam o conditionare. Mai trece o zi, mai acceptam o limitare si astfel devenim elevi sarguinciosi in a deprinde tainele vietii materiale, devenind astfel proprii deschizatori ai drumului spre izolare, singuratate si separare. Competitia ne va aduce, mai devreme sau mai tarziu, alaturi, alte ego-uri la fel de singure si separate ca si noi, avide dupa interese materiale si privilegii.
Multi dintre noi am inceput sa ne deschidem fata de acest aspect al ego-ului, mai ales acum in contextul cresterii spirituale, cand tot mai multa lume tinde spre trezire. Incepem sa constientizam ca avem aceasta creatie interioara si incepem sa realizam ca este doar creatia noastra. Da, ca am fost ajutati sau impinsi s-o cream, pentru ca nu constientizam la momentele respective ceea ce faceam. Puterea de discernamant inca nu era formata. Dar acum lucrurile par a se schimba si din acest punct de vedere. Se vorbeste tot mai mult despre anihilarea ego-ului, dar oare asta sa fie cea mai buna solutie ? Anihilarea ? Intocmai ca pe un inamic, ca la razboi, care pe care ? El este o creatie interioara a noastra, chiar daca am fost incurajati s-o cream sau n-am realizat ce construim in noi. Sa omoram ce este in noi sau sa vedem cum putem transforma aceasta creatie in ceva folositor ? Ego-ul este considerat principalul vinovat pentru care noi oamenii suferim, asta intimplandu-se acum, de cand am inceput sa constientizam ce este de fapt conceptul de ego. Dam vina pe ego pentru ca nu ne mai regasim Sinele interior, pentru ca nu-l mai gasim pe Dumnezeu, pentru ca nu mai reusim sa ne mai vedem sufletul, pentru ca nu mai gasim fericirea. Si de aici il transformam in dusmanul nostru, il incarcam cu vinovatie. Dar ce este acest ego ? A cui creatie este ?
Dar oare dam dovada de intelepciune procedand astfel ? Este oare intelept sa-l aruncam intr-o temnita interioara, incarcat cu toate aceste energii negative ? Sa-i dam atat de multa putere negativa ? Oare cand se va intoarce nu va fi si mai puternic ? Nu va aduce si mai multa separare, scindare si fragmentare in fiinta noastra ? Nu se va speria sufletul nostru de intoarcerea lui triumfala ? Iata cate intrebari se nasc pe masura ce constientizam aceste aspecte. Ca tot vorbeam ultima oara daca-ti pui intrebari si indemnam sa punem intrebari. Totul se leaga ca intr-un joc urias de puzzle. Ideea este ca nu putem anihila acest ego, ca nu e bine sa-l oprimam. Pai si atunci veti intreba, cum sa traim cu dusmanul in casa, logic nu ? Solutia ar fi sa ne imprietenim cu dusmanul. Exact ca in Primul Razboi Mondial, cand in seara Craciunului, 25 decembrie 1914, soldatii germani si englezi au renuntat la arme, au cantat, au jucat fotbal si au ciocnit un pahar. Exista si film pe aceasta tema, sunt carti si inscrisuri ce atesta aceste intimplari. Poate n-ar fi rau sa le vedem. Deci sa-l invitam la masa, pe el, pe ego si sa purtam o discutie amiabila cu el. Sa nu-l mai consideram un inamic, pentru ca de fapt el este un copil interior ratacit si speriat, care vrea sa se apere, care cauta tot timpul solutii astfel incat sa iasa in avantaj, sa nu mai fie ranit. Un copil care n-a cunoscut iubirea. Si ce este un copil care nu stie ce inseamna iubirea ? O dizarmonie. Asta avem noi in interior cand ne raportam la ego. Constientizand acum aceste aspect, vrem oare sa mentinem aceasta dizarmonie in interiorul nostru ?
Cum scapam de aceasta dizarmonie ? Incarcand acest camp cu energia iubirii, cu vibratia iubirii. Sa-mi iubesc dusmanul ? Iubeste-ti dusmanul si-l vei transforma intr-un frate. Iubirea va disipa separarea din noi si astfel ego-ul va deveni un aliat si-si va ocupa locul sau firesc, ca fiind parte din acest mister, fiinta umana. Nu cred ca are rost sa ne indreptam atacurile impotriva ego-ului, pentru ca este pana la urma un atac subtil asupra propriei persoane. Noi trebuie sa ramanem fiinte libere, creatoare si atunci toata incarcatura negativa pe care o proiectam asupra ego-ului dispare si el nu mai este vinovatul principal. Avem si ne-am creat obiceiul in natura noastra umana sa dam vina pe ceva sau cineva atunci cand nu ne convine una sau alta. Si atunci ego-ul a fost cel mai la indemana, a fost cel mai aproape de noi. Inca traim intr-o viata bazata pe ego si este destul de convingatoare. Daca privim atent in jurul nostru, vedem cum aspectele materiale primeaza. Chiar daca oamenii sufera din cauza acestor aspecte materiale, le este inca foarte greu sa depaseasca granita ego-ului. Sau mai bine spus, ne este teama sa ne facem un prieten nou, pe nume Ego, care ar fi tot timpul cu noi.
Chiar daca am reusi sa-l distrugem intocmai ca pe un inamic, nu cred ca am rezolva mare lucru. Probabil ar fi doar o batalie castigata, nu si razboiul intreg. Solutia cea mai buna ramane in continuare abordarea lui ca fiind un prieten intim, caruia sa-i daruim iubire si sa-l determinam pe el sa se schimbe. Nu credeti ca pe masura ce-l vom invalui in iubire am putea deveni cei mai buni prieteni ? Si ca n-am mai avea cum sa dam vina pe cel mai bun prieten ? Cum am ajuns totusi sa cream aceasta fiinta pe care o numim ego ? Ne-am dedicat tot mai mult vietii materiale, ne-am indepartat tot mai mult de cunoasterea adevarata, de lumea reala a spiritului nostru, creand in final Separarea de Sinele interior. Ne-am limitat singuri accesul la constiinta si am incurajat conflictul interior dandu-i rangul de Ego conducatorul. Am crezut ca el ne poate rezolva problemele. Dar acum daca avem curajul sa-l numim prietenul nostru, ne vom deschide in fata lui, iar el va vedea ca nu mai are de cine sa se teama si va deveni copilul plin de iubire care se doreste a fi. Hai sa incercam sa ne mai facem un prieten ! Hai sa schimbam si aceasta convingere limitativa, cum ca ego-ul ne vrea raul sau ca din cauza lui nu ne dezvoltam. Hai sa ne schimbam noi mai intai si se va schimba si el !
Descopera si tu calea spre armonie !!
Multi dintre noi am inceput sa ne deschidem fata de acest aspect al ego-ului, mai ales acum in contextul cresterii spirituale, cand tot mai multa lume tinde spre trezire. Incepem sa constientizam ca avem aceasta creatie interioara si incepem sa realizam ca este doar creatia noastra. Da, ca am fost ajutati sau impinsi s-o cream, pentru ca nu constientizam la momentele respective ceea ce faceam. Puterea de discernamant inca nu era formata. Dar acum lucrurile par a se schimba si din acest punct de vedere. Se vorbeste tot mai mult despre anihilarea ego-ului, dar oare asta sa fie cea mai buna solutie ? Anihilarea ? Intocmai ca pe un inamic, ca la razboi, care pe care ? El este o creatie interioara a noastra, chiar daca am fost incurajati s-o cream sau n-am realizat ce construim in noi. Sa omoram ce este in noi sau sa vedem cum putem transforma aceasta creatie in ceva folositor ? Ego-ul este considerat principalul vinovat pentru care noi oamenii suferim, asta intimplandu-se acum, de cand am inceput sa constientizam ce este de fapt conceptul de ego. Dam vina pe ego pentru ca nu ne mai regasim Sinele interior, pentru ca nu-l mai gasim pe Dumnezeu, pentru ca nu mai reusim sa ne mai vedem sufletul, pentru ca nu mai gasim fericirea. Si de aici il transformam in dusmanul nostru, il incarcam cu vinovatie. Dar ce este acest ego ? A cui creatie este ?
Dar oare dam dovada de intelepciune procedand astfel ? Este oare intelept sa-l aruncam intr-o temnita interioara, incarcat cu toate aceste energii negative ? Sa-i dam atat de multa putere negativa ? Oare cand se va intoarce nu va fi si mai puternic ? Nu va aduce si mai multa separare, scindare si fragmentare in fiinta noastra ? Nu se va speria sufletul nostru de intoarcerea lui triumfala ? Iata cate intrebari se nasc pe masura ce constientizam aceste aspecte. Ca tot vorbeam ultima oara daca-ti pui intrebari si indemnam sa punem intrebari. Totul se leaga ca intr-un joc urias de puzzle. Ideea este ca nu putem anihila acest ego, ca nu e bine sa-l oprimam. Pai si atunci veti intreba, cum sa traim cu dusmanul in casa, logic nu ? Solutia ar fi sa ne imprietenim cu dusmanul. Exact ca in Primul Razboi Mondial, cand in seara Craciunului, 25 decembrie 1914, soldatii germani si englezi au renuntat la arme, au cantat, au jucat fotbal si au ciocnit un pahar. Exista si film pe aceasta tema, sunt carti si inscrisuri ce atesta aceste intimplari. Poate n-ar fi rau sa le vedem. Deci sa-l invitam la masa, pe el, pe ego si sa purtam o discutie amiabila cu el. Sa nu-l mai consideram un inamic, pentru ca de fapt el este un copil interior ratacit si speriat, care vrea sa se apere, care cauta tot timpul solutii astfel incat sa iasa in avantaj, sa nu mai fie ranit. Un copil care n-a cunoscut iubirea. Si ce este un copil care nu stie ce inseamna iubirea ? O dizarmonie. Asta avem noi in interior cand ne raportam la ego. Constientizand acum aceste aspect, vrem oare sa mentinem aceasta dizarmonie in interiorul nostru ?
Chiar daca am reusi sa-l distrugem intocmai ca pe un inamic, nu cred ca am rezolva mare lucru. Probabil ar fi doar o batalie castigata, nu si razboiul intreg. Solutia cea mai buna ramane in continuare abordarea lui ca fiind un prieten intim, caruia sa-i daruim iubire si sa-l determinam pe el sa se schimbe. Nu credeti ca pe masura ce-l vom invalui in iubire am putea deveni cei mai buni prieteni ? Si ca n-am mai avea cum sa dam vina pe cel mai bun prieten ? Cum am ajuns totusi sa cream aceasta fiinta pe care o numim ego ? Ne-am dedicat tot mai mult vietii materiale, ne-am indepartat tot mai mult de cunoasterea adevarata, de lumea reala a spiritului nostru, creand in final Separarea de Sinele interior. Ne-am limitat singuri accesul la constiinta si am incurajat conflictul interior dandu-i rangul de Ego conducatorul. Am crezut ca el ne poate rezolva problemele. Dar acum daca avem curajul sa-l numim prietenul nostru, ne vom deschide in fata lui, iar el va vedea ca nu mai are de cine sa se teama si va deveni copilul plin de iubire care se doreste a fi. Hai sa incercam sa ne mai facem un prieten ! Hai sa schimbam si aceasta convingere limitativa, cum ca ego-ul ne vrea raul sau ca din cauza lui nu ne dezvoltam. Hai sa ne schimbam noi mai intai si se va schimba si el !
Descopera si tu calea spre armonie !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu