Am convingerea ca iubirea este darul cel mai de pret al omului. Iubirea uneste oamenii indiferent de culoare, religie, traditie, apartenente de orice fel. Iubirea este leacul suferintei si vindeca relatiile inter-umane. Cand traiesti in iubire, emani acea energie pozitiva in jurul tau, care are efecte benefice pentru intreaga colectivitate. Cu iubire invingi in orice situatie, treci peste orice obstacol. Cand esti in iubire tot Universul este al tau, exact ca doi indragostiti, nu sunt decat ei doi si Universul. Fiecare persoana traieste aceasta stare de iubire, de indragostit, pacat doar ca nu stim s-o pastram pentru toata viata. Iubirea este cea care stimuleaza sufletul, il face sa caute stari din ce in ce mai curate, mai inalte. Iubirea este o poarta spre Divinitate. Ea nu tine cont de varsta, de aspectul fizic sau daca ninge sau daca ploua. Noi, ca fiinte umane, suntem un produs al iubirii. Dumnezeu spune sa-ti iubesti aproapele. Dar cati intelegem cu adevarat ce inseamna sa-ti iubesti aproapele? Iubirea este Legea suprema pe Pamant si invinge in orice situatie, stie sa gaseasca solutia optima. Prin iubire invatam sa fim mai intelegatori, mai iertatori cu noi insine si cu ceilalti, invatam sa binecuvintam, sa daruim mai departe iubire, sa transmitem doar sentimente curate in loc de judecata sau critica. Cand esti plin de iubire vei atrage langa tine doar oameni care au nevoie de iubire, oameni care sunt deja pregatiti s-o primeasca, oameni care au ajuns la acelasi nivel de vibratie cu tine. Invatand sa ne tratam acele stari conflictuale interne cu mai multa iubire si intelegere, cu din ce in ce mai multa iubire si compasiune, vom observa cum sentimentele de teama, emotiile negative in general, vor scadea in intensitate, ajungand sa nu ne mai deranjeze de loc. Poate ca acest fel de emotii vor mai exista, dar nu ne vor mai afecta. Nu vor mai atinge acel nivel incat sa genereze reactii. Aceasta este starea spre care tindem, linistea dupa care tanjim cu totii, lumina de care are nevoie sufletul nostru. Sa invatam sa raspundem cu iubire tuturor, indiferent de persoana din fata, nu doar prietenilor, familiei sau persoanelor de care avem nevoie sau interes. Ajungand in aceasta stare, vei constata ca viata ta curge altfel, vei constata ca nevoile izvorate din ego-ul interior nu mai sunt asa de presante sau deranjante. Nu vei mai simti nevoia de a-ti satisface acele pofte care nici nu stiai de unde vin.
Iubirea produce liniste, dezvoltand un plan emotional sanatos si astfel nu vei mai putea fi afectat de orice veste, sa zicem mai neplacuta. Tratand totul cu iubire vei gasi cele mai bune solutii. La orice. Cu totii avem nevoie de iubire, familia, copiii, sotul, sotia, cei din jurul nostru, toata lumea. Fara iubire viata parca este goala, parca lipseste ceva. Trebuie sa existe in viata noastra o luminita spre care sa ne indreptam. Lipsa iubirii duce la deprimare, la retragere interioara, la lipsa de comunicare. Doar prin iubire vei sti ce inseamna sa traiesti cu adevarat, doar prin iubire vei cunoaste starea de a iubi. Intr-adevar iubirea este o poarta spre Sinele nostru Superior, legatura cu Divinul. Fiinta umana este un produs al iubirii si va simti oriunde va fi vibratia iubirii, facand sa aiba loc transformari profunde la nivel de constiinta. Este singura cale de a trece de la starile de frica la cele de relaxare si liniste, de reconectare cu Sinele Superior, iar acest lucru nu se petrece decat in interiorul, in mintea si inima fiecaruia. Nu poti trai si in iubire si in frica. Cand alegem sa traim in iubire totul in viata noastra curge natural si firesc, pentru ca iubirea nu are limite. Nu putem spune despre iubire ca o daruim cantitativ, ci pur si simplu daruim iubire. Este o stare care-i binecuvanteaza si ajuta pe oameni. V-ati intrebat ce-i iubirea de fapt? Multi traduc aceasta stare prin acele cadouri frumoase pe care le facem cuiva drag, vorbe cat mai dulci, sau un tandru te iubesc. Esenta iubirii vine din inima, altfel nu este iubire.
