Despre rugaciune

             Rugaciunea. Ce este ea de fapt si de ce apelam la ea doar cand suntem suparati, frustrati, la necaz sau la durere? Sa fie oare o invocare a unei forte nevazute in care ne punem sperantele in rezolvarea unor probleme? Si daca ne punem increderea in aceasta forta inteligenta, de ce o facem doar in astfel de momente? Daca totusi credem in ea, de ce nu o folosim tot timpul? De ce sa n-o purtam in suflet mereu? Si apoi de ce sa rugam mai mereu? Doar sa cerem? Invocam aceasta Forta Divina numai cand avem probleme sau necazuri pe care mintea constienta nu le mai poate rezolva? E ca si cum ai avea un partener si l-ai ruga tot timpul sa-ti rezolve problemele. Dar daca te-ar ruga si el? Tu cum te-ai simti? Divinitatea asta careia ii adresam rugaminti, oare vrea si ea ceva de la noi? Poate vrea macar sa-i multumim pentru tot ajutorul pe care ni-l da. Poate vrea sa fim recunoscatori pentru toate cate le face pentru noi. Sa fim recunoscatori pentru simplul fapt ca existam, ca traim aceasta experienta numita Viata. Si de ce ne adresam acestei Divinitati ca si cand ea este undeva departe, ca si cand n-am avea legatura cu ea? Sau ca si cum ar fi un fel de sef pe care nu-l poti deranja oricand? Si de ce simtim nevoia sa ne rugam Divinitatii, sa ne adresam lui Dumnezeu si nu sa ne rugam unui copac, spre exemplu? Ce ne indreapta gandul spre Divinitate? E ceva inlauntrul nostru care ne ghideaza?De unde vin toate intrebarile astea? Cum iau nastere aceste ganduri si de ce?

           Pentru ca am crezut ca ne putem descurca singuri. Pentru ca am dorit separarea de Divinitate. Pentru ca nu am inteles pe deplin ca facem parte din aceasta Creatie. Pentru ca nu am inteles ca putem trai decat in interconexiune. Pentru ca i-am dat prea multa forta ego-ului interior care ne-a facut sa credem ca suntem mai presus. Am ales sa rupem armonia sufletului si acum ne rugam s-o refacem. Am ales sa credem ca putem trai fara a fi in echilibru cu tot ceea ce ne inconjoara. Si atunci subconstientul ne ghideaza spre singurul loc unde ne simtim ca Acasa. Si atunci vine momentul cand incepe rugaciunea, un ajutor tainic de la Dumnezeu, care te ajuta sa-ti eliberezi sufletul de povara greutatilor. Prin rugaciune refacem de fapt legatura subtila cu Dumnezeu si instauram starea de pace si liniste. Rugaciunea este o stare, o traire, pe care o experimenteaza doar sufletul si pe care o resimtim apoi si in corpul fizic. Aceasta stare de bucurie a sufletului trebuie traita in permanenta, in toate clipele vietii, nu doar cateva minute cat ne rugam. Sa fim in permanenta legatura cu Creatorul a Tot Ceea ce Exista. Si atunci rugaciunea se va transforma intr-una de multumire, de recunostinta.

            Oamenii care se roaga au beneficii in multiple planuri, ridicandu-si vibratia fiintei. Un corp cu vibratie inalta nu se imbolnaveste. Stim deja ca o boala apare mai intai in plan subtil, mai apoi ajunge la corpul fizic. Stim ca nivelul psihic influenteaza nivelul fiziologic al intregului corp. Medicina clasica deja a inceput sa ne spuna multe lucruri in acest sens. Sistemul imunitar simte acea stare de echilibru din timpul rugaciunii si o transforma intr-o stare de liniste la nivelul intregului corp. Rugaciunea este ceva sacru, ceva despre care stiinta inca nu are explicatii detaliate. O rugaciune profunda poate reface echilibrul la nivel de suflet.

              Ne-am obisnuit sa-l rugam pe cel de sus sa ne implineasca tot felul de cereri. Asa am fost invatati de mici copii si asa ii invatam si pe copiii nostri.  Iar daca nu se implinesc, imediat devenim suspiciosi, chiar suparati sau nervosi. Bruma de credinta se pierde de tot. Dar nu constientizam ca insusi actul de cerere este o confirmare a lipsei. Atunci cand ne raportam la lumea materiala si uitam de Divinitate, incep sa apara problemele. Rugaciunea este puternica daca o facem intr-o stare de recunostinta, de smerenie a intregii fiinte. Atunci cand reusim sa coboram in altarul inimii, acolo unde este iubirea pura, acolo unde este fiinta noastra launtrica. Atunci cand mintea se uneste cu inima si gandim din inima, cand toate emotiile se strang in inima si pleaca spre Dumnezeu incarcate cu iubire neconditionata. Are putere atunci cand atingi un nivel superior de constiinta. Daca eu il rog pe bunul Dumnezeu de exemplu ca vreau o masina , voi primi inapoi experienta cererii de a vrea, adica voi trai starea de vreau. Cererea va fi traita in realitatea mea ca o stare de dorinta. Si voi ramane cu aceasta dorinta, ca vreau. Ca o rugaminte sa se manifeste in realitate, trebuie sa te vizualizezi deja in acea realitate, este ca si cum acea rugaminte s-a implinit deja, in cazul nostru deja ai masina si te plimbi cu ea.

Calea spre armonie !

       Asadar incepe prin a-i multumi lui Dumnezeu pentru ceea ce vrei, inainte ca tu sa ai in realitate. Pentru ca Dumnezeu stie deja ce stim noi, ce gandim, iar ceea ce stim si gandim se va manifesta in realitatea noastra. Ceea ce vrem noi pentru noi este de fapt ceea ce vrea Dumnezeu pentru noi.  Cu cat este rostita mai des si cu intensitate , cu iubire si recunostinta, rugaciunea va  capata putere. Toata viata ar trebuie sa fie o rugaciune. Una de recunostinta pentru tot ceea ce avem, pentru tot ceea ce primim, pentru tot ceea ce experimentam. Dumnezeu ne cunoaste sufletele si stie ce ne trebuie inainte ca noi sa-i cerem. Si tocmai de aceea nu ar mai trebui sa-i cerem, ci doar sa-i multumim pentru ceea ce ne va trimite. Rugaciunile se vor implini la momentul potrivit, cand vom fi pregatiti sa le primim. Rugaciunea adevarata este cea de recunostinta, de multumire si nu de cerere. Trebuie doar sa ne descoperim drumul spre starea de recunostinta si atunci ne vom ruga cu adevarat.

              Descopera si tu calea spre armonie  !!