Adevarata iubire vine atunci cand reusesti sa spargi zidurile care-ti inconjoara inima, ziduri care nu lasau emotiile sa ajunga la cel de langa tine. Iubirea nu tine cont de ceea ce se intimpla in jur, ea doar are legatura cu inima. Iubirea este neconditionata. Asa este iubirea adevarata. Iubesti pe cineva pentru ca pur si simplu exista, nu pentru cum arata sau ceea ce face. Cand ai asteptari de la o persoana inseamna ca deja pui conditii.
Stim deja ca inima emite cel mai puternic camp din tot organismul si atunci cand suntem in iubire, vibratia energetica atinge persoanele din jur, influentandu-le in mod benefic. Inimile noastre sunt intr-o continua interactiune chiar si atunci cand emitem emotii mai putin benefice. Sa ne deschidem inima din ce in ce mai mult si vom constata ca si ceilalti si-o vor deschide. Nu astepta iubirea altora, ofera tu mai intai. Binecuvanteaza pe cei din jurul tau, pentru ca binecuvantand, ii accepti langa tine. Acceptand, te deschizi, lasi iubirea sa iasa la suprafata. Spre asta ar trebui sa tindem. Iubirea te ajuta sa fii mai afectuos cu ceilalti, te ajuta sa-ti dezvolti personalitatea si capacitatea de comunicare. Nu exista decat doua mari stari de a fi, care ne guverneaza viata. Una este iubirea care genereaza toate calitatile benefice si tot ce este frumos. A doua stare este frica, care genereaza tot ce este rau, care stopeaza sau chiar distruge evolutia . Cunoscand acum aceste stari de baza, totul sta in alegerea noastra. Nu mai putem spune ca nu am stiut nimic despre toate astea. Acum vom alege in cunostinta de cauza si ne vom asuma consecintele alegerilor. Va fi un rezultat al transformarilor la nivel de constiinta. Nimeni nu este raspunzator pentru alegerile noastre, asa ca sa nu dam vina pe altii. Avand iubirea in noi, vom avea parte de bucurii, de satisfactii, de impliniri care vor naste aspiratii sufletesti din ce in ce mai inalte, pentru ca evolutia spirituala nu are capat. Este o dinamica continua. Aspiratia este de fapt o cautare permanenta a sufletului, te indeamna sa-ti depasesti conditia umana, te indeamna spre Divinitate, spre Unimea cu Totul. Cat de mare este cuvantul iubire si cat de mic se scrie. Dar cata forta are si cat cuprinde in el. Iubirea este vindecarea noastra. Cand aceasta hrana subtila, iubirea, va fi prezenta in viata noastra atunci vom incepe sa urcam spiritual, vom incpe sa depasim conditia umana, vom trai in armonie cu noi insine si cu intreg Universul.
A iubi pe cineva, inseamna a vedea persoana respectiva asa cum este in realitate, nu cum ti-ai dori tu sa fie sau ce calitati ai vrea sa aibe. Inseamna sa lasi deoparte toate conceptele, etichetele, prejudecatile, proiectiile pe care le-ai preluat din societate si din toate experientele. Pana nu ne debarasam de toate astea nu vom reusi sa vedem adevarata realitate. Nu vom reusi sa iubim neconditionat. La iubirea curata si neconditionata nici nu putem sa-i dam vreo definitie asa cum s-a mai incercat. Ea este, pur si simplu. Vine la tine atunci cand n-o astepti. Lasa-te surprins de ea si-o vei trai. Da-ti voie sa fii liber, sa traiesti pentru tine. Cand esti in iubire, dansezi dupa muzica inimii tale. Lasa definitiile, etichetele, conceptele puse de altii, ca nu sunt adevarate. Este adevar doar ceea ce simti tu. Iubirea nu se cunoaste, ea trebuie simtita, traita, gustata, ca sa-i simti adevarata senzatie. Nu trebuie s-o cunosti din carti. Trebuie s-o traiesti, altfel sunt vorbe goale. Nu avem cum sa fim in starea de iubire atata timp cat intarim conceptul de frica sau de rau. Nu exista rau atata timp cat noi nu-l construim. Nu exista intuneric atata vreme cat tinem lumina aprinsa.
Traieste in iubire si nu va exista frica !
Descopera si tu calea spre armonie !!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